Cum e cu lucratul de acasă când ai și copil. Povestiri din experiență

O să vă povestesc cum e cu lucratul de acasă. Ca să o citez pe mamaia, că m-am tot gândit mult la ea în ultimele zile pe fondul tulburărilor pe care le traversăm, eu lucrez de acasă ”dă când era lupu` cățăl”.
Nu am sfaturi să vă dau, o să vă spun doar ce greșeli am făcut și ce rezolvări am găsit. Am lucrat numai și numai de acasă când copilul a început clasa pregătitoare. Părea cea mai cool variantă, karma îmi aranjase totul perfect, am țopăit mult de fericire pentru cum se aranjaseră lucrurile la momentul respectiv. Ce să mai? Era Dumnezeu apucat de picioare, la mine în bucătărie, ca să zic așa. Aveam să le fac pe toate! Să și gătesc, să fac și curat, să duc și să iau copilul de la școală, să îl ajut la teme, să petrec timp cu el și să și lucrez. Și toate astea, numai de acasă!

Dacă aș avea ocazia să mă întâlnesc cu mine cea de atunci, în momentul în care gândeam exact ce v-am scris mai sus, mi-aș da una peste ceafă și un șut în fund și m-aș trimite la plimbare pe casa scării. 

Nici nu știți cum a fost prima zi!

 
Apoi... cum a fost a doua zi! Mă rog, și cum au fost restul! Primele 20-30 de zile... Dumnezeule! Ca să vă faceți singuri o idee: după prima lună, eram atât de obosită că mă mir că nu mi-a cântat copilul ”Melc, melc, codobelc” - îmi ieșiseră ochii din cap de oboseală. Veți înțelege imediat de ce. Era de la IQ, o să vedeți.

Să vă spun ce nu a mers:

Nu a mers să le fac pe toate


Să fierb și o ciorbă, să bag și o mașină la spălat, să strâng și un pic prin casă și să și lucrez până la prânz, când trebuia să iau copilul... Ce vorbești? Nu există așa ceva.
Mă rog, la mine nu a existat, poate există la voi, dar eu, să mă iertați, nu am fost capabilă. Am ajuns să le amestec, să amân ce aveam de lucru și să le fac apoi pe grabă și pe slabă concentrare și să-mi iasă prost. Am ajuns să las lucratul ziua și să-l mut noaptea. Că nu aveam cum! Nu aveam cum să fac și mâncare și curățenie și copil și joacă și tot ce am zis. Deci nu, să nu vă amăgiți ca mine că lucratul de acasă înseamnă să le faci pe toate! 

Nu a mers să lucrez în pijamale


La început, de atâta alergătură câtă tot îndurasem, cel mai mare vis al meu era să stau în pijamale toată ziua. Da, ok, ieșeam eu să duc copilul la școală, dar vă zic, aveam și pijamale de exterior - cu pantaloni drăguți, peste care trăgeam un trenci lung până sub genunchi și nu se prindea nimeni de pijamalele mele. Foarte proastă mișcare! Nimic mai greșit ca asta. Pijamale ai, pijamale prestezi. În pijamale dormi și când lucrezi în pijamale tot asta faci - nu mă puneam în pat să mă culc, dar toate activitățile mele erau ca o fugă în vis.

N-a mers să nu mai pierd timp să mă aranjez să mă fac comercială pentru că nu am nevoie - nu ies din casă


Asta chiar a fost o mișcare proastă. Practic, ajungi să arăți ca o ciumăfaie și nici nu ai treburile făcute. Nimic mai frustrant, vă zic! Ajungi să nici nu-ți mai speli părul la timp pentru că tot amâni pe mâine și riști să te sperii când te vezi în oglinda liftului, că în aia de acasă n-ai de ce să te mai uiți nici măcar când te speli pe dinți pentru că tu vrei să le faci pe toate și spălatul pe dinți ajunge să se desfășoare în mers, prin casă, când pui un ou la fiert și niște lapte la încălzit.

N-a mers să lucrez când vreau eu


Asta e cea mai mare capcană a lucratului de acasă.
Cine zice că dacă lucrezi de acasă ai libertate este rugat să mă lase să-l pălmuiesc zdravăn ACUM. Am ajuns să decalez lucrul pentru ore de noapte, după ce adormea copilul sau dimineața devreme, înainte să se trezească. Întreruperile repetate că dă oala în foc sau se lipește orezul au ajuns să mă sape la rădăcină.

N-a mers să lucrez la masa din bucătărie


Are sens să dezvolt? Eram la o întindere de mână distanță de frigider - mâncam non-stop. Plus că mereu găseam ceva (altceva!!!) de făcut. Ca să nu mai zic că găseam, tot timpul!!!, ceva de mâncat. Ajungeam să sfârșesc lucrând acasă pentru tot restul vieții din simplul motiv că nu mai puteam ieși - nu aș mai fi avut loc pe ușă.

Cea mai mare descoperire a mea, după prima lună de haos, a fost că lucratul de acasă se face cu strictețe!

 
Lucratul de acasă se face cu program! Lucratul de acasă nu înseamnă că ai timp de toate! Lucratul de acasă presupune multă, multă disciplină!

Am greșit mult! Foarte mult! Am ajuns, la finalul primei luni de lucrat, extrem de obosită. Oboseala, după cum știți, atrage după ea altele. A fost o perioadă groaznică și am realizat atunci că am nevoie de o organizare foarte riguroasă. Am schimbat foaia imediat ce am realizat că mă duc în jos ca pe toboganul cu apă. Mi-am făcut o nouă rutină și m-am chinuit mult la început să mă țin de ea. Îmi era foarte greu să lucrez când știam că am două farfurii nespălate în chiuvetă, de exemplu.
Dar e nevoie să dai ignore la tot ce e în jur ca să te poți concentra pe muncă.

Am mai realizat și că am greșit când mi-am setat multe chestii nerealiste.

 
Asta m-a distrus, de fapt! Așteptările foarte ridicate m-au pus jos. Nu vă așteptați să le faceți pe toate dacă lucrați de acasă pentru că s-ar putea să ajungeți ca mine. 

Am mai realizat că nu prea merge să și stai cu copilul.

 
Nu merge ca tu să lucrezi și el să-și facă temele lângă tine, că ajungi să zici ”aha” când el te întreabă daca 10+10 egal cu 3. Copilului i-am făcut, cu greu, un program. Cât a fost mai mic, a fost mai greu, dar acum știe că eu lucrez și el are activitățile lui, știe că mai iau pauze și mai facem un joc scurt sau o repriză de gâdilat și știe că la 18.00 termin. Pauza de masă, de exemplu, o iau cu el. Pentru copil, a contat enorm și faptul că are pisoiul lui. De-asta am eu pisoi educat bine, că a avut cine să se ocupe de dresajul lui. 

Am mai realizat că rutina este foarte importantă!


Am realizat că și hainele și cafeaua sunt importante, că și pauzele se iau cu cap, că și programul de lucru are rolul lui. Spre exemplu, dacă nu îți setezi un program de lucru, ajungi să lucrezi, practic, non-stop. Așa că e nevoie de orar, de pauză de masă, de oră de final. Eu lucrez până la ora 18. După ora 18, nu mai dau telefoane, nu mai răspund la telefoane, la mailuri, la mesaje, la tot ce ține de job.
E mai sănătos așa. Îmi iau o pauză de masă în care nu mă uit la telefon, nu stau lângă laptop și încerc să nici nu mă gândesc la ce am de făcut. 

Am realizat că și locul de lucru e foarte important.

 
Nu merge să te ții așa înșirată prin casă, acum în pat, acum în canapea, acum la bucătărie. Îți trebuie un colț numai pentru asta, pe care să îl folosești numai când lucrezi. La noi, acesta era și semnalul - pentru copil - că lucrez. Altfel, da, sigur că mai luam laptopul în brațe și mai pierdeam timpul pe Internet.

Și încă ceva: mă îmbrac zilnic ca de ieșit din casă, mă și încalț, de cele mai multe ori, și mă apuc de lucru. E altceva, vă zic! Par mătușa nebună din filmele de comedie, dar eu în zilele în care lucrez în pijamale sau stau în haine de casă nu dau randament.

Cam atât de pe frontul lucratului de acasă. În rest, e mișto! Vă mai povestesc eu, dar sunt în timpul serviciului :)


Sunt mama lui Victor (10 ani) și sunt tare mândră de asta. Am divorțat când copilul avea 2 ani și de atunci a început aventura noastră în doi și viața mea de femeie divorțată.
Sunt mama lui Victor (10 ani) și sunt tare mândră de asta. Am divorțat când copilul avea 2 ani și de atunci a început aventura noastră în doi și viața mea de femeie divorțată.
 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod