Trainers mania! Cum sa porti pantofii sport?

Botine, pantofi cu toc, sandale? Uita de toate aceste accesorii si indreapta-ti atentia catre trainers.  Acesti pantofi sport nu mai sunt purtati doar la sala, la jogging sau la tinutele din weekend, ci si la birou,  in club sau chiar pe covorul rosu. Rihanna, Cara Delevingne sau Rita Ora au dat tonul anul trecut, cand au mixat tinute elegante (rochii sau costume masculine) cu trainers colorati, iar marile case de moda, au lansat modele fabuloase si ultra-confortabile in nuantele curcubeului! Este un trend care s-a impus in streetstyle prin intermediul bloggerilor de moda, dar care si-a facut loc pe catwalk-uri inca de anul trecut, odata cu lansarea colectiilor de primavara.

De exemplu, casa de moda Burberry a inclus aceste accesorii, denumite Burberry Field Sneakers in colectiile de primavara-vara 2015, de barbati si femei, intitulate, “The Bees and the birds” si “The Covers&Bruce Chatwin”.

Modelele masculine au defilat pe podium in tinute boeme, inspirate din stilul artistilor cu clasicele trench-uri britanice, camasi cu imprimeuri, pantaloni si sneakers colorati, in timp ce modelele feminine au purtat rochii din voal si tulle cu volane diafane si jachete din denim cu incaltaminte sport.
 
Realizati din piele naturala colorata sau pictata manual, cu talpa din cauciuc moale si interior satinat, pantofii sport Burberry (disponibili in flasgship store-ul din strada Luterana nr.4) sunt comozi si au proprietatea de a lasa piciorul sa respire.

Inspirati din moda sport a anilor ’80-’90, acestia vor da un aer vintage cool oricarei tinute smart-casual, dar si outfit-urilor mai elegante cu un twist contemporan. Ii poti purta cu fuste conice peste genunchi, fuste cu volane sau cu pliseuri sau costume de inspiratie masculina cu croieli minimaliste.

In plus, te poti inspira din colectiile Just Cavalli, DKNY, Paul Smith sau Marc by Marc Jacobs (disponibili in magazinul Sport/Couture din Baneasa Shopping City sau pe www.sportcouture.ro) care propun sa combini trainers cu animal print si nuante tari cu rochii imprimate si diafane.

 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod