5 ținute pe care să le eviți dacă ești scundă

Unele piese vestimentare te ajută să creezi iluzia unui corp alungit, dar altele pot accentua faptul că ești mică de statură. Află ce să eviți

Topurile lungi

Tricourile și în general topurile lungi sunt piese vestimentare care le dezavantajează pe femeile care au o înălțime sub medie. Acestea alungesc vizual trunchiul și reduc din lungimea picioarelor, ceea ce te va face să pari și mai mică. Dacă ai astfel de topuri, este de preferat să le scurtezi sau să le porți băgate în pantaloni și fuste, în partea din față. Astfel vei lăsa impresia unor picioare mai lungi, pentru că talia va fi pusă în evidență.

Rochiile cu talie căzută

Este vorba despre acele rochii tip A care nu au o cusătură în dreptul taliei, ci puțin mai jos. Chiar dacă astfel de modele sunt interesante și amintesc de stilul rochiilor flapper din anii '20, nu sunt o alegere bună în cazul în care ești minionă.
Pentru că nivelul taliei este mai jos decât talia ta naturală, picioarele tale vor părea mai scurte.

Gențile masive

Gențile de dimensiuni mari sunt foarte practice și încăpătoare, dar au un dezavantaj major: sunt atât de grele încât sunt de obicei prevăzute cu mânere scurte, iar de multe ori le vei căra în mână. Acest lucru te dezavantajează în mod clar dacă ești mică de statură. O geantă masivă ținută în mâna va atrage privirea în jos, ceea ce accentuează faptul că ești minionă. De asemenea, prin comparație cu geanta vei părea și mai mică. Optează pentru poșete medii și mici, pentru plicuri și clutchuri.

Cardiganul lung și larg

Sunt în tendințe puloverele și cardiganele masive, largi, care lăsa impresia de confort și căldură. Dar orice piesă vestimentară voluminoasă te poate dezavantaja dacă ești mică de înălțime.
Excesul de material creează senzația că te "pierzi" în ținuta ta și atrag atenția într-un mod nedorit asupra faptului că ești minionă. Poți include un cardigan în ținutele tale dacă alegi unul care se termină cu o palmă mai sus de jumătatea pulpei. Iar pentru a-ți defini silueta și a estompa impresia că ești ascunsă sub haine, leagă cardiganul în talie cu un cordon sau o curea.

Pantalonii cu talie joasă

Așa cum pantalonii cu talie înaltă creează iluzia unor picioare mai lungi, alungind vizual talia, pantalonii cu talie joasă au efectul opus. Aceștia accentuează faptul că ești minionă, coborând nivelul taliei mai jos decât zona taliei tale naturale.
Pentru un efect de picioare lungi și sexy, pantalonii evazați și cei cu talia înaltă sunt alegeri ideale.

Pantofii cu vârful rotund

Atunci când îți alegi pantofii trebuie să ai în vedere faptul că vârful ascuțit poate crea efectul de alungire, în timp ce încălțările cu vârf rotund accentuat îți vor tăia vizual picioarele și te vor face să pari și mai mică de statură. Nu uita că tocurile sunt o "armă" importantă din garderoba unei femei, cu atât mai mult din cea a unei femei minione. Asociază tocurile cu vârful ascuțit, pentru dublu efect de alungire.

Vorbesc prea mult despre plantele din grădina mea, iubesc oamenii care iubesc animalele și scriu cu drag despre tot ce este nou în frumusețe și modă
Vorbesc prea mult despre plantele din grădina mea, iubesc oamenii care iubesc animalele și scriu cu drag despre tot ce este nou în frumusețe și modă
 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod