Call girl: Dita Von Teese a lansat o nouă linie de lenjerie intimă

Vedeta în vârstă de 42 de ani arată senzațional în pictorialul de prezentare a ultimei sale colecții.

Pe o listă a starurilor care se țin bine deși au trecut de 40 de ani, Dita Von Teese are un loc asigurat. Cu frumuseţea ei retro, fascinanta vedetă a dansului burlesc arată excepţional şi, cu fiecare lansare a unei colecţii de lenjerie intimă, pare că ţine timpul pe loc.

Dita şi-a pus din nou în valoare atributele care au ajutat-o să cunoască succesul, într-o şedinţă foto pentru promovarea ultimei sale colecţii primăvară-vară de lenjerie, acum disponibilă şi în magazinele lanţului australian Myer.

Într-una dintre imagini, starleta poartă setul Savoir Faire, în varianta Peacock Latte, şi e încălţată cu pantofi Christian Louboutin, în timp ce stă în genunchi pe un pat acoperit cu o lenjerie de satin, ţinând la ureche receptorul unui telefon vechi. Un cadru foarte sugestiv şi incitant.

"Sunt foarte încântată de evoluţia acestei colecţii şi mi-a făcut plăcere să lucrez cu un brand precum Myer, care a ales cele mai exotice şi mai riscante piese, pe cele care mi-au plăcut cel mai mult", a spus ea.

Într-o altă fotografie, care redă atmosfera unui bar din anii 1920, Dita, cu un joben negru pe cap, o haină neagră pe umeri şi mănuşi albe lungi, poartă setul denumit Madame X, de culoare albă, înconjurată de trei modele.

Pictorialul realizat la Los Angeles de fotograful Albert Sanchez respectă viziunea starletei şi include maşini de epocă, precum şi accesorii vintage, scrie cotidianul britanic Daily Mail.

Într-un interviu pentru revista Vogue, Dita Von Teese a dezvăluit că este obsedată de lenjerie. "Îmi place să fiu înconjurată mereu de lux și frumusețe. Strâng de 25 de ani lenjerie, iar acum colecția mea este uriașă. Mereu am fost fascinată de asta, când eram tânără obișnuiam să probez lenjeria mamei mele. Îmi place ceea ce este femenin și funcțional", a declarat ea.

Actriţa şi dansatoarea, care nu are niciun copil, a lansat o colecţie de lenjerie intimă pentru femeile însărcinate, din dorinţa de a le ajuta să se simtă atrăgătoare. Ea a încheiat un parteneriat cu directorii de la Destination Maternity pentru a crea o colecţie, intitulată Von Follies de Dita Von Teese. Actriţa a spus că noile piese vestimentare vor fi confortabile şi practice.

"Lenjeria elegantă reprezintă o modalitate simplă de a crea în fiecare zi momente de extravaganţă şi frumuseţe şi atunci de ce nu s-ar bucura şi o nouă mămică de o lenjerie frumoasă", a spus Dita Von Teese. "Colecţia pe care am creat-o cu Destination Maternity este realizată pentru a înfăţişa stilul retro-glamour, în timp ce inspiră încredere şi întruneşte toate cerinţele practice şi nevoile unei noi mame", a adăugat ea.

Această colecţie nu este prima pentru Dita Von Teese: la începutul acestui an, ea a lansat linia vintage Star Life.

Considerată regina stilului burlesc şi cunoscută atât pentru senzualitatea pe care o afişează prin stilul vestimentar, senzuala actriță de cabaret a debutat în muzică în ianuarie anul acesta. Ea a apărut într-un videoclip al trupei britanice Monarchy.

Dita Von Teese a fost căsătorită cu rockerul Marilyn Manson în perioada noiembrie 2005-ianuarie 2007.


Foto: Hepta, Daily Mail

Sunt întotdeauna la curent cu știrile interne și externe. Îmi place să vă aduc noutăți din viața vedetelor și povești din toate colțurile lumii.
 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod