Cum iti alegi mantoul?

Stii vorba aceea din batrani care spune ca un gospodar adevarat isi face vara sanie si iarna car. Adaptand aceasta zicala contextului, pe de o parte si pe de alta parte, urmarind prognoza meteo, probabil vei ajunge la concluzia ca nu este prea devreme pentru a-ti imbogati garderoba cu un mantou asa-numit "intermediar": nici prea gros, dar nici prea subtire, tocmai potrivit pentru conditiile climaterice din aceasta perioada.

Asadar, din moment ce reprezinta o piesa vestimentara de importanta majora, trebuie sa-i acorzi atentie pe masura si sa o alegi astfel incat sa fie satisfacatoare din toate punctele de vedere.

Cerceteaza piata

Din moment ce nu vorbim despre o achizitie care poate fi facuta in ultima clipa sau la prima inspiratie, ar trebui sa-ti rezervi ceva timp pentru a da o raita prin magazine.
Tine cont de mai multe aspecte: obisnuiesti sa porti pulovere groase? Ce tip de croiala, respectiv culoare te avantajeaza cel mai mult? Nu uita ca, pentru cateva saptamani bune de acum inainte, mantoul va fi piesa vestimentara pe care cei din jur o vor vedea in prima clipa, asadar trebuie sa faca o buna impresie.

Catifeaua, stofa de lana sau blana artificiala sunt suficient de sofisticate si, in acelasi timp, confortabile pentru a face fata oricaror standarde. Nu scapa din vedere casmirul, care este un material pe cat de luxos, pe atat de nepretentios si usor de purtat.

Ce stil te caracterizeaza?

Daca esti una dintre adeptele clasicului, probabil ca vei opta pentru un mantou pana la genunchi si cambrat pe talie, cu nasturi proeminenti si ornamentati.
Pe de alta parte, mantourile drepte, avand croiala masculina si cat mai simpla, sunt foarte moderne in acest sezon, fiind recomandate in special persoanelor tinere si mai putin conformiste.

De asemenea, in tendinte se afla si mantoul croit in forma de clopot. Din anii '60, mantourile foarte scurte si dublate in partea de sus fac, de asemenea, furori. Dar evita-le daca ai bustul proeminent, pentru ca nu vor face decat sa atraga (inutil) atentia asupra acestui aspect. Poti opta si pentru un mantou in stil militar, sau cu imprimeu leopard.
Toate aceste modele nu se vor demoda prea usor si sunt usor de asortat, integrandu-se fara dificultate in orice stil de garderoba.

In ceea ce priveste culorile, se poarta nuanta mustarului, culoarea mandarinei, dar si rosul intens (acesta din urma pare sa nu aiba varsta, din moment ce se mentine in topul tendintelor de cateva sezoane). Daca iti doresti un mantou mai "cuminte", ai de ales intre: negru, gri, verde inchis, bej sau bleumarin. In oricare dintre aceste situatii, iti poti inveseli aspectul cu ajutorul unei esarfe in culori vii.

 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod