Cum să porți salopeta în 2019

Salopetele sunt trendul principal al anului 2019. Numeroase celebrități și fashioniste au demonstrat acest lucru odată cu aparițiile la festivalurile de modă care s-au desfășurat de curând, multe dintre ele purtând diverse tipuri de salopete.

Iată cum să porți salopeta în 2019:


Salopeta utilitară


Așa cum îi spune și numele, acest tip de salopetă este inspirat de echipamentul de protecție purtat de muncitori sau diverși specialiști. Este o piesă vestimentară extrem de practică și foarte comodă. Spre deosebire de modelele elegante de salopete, cea utilitară poate fi purtată atât cu pantofi sport, cât și cu bocanci, sandale sau pantofi cu toc înalt. Depinde numai de tine ce stil vrei să creezi. Are o croială lejeră și o găsești de obicei în nuanțe neutre precum kaki sau crem. De obicei sunt realizate din materiale care își mențin forma, precum denim sau stofă.

Salopeta utilitară a fost prima dată la modă în anii '40.
În timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, femeile au început să poarte salopete utilitare precum bărbații datorită faptului că a crescut numărul femeilor care lucrau în fabrici. Chiar și în prezent salopeta utilitară reprezintă femeia puternică și independentă, imagine impusă încă din acea perioadă.

Salopeta cu imprimeuri


De câțiva ani, lumea modei este dominată de costumele formate din sacouri și pantaloni în nuanțe sau imprimeuri care atrag toate privirile. Iar în 2019, acest trend este transformat într-unul mult mai practic, costumele fiind înlolcuite cu mult mai comodele salopete, care creează același efect. O salopetă cu mâneci lungi și guler de tip sacou, realizată dintr-un material cu imprimeuri colorate, este alegerea perfectă pentru o ținută de zi lejeră, dar foarte interesantă.
Tonurile de albastru, roz, crem și imprimeurile de tip eșarfă sunt dominante anul acesta.

Salopeta din denim


Se pare că vedetele iubesc acest look. Kylie Jenner, una dintre cele mai urmărite celebrități pe Instagram, a dat tonul acestui trend. Vedeta a fost fotografiată de curând de paparazzi purtând o salopetă din denim, strânsă pe corp. Poți opta și pentru o salopetă utilitară din denim dacă vrei un look lejer potrivit pentru o ținută confortabilă de zi. Poartă o astfel de salopetă cu pantofi sau botine cu toc înalt, dar și cu pantofi sport.

Salopeta în carouri


Carourile se numără printre cele mai importante trenduri ale acestui an în materie de imprimeuri. Sunt modele pe care le poți purta cu orice ocazie, iar salopetele în carouri delicate, pe un fond de culoare deschisă, se potrivesc perfect pentru o ținută relaxată de zi. 

Salopeta în asociere cu alte piese


Poți purta o salopetă cu bretele peste o cămașă cu mâneci bufante sau o salopetă din denim deasupra unui tricou cu model grafic, dacă vrei o ținută casual. Salopetele purtate în asociere cu alte piese vestimentare te ajută să creezi outfituri sofisticate, ce par elaborate cu atenție, deși sunt foarte simplu de obținut.
De asemenea, poți purta un sacou peste o salopetă în zilele răcoroase.

Salopeta elegantă


În ultimii ani salopeta a intrat în rândul pieselor vestimentare sofisticate care pot fi purtatate cu succes la evenimente speciale. Acest lucru nu se schimbă nici în 2019, dar există unele diferențe majore față de anul trecut. Se poartă salopetele elegante cu o croială de tip costum, cu linii drepte, de inspirație masculină. De asemenea, salopetele din materiale fluide și croieli lejere le înlocuiesc pe cele strânse pe corp.
Vorbesc prea mult despre plantele din grădina mea, iubesc oamenii care iubesc animalele și scriu cu drag despre tot ce este nou în frumusețe și modă
Vorbesc prea mult despre plantele din grădina mea, iubesc oamenii care iubesc animalele și scriu cu drag despre tot ce este nou în frumusețe și modă
 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod