Flori pe portativ, în colecţia „Flowers & Charts” Ludmila Corlăteanu Resort 2015

Florile faimoşilor pictori olandezi Pierre-Joseph Redouté şi Paulus Theodorus van Brussel, dar şi partitura compozitorului Ludwig van Beethoven “Puterea şi minunea Domnului” sunt punctele de inspiraţie ale colecţiei “Flowers & Charts” Ludmila Corlăteanu Resort 2015, cea mai nouă colecţie semnată de designerul român.

Renumită pentru atenţia către detalii şi unicitatea imprimeurilor folosite, cu care a reuşit să impresioneze nu doar vedete din ţara noastră, ci şi din străinătate (supermodelul Tyra Banks, actriţele americane Jackie Cruz, vedetă în serialul Orange is the New Black, Bailey De Young, sau modelul şi jurnalistul britanic Terri Seymour), designerul şi-a propus prin această colecţie să evidenţieze şi mai mult delicateţea, dar şi puterea spiritului feminin.

Colecţia conţine 18 piese care au la bază trei imprimeuri unicat, create personal de Ludmila Corlăteanu şi inspirate din desenele florale ale pictorului şi botanistului Pierre-Joseph Redouté şi ale ilustratorului floral Paulus Theodorus van Brussel, precum şi din creaţia celebrului compozitor german Ludwig van Beethoven.

“Am ales să folosesc aceste teme în colecţia Resort 2015 pentru că imprimeul floral este preferatul meu şi a fost mereu folosit în colecţiile mele. Cel cu partitură este foarte grafic şi de efect şi sper să capteze atenţia celor care îşi doresc o piesă inedită”, a declarat Ludmila Corlăteanu.



Din colecţie fac parte rochii romantice, cu lungime maxi şi mânecă trei sferturi sau mânecă lungă, ce se evidenţiază prin cromatică, imprimeu şi detalii feminine precum gulere Peter Pan, manşete de inspiraţie victoriană, cordoane satinate sau cusături exterioare ce reliefează forma unui corset. Pe lângă acestea, colecţia “Flowers & Charts” conţine şi piese îndrăzneţe, de genul pantalonilor scurţi din dantelă şi al fustelor cu tiv asimetric, dar şi topuri din voal, printre care se remarcă o piesă cu mânecă trei sferturi şi trenă.

Ţesăturile folosite pentru realizarea colecţiei sunt voal georgette imprimat, voal georgette uni şi dantelă corai şi lime. Acestea au fost ingenios combinate, astfel încât rezultatul să fie diafan şi romantic, în stilul caracteristic Ludmilei, cât şi modern şi îndrăzneţ, demonstrând că designerul nu se teme de noi provocări.



Absolventă a Colegiului Tehnic din Chişinău cu specializarea de Constructor de Tipare/Designer Vestimentar şi a celebrului Istituto Marangoni din Milano, specializarea Fashion Design, Ludmila Corlăteanu este un designer vestimentar care a creat în 2007 brandul ce-i poartă numele. Un an mai târziu a apărut şi motto-ul “MADE FOR SUPERGIRLS”, care a reliefat profilul clientelelor sale, femei cu vârsta între 25 şi 45 de ani, active, feminine şi care aveau curajul să-şi urmeze visul.



Primele colecţii ale Ludmilei s-au axat pe rochii casual de zi, din 2012 designerul a lansat pe piaţă şi colecţii de rochii de seară, iar anul acesta a fost creată prima colecţie de rochii de mireasă.

În prezent, designerul creează anual două colecţii de rochii de zi cu lungime mini sau midi, două colecţii de rochii de seară lungi şi o colecţie de rochii de mireasă.

Din toamna lui 2009 Ludmila participă de două ori pe an la faimosul Vendôme Luxury Tradeshow, care reuneşte nume importante pe plan mondial din domeniul îmbrăcăminţii, al accesoriilor şi al bijuteriilor.



Creaţiile Ludmilei Corlăteanu sunt disponibile atât în atelierul său din Bucureşti, situat pe str. Vulturilor 31, cât şi în magazinul online, accesibil la adresa www.made-for-supergirls.com. Rochiile Ludmilei se pot achiziţiona şi din străinătate: cele de zi se pot cumpăra din SUA, Elveţia, Italia, Rusia, Kazakstan şi Kuwait, iar cele de seară se comercializează în ţări din Orientul Mijlociu: Qatar, EAU, Kuwait, Arabia Saudită şi Bahrain.

Mai multe detalii:

Ludmila Corlăteanu
+40 722 64 04 01
pr@ludmilacorlateanu.com
http://www.ludmilacorlateanu.com/

 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod