5 combinaţii vestimentare perfecte pentru vară. Află ce să porţi


Există unele combinaţii vestimentare foarte simple şi utile, care îţi permit să arăţi în fiecare zi excelent, fără să iroseşti timpul în faţa dulapului
Deşi zilele de vară sunt cele mai lungi, parcă nici nu avem suficient timp pentru a ne bucura de tot ceea ce ne propunem în acest sezon minunat. Şi pentru că eşti ocupată să te bucuri de vacanţă, de întâlnirile în aer liber cu prietenii şi petrecerile la piscină, îţi mai rămâne puţin timp la dispoziţie să te gândeşti ce să porţi în fiecare zi. Din fericire există unele combinaţii vestimentare foarte simple şi utile, care îţi permit să arăţi în fiecare zi excelent, fără să iroseşti timpul în faţa dulapului cu haine. Iată câteva combinaţii vestimentare de bază pentru vara aceasta:

Rochie şi pantofi sport

Această asociere este foarte lejeră şi confortabilă, ideală pentru zilele fierbinţi de vară în care ai mult de cutreierat. Este o ţinută perfectă şi pentru vacanţe, mai ales dacă ţi-ai ales o destinaţie care presupune mult mers pe jos. Investeşte într-o pereche de sneakerşi albi, care vor fi uşor de asortat cu orice rochie, indiferent de model sau culoare. Poţi alege, de asemenea, tenişii albi sau espadrilele, la fel de comode şi uşor de purtat cu o rochie de vară.



Tricou alb, jeanşi albi şi sandale cu barete subţiri

Ce ar fi vara fără jeanşii albi? O astfel de pereche de pantaloni se asortează de minune cu zilele însorite de vară. Iar când îi asociezi cu un tricou alb, rezultatul este o ţinută răcoroasă, ideală pentru vremea caniculară. Asortează cu o preche de sandale cu talpa joasă, cu barete subţiri, pentru un look minimalist, modern. Iar dacă eşti minionă, atunci alege pantalonii albi evazaţi, asociaţi cu sandale cu toc înalt şi gros.



Tricou cu dungi marinăreşti, pantaloni scurţi şi espadrile

O ţinută ideală pentru weekend-urile de vară.
Pantalonii scurţi din denim, cu aspect franjurat, nu ar trebui să-ţi lipsească din garderobă. Sunt o piesă vestimentară obligatorie pentru vară şi sunt în trend an de an, fără excepţii. Îi poţi face şi tu dintr-o pereche veche de jeanşi pe care să-i tai şi să-i franjurezi. Asociază cu un tricou cu dungi marinăreşti, o altă piesă pe care trebuie neapărat să o ai în dulap, fiind foarte versatilă şi uşor de asortat. Asociază-le cu o pereche de espadrile şi vei avea o ţinută care se va potrivi de minune cu zilele de weekend.



Maiou, vestă şi pantaloni culottes

Credeai că pantalonii nu sunt potriviţi într-o zi caniculară de vară? Secretul constă în alegerea unor modele largi, răcoroase, aşa cum sunt pantalonii culottes. Asociază-i cu un maiou într-o nuanţă pală şi o vestă deschisă, una dintre piesele vestimentare vedetă ale acestui an.
Nu uita să-ţi bagi maioul în pantaloni în partea din faţă pentru a crea efectul vizual de talie subţire şi picioare alungite. Asortează ţinuta cu o pereche de sandale cu toc înalt şi ai obţinut un stil potrivit pentru birou.



Tricou, fustă midi şi balerini nude

O fustă midi poate fi purtată oricând, dar este în "elementul" său vara, din mai şi până în august. Ai putea să o asociezi cu un top cu volane şi pantofi cu toc, pentru o ţinută ceva mai pretenţioasă, dar dacă vrei ceva simplu, uşor de purtat în timpul zilei, asorteaz-o cu un tricou şi o pereche de balerini într-o nuanţă nude. Nu uita aceeaşi regulă ca şi mai sus: bagă tricoul în fustă în partea din faţă pentru a obţine efectul de siluetă alungită.

Recomandă acest articol:

Facebook Twitter gplus

Dacă ţi-a plăcut acest articol, te așteptăm și pe pagina noastră de Facebook!

 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod