7 bijuterii în tendințe care se poartă în vara 2021

Pe Instagram, fashionistele apar purtând adesea coliere lungi cu pandantiv, inele colorate sau în formă de inimă, mărgele curcubeu și cercei de tip tortiță.
Anul trecut au explodat vânzările pentru treninguri, haine lejere de casă, produse pentru îngrijirea pielii sau lumânări parfumate. Evident, oamenii și-au dorit să se simtă cât mai confortabil în perioada de carantină, în care am fost cu toții izolați. Însă mai puțin cunoscut este faptul că și vânzările pentru bijuterii au crescut destul de mult în această perioadă. Motivul este simplu: căutările pe internet și nevoia de a purta lucruri frumoase chiar și în casă, le-a făcut pe femei să investească în bijuterii și accesorii care să le facă fericite.

Acest trend s-a păstrat, iar în vara 2021 se fac deja remarcate câteva stiluri interesante în materie de bijuterii. Nu este cazul să investești în unele piese costisitoare, mai ales atunci când vorbim despre tendințe trecătoare. Poți să apelezi la variante ceva mai accesibile, potrivite pentru a fi purtate un sezon.
Păstrează banii pentru bijuterii clasice, care nu se demodează niciodată, și în care merită să investești sume importante. Descoperă aici ce bijuterii clasice să alegi, pe care le poți purta o viață.

Revenind la tendințele din această vară, pe rețelele de socializare, în special pe Instagram, fashionistele apar purtând adesea coliere lungi cu pandantive, inele colorate sau în formă de inimă, mărgele de tip curcubeu și cercei de tip tortiță, care înlocuiesc cerceii masivi sub formă de cercuri.
Nu doar că ne dau o stare de bine, dar bijuteriile reușesc să adauge un plus de stil și rafinament oricărei ținute. Până la urmă, ce poate oferi ținutei clasice formate din jeanși și tricou un aer șic, dacă nu bijuteriile cu perle care au fost favoritele influencerilor în ultimele sezoane?

Iată câteva tendințe în materie de bijuterii pentru vara 2021:


Coliere lungi cu pandantiv

Lănțișoarele subțiri și lungi sunt completate perfect de pandantive interesante, iar preferatele fashionistele sunt cele de tip monedă sau cele în formă de inimă.
Sunt ideale pentru accesorizarea unei rochii lejere de vară sau a unei ținute de vacanță. Dezavantajul este acela că nu ți se potrivesc dacă ești mignonă. Colierele lungi atrag privirea în jos și te fac să pari mai scundă.

Inele în formă de inimă

Acest trend se află la limita dintre bijuteriile de jucărie pe care le purtam în copilărie și cele trendy pentru adulți. Inelele în formă de inimă, cu piatră colorată, au devenit piese statement pentru cele mai multe fashioniste. Se poartă cele cu pietre colorate, în special roz, oranj sau galben.

Brățări suprapuse pentru gleznă

Brățările pentru gleznă au revenit în tendințe în urmă cu câteva sezoane. Dacă anul trecut se purtau cele cu detalii din perle, anul acesta sunt mult mai populare brățările stratificate pentru gleznă, realizate din lănțișoare subțiri. Sunt ideale pentru vacanță și vor arăta excelent în asociere cu ținuta ta de plajă. 

Mărgele curcubeu

Un alt trend care amintește de copilărie este cel al bijuteriilor realizate din mărgele multicolore, de tip curcubeu.
Cine nu a avut în copilărie cel puțin o brățară colorată din mărgele, cu care să se mândrească „în fața blocului”? Ei bine, bijuteriile intens colorate, în stil curcubeu, au devenit sezonul acesta la fel de populare și în cazul adulților. Poți alege cercei, brățări sau coliere intens colorate, care vor oferi un plus de culoare și prospețime ținutelor tale de vară.

Cerceii tortiță

Deși nu renunțăm la cerceii de tip cercuri, care nu par să se demodeze vreodată, în acest sezon se poartă și cerceii de tip tortiță, care sunt mai mici, mai groși și se fixează foarte aproape de lobul urechii. 

Bijuterii cu perle

Nu este o surpriză faptul că bijuteriile cu perle se mențin în tendințe. Au redevenit extrem de populare în urmă cu câțiva ani, iar de atunci n-au mai ieșit din trend, indiferent de sezon. Se poartă în special bijuteriile cu perle care au formă neregulată, numite perle baroc.

Lănțișor de tip șarpe

Lănțișoarele cu textură perfect netedă se numără, de asemenea, printre trendurile acestui sezon.
Se poartă în special colierele de acest tip, de obicei fără pandantiv. 

Vorbesc prea mult despre plantele din grădina mea, iubesc oamenii care iubesc animalele și scriu cu drag despre tot ce este nou în frumusețe și modă
Vorbesc prea mult despre plantele din grădina mea, iubesc oamenii care iubesc animalele și scriu cu drag despre tot ce este nou în frumusețe și modă
 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod