Nu, domnule Klaus Iohannis, nu suntem o naţiune puternică!

Preşedintele spunea în discursul de aseară că ”suntem o naţiune puternică” în timp ce anunța carantină parţială.
Nu, domnule preşedinte, îmi permit să vă contrazic, nu suntem deloc puternici pentru că avem conducători slabi. O generaţie de conducători puternici ia deciziile cele mai bune pentru cei care i-au votat. O generaţie de lideri puternici nu închide o ţară la 100 de cazuri covid pe zi şi o lasă deschisă să ajungă la 10.000 de cazuri pe zi.
 

O naţiune puternică nu îşi închide şcolile


O naţiune puternică nu îşi condamnă o generaţie de copii. Însuşi reprezentantul OMS în Europa, Hans Kluge declara astăzi că nu sunt motive de închidere a şcolilor decât în ultimă instanţă, întrucât nu s-a dovedit nicăieri că şcolile sunt motivul creşterii alarmante a cazurilor de Covid  în Europa.

Aţi ales astăzi să îmi sacrificaţi copilul cel mare, laolaltă cu o generaţie. Câţi copii din generaţia lui nu au acces la tehnologie? Câţi nu şi-au primit încă tabletele pentru a învăţa online?
 
”Trebuie să ţinem şcolile deschise până la capăt pentru că nu ne putem permite o generaţie pierdută din cauza COVID-19”,  mai spunea reprezentantul OMS.
Se pare că noi ne permitem, nu-i aşa?

Am impresia că o naţiune ”puternică” (aşa ca a noastră) nu este interesată de viitor, de cei care într-o zi ar trebui să ne plătească pensiile şi pe mâinile cărora vom lăsa această ţară.
”Merge şi-aşa”,  domnule preşedinte, nu? Aţi adoptat vorba asta devenită deja cutumă şi filosofie de ţară? Aveam alte pretenţii de la dumneavoastră, domnule preşedinte, fost profesor de fizică! Chiar atât de mult îi urâţi pe copii că le distrugeţi viitorul?

O naţiune puternică nu lasă pe nimeni în urmă!


O naţiune puternică nu sacrifică pe nimeni. Nicio ţară din Europa, la ale cărei valori vă lăudaţi că aţi aderat, nu a uitat de cei bolnavi şi cu dizabilităţi! I-aţi sacrificat pe George şi Ilinca, ei nu mai au nici un viitor în lipsa terapiei (la care când avem acces când, nu) şi a socializării. Copiii mei sunt exact la vârsta critică la care au nevoie de terapie şi interacţiune.
Sunt zeci de mii de copii cu dizabilităţi care nu există pentru dumneavoastră că altfel nu i-aţi obliga prin lege să poarte masca, deşi foarte mulţi nu o suportă. Aţi avea doar grijă să o poarte cei din jurul lor ca să îi protejeze. 

O naţiune puternică are grijă de cei mai vulnerabili membri ai ei


În schimb, ce ne-a fost dat să vedem? Zeci de focare în toată ţara, în azile de bătrâni şi în centre pentru copii cu dizabilităţi. Cum e posibil aşa ceva? Cum e posibil ca cei care ar fi trebuit să aibă grijă de ei să îi îmbolnăvească prin nerespectarea regulilor? 

Democraţia nu există în România, domnule preşedinte, iar dumneavoastră sunteți printre cei care a pus-o în paranteză. Ați spus că ”democraţia nu poate fi pusă în paranteză. Democraţia trebuie garantată. Şi democraţia se garantează prin alegeri, prin alegeri libere şi naţiunile puternice ţin la alegeri democratice chiar şi în condiţii de criză (…) Aşa fac naţiunile puternice.’’

Stiti ce mai este un drept democratic garantat prin Constituţie? Dreptul la educaţie, domnule preşedinte, şi chiar dacă am accepta că şcoala online ar fi vreodată vreun soi de şcoală adevărată, cum rămâne cu copiii ca George şi Ilinca ce nu mai  ai nici un soi de acces la educaţie? Cum rămâne cu dreptul lor de copii la sănătate şi recuperare, un drept care le este încălcat acum mai mult ca niciodată! Cu ei cum rămâne? 
 
 
”Copilul are dreptul de a se bucura de cea mai bună stare de sănătate pe care o  poate atinge şi de a beneficia de serviciile medicale şi de recuperare necesare pentru asigurarea realizării efective a acestui drept.” (Art.
43 alin. 1 din legea 272/2004 privind Protecţia şi Promovarea Drepturilor Copilului).

Prin asta se garantează democraţia, domnule preşedinte, prin protejarea persoanelor vulnerabile! Prin respectarea drepturilor la educaţie şi sănătate a tuturor membrilor ei.

Ştiţi ce mai fac naţiunile puternice?


Naţiunile puternice nu sunt conduse de oameni incompetenţi.  Naţiunile puternice îşi aleg conducători pe măsura lor şi nu fac compromisuri, naţiunile puternice trăiesc în ţări înfloritoare economic şi nu perpetuează generaţii întregi de corupţi dovediţi în fruntea lor. Naţiunile puternice au sisteme model de educaţie, sănătate şi asistenţă socială.
Nu suntem o naţiune puternică, Dimpotrivă, suntem o naţiune slabă! Dar asta nu înseamnă că nu iubesc naţiunea asta în mijlocul căreia m-am născut. Constat doar cu tristeţe că dumneavoastră şi guvernul pe care pare că dumneavoastră îl conduceţi, şi nu primul ministrul, nu o iubesc deloc.

Sunt mama a trei copii cu autism și șcriu pentru că simt că îi pot ajuta și pe alţii, părinţi ca şi mine de copii tipici sau atipici. Povestesc din viața noastră pentru că cred că ar trebui să știe cât mai mulți oameni ce înseamnă autismul, acest "cuvânt mare".
Sunt mama a trei copii cu autism și șcriu pentru că simt că îi pot ajuta și pe alţii, părinţi ca şi mine de copii tipici sau atipici. Povestesc din viața noastră pentru că cred că ar trebui să știe cât mai mulți oameni ce înseamnă autismul, acest "cuvânt mare".
 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod