Ce ochelari de vedere se poartă în 2017? 5 stiluri în tendințe


Ochelarii de vedere nu mai sunt de multă vreme doar o necesitate. Ei au devenit un accesoriu cool, pe care să-l porți cu stil.
Dacă ești nevoită să porți ochelari de vedere, atunci ar trebui să-i folosești în avantajul tău, pentru un look modern și sofisticat. Iată câteva tipuri de ochelari care sunt în tendințe, potrivit purewow.com:

Rame transparente

Ramele transparente sunt în același timp retro, dar cu un aer modern. Sunt interesante și originale, ceea ce va oferi un plus de prospețime lookului tău. Iar pentru că nu au nicio culoare, pot fi asortați cu succes cu orice ținută.

Rame rotunde

Secretul pentru a arăta excelent cu o pereche de ochelari cu rame rotunde este acela de a alege unele subțiri și de a echilibra rotunjimea lentilelor cu detalii ceva mai ascuțite, așa cum sunt colțurile ridicate. 

Cat eye subtil

Ramele în stilul cat eye se potrivesc foarte bine celor care au o față mai lată sau au forma feței dreptunghiulară.
Este un model care echilibrează și armonizează trăsăturile. Alege nuanțe îndrăznețe și sexy precum roșu burgund sau optează pentru stilul carapace de țestoasă sau negru dacă vrei un look discret.

Stilul aviator

Ramele în stil aviator se numără printre cele mai importante tendințe în materie de ochelari, atât de soare, cât și de vedere. Este o formă retro care se potrivește oricărui tip de figură.

Rame groase, dreptunghiulare

De ani de zile, aceste rame se mențin în tendințe, fiind versatile și moderne. Dacă vrei să investești într-o pereche de ochelari care nu se vor demoda prea curând, atunci alege unii cu rame dreptunghiulare.

Recomandă acest articol:

Facebook Twitter gplus

Dacă ţi-a plăcut acest articol, te așteptăm și pe pagina noastră de Facebook!

 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod