Geanta cu buline, perfectă chiar şi pentru anotimpul rece

Nu-i aşa că nu te-ai fi gândit să te pregăteşti pentru iarnă cu o geantă atât de “ieşită din tipare”? Accesoriile îţi pot înveseli ţinuta într-un mod surprinzător de aceea

Nu-i aşa că nu te-ai fi gândit să te pregăteşti pentru iarnă cu o geantă atât de “ieşită din tipare”?

Accesoriile îţi pot înveseli ţinuta într-un mod surprinzător de aceea genţile pe care le purtăm sunt atât de importante. Dacă te uiţi vara pe stradă poţi să observi o mulţime de culori şi modele dar, odată ce vremea se răceşte, majoritatea dintre noi optăm pentru genţi de culori închise, în special maro şi negru. Nici măcar nu mi-ar fi trecut prin cap că bulinele se potrivesc anotimpului care a venit şi iernii care ne bate la uşă până ce nu am văzut această incredibilă geantă Miu Miu.

Îmi dau seama că la excentricul preţ de 1.790 dolari ar fi greu să ne-o permitem, dar putem căuta variante asemănătoare.

Indiferent ce ţinută am purta, ce culoare la palton am avea, o astfel de geantă reuşeşte să ne lumineze şi coloreze întreaga ţinută. Mai mult decât atât în mod sigur are un efect pozitiv şi asupra psihicului nostru: una e să cotrobăi după diverse lucruri printr-o geantă neagră, şi alta printr-o geantă cu buline. Sigur nu poţi sta mult timp încruntată pentru că nu găseşti imediat acel ceva! Şi, de multe ori chiar aşa se întâmplă: nu găsim imediat sau chiar deloc.
Alte modele care te pot inspira sunt “polka dot handbags”. Îţi urez succes în găsirea bulinelor perfecte pentru tine! Eu sigur îmi voi căuta una pentru iarna asta!

 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod