Cum să porți Greenery, culoarea anului 2017

Această nuanță proaspătă de verde, care simbolizează un nou început, este perfectă pentru ținutele tale de primăvară și vară
Pentru 2017, Institutul Pantone, autoritatea internaţională în domeniul culorilor şi a sistemelor de culori, a desemnat "verdele proaspăt" drept culoarea anului. Nuanța de verde numită de celebrul institut "greenery" și notată cu codul de identificare Pantone 15-0343, este o combinație de verde cu tentă gălbuie, care amintește de prospețimea pășunilor înverzite.

Iată câteva idei ca să porți Greenery în 2017:

Palton verde

O regulă importantă pentru un stil impecabil este aceea de a investi într-un palton într-o culoare inedită, care te va ajuta să ieși în evidență în zilele friguroase. Pentru că negru, maro sau camel vor fi pretudindeni, vei arăta uimitor într-un palton sau o haină de culoare verde proaspăt.
Este o variantă ideală pentru primăvară. 

Rochie de zi

O rochie în această nuanță uimitoare de verde este perfectă pentru a-ți exprima personalitatea în zilele însorite de primăvară sau vară. Poți opta pentru rochiile lungi, drepte și lejere, care îți oferă un look modern și nonconformist, dar și pentru rochiile cu o croială clasică feminină, în forma literei "A".

Imprimeuri în nuanțe de Greenery

Imprimeurile botanice, care se numără de ani buni printre trendurile de top din timpul sezonului cald, sunt o altă variantă inedită de a purta verdele proaspăt. O rochie vaporoasă într-un astfel de print te va ajuta să arăți impecabil și să ai un stil fresh de invidiat.
Și un costum de baie cu un imprimeu botanic în nuanțe de verde proaspăt este o alegere bună pentru vara 2017.

Accesorii verzi

Oferă-le ținutelor tale un plus de prospețime. O poșetă, un plic, o pereche de ochelari sau o eșarfă în nuanță de verde viu sunt accesoriile care se asortează de minune cu ținutele tale din 2017.

Pentru că este o nuanță puternică, este de preferat să asociezi verdele Greenery cu tonuri neutre precum alb, negru, crem, bej, gri. Se potrivește perfect cu dungile marinărești.

 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod