Cătălin Botezatu şi Caravana Fashion TV ajung la Cluj

Pe 16 octombrie, începând cu ora 18.00, Fashiontv România, Asociaţia Naţională a Agenţiilor de Modeling şi Asociaţia Designerilor Români îşi concentrează forţele şi organizează un eveniment de mare amploare în cadrul Iulius Mall din Cluj, pentru a încheia cum se cuvine turul Caravanei Fashiontv în Transilvania.
Pe 16 octombrie, începând cu ora 18.00, Fashiontv România, Asociaţia Naţională a Agenţiilor de Modeling şi Asociaţia Designerilor Români îşi concentrează forţele şi organizează un eveniment de mare amploare în cadrul Iulius Mall din Cluj, pentru a încheia cum se cuvine turul Caravanei Fashion TV  în Transilvania.
 
Fetele selectate în timpul Caravanei Fashion TV vor participa la Miss Transilvania Fashiontv, iar câştigătoarele acestui eveniment vor merge mai departe, având şansa de a participa la concursurile care se vor desfăşura în cadrul Bucharest Fashion Week între 1-6 decembrie.
 
Astfel, câştigătoarele vor avea ocazia de a concura pentru titlurile celor mai importante concursuri de frumuseţe din România: Top Model România, Miss FTV România şi de a fi propulsate spre podiumul grandiosului concurs internaţional de promovare a tinerelor talente, FTV Model Awards.
 
Pe lângă concursul de miss, în cadrul aceluiaşi eveniment realizat în incinta Iulius Mall din Cluj vor fi prezentate colecţiile celor mai premiaţi designeri la Romanian Fashion Awards, premiile în modă decernate anual de Fashion TV. Laura Olteanu şi Ersa Atelier îşi vor prezenta cele mai recente colecţii iar câştigătoarele castingurilor din Transilvania vor avea pentru prima oară şansa de a purta creaţiile din colecţia Fashion TV by Cătălin Botezatu.
 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod