Cum reacționezi când ei se lovesc sau se ceartă? Unii părinți cred că este mai bine să lase copiii să își rezolve singuri problemele. Deși aparent este un lucru bun, copiii au nevoie de sprijinul nostru să învețe abilitățile pentru a rezolva divergențele și diferențele într-un mod prin care să nu se rănească. Să se înțeleagă unul pe celălalt, să se asculte, să fie cei mai buni prieteni. Să fie empatici, să înțeleagă ce simte fratele sau sora lui, să coopereze, să fie atent și la nevoile ei sau ale lui, nu doar ale sale. Datorită dezvoltării cortexului prefrontal, abilitatea de autocontrol se dezvoltă în timp.
În jurul vârstei de 24 de ani se maturizează emoțional și, cu sprijinul nostru, vor putea să își rezolve singuri problemele în relații. Însă, până atunci, au nevoie de ajutorul, îndrumarea noastră, mult mai mult când sunt mici și din ce în ce mai puțin pe măsură ce cresc.
Ce înseamnă însă să intervin eu, ca părinte?
În primul rând, să fiu acolo pentru a-i ajuta să se înțeleagă unul pe celălalt, și nu să iau apărarea unuia sau altuia. E esențial, altfel, unul se va simți nedreptățit și va dori să se răzbune sau își va pierde încrederea în tine ca părinte. Chiar dacă pare că unul a inițiat, a lovit, și celălalt aparent este „victima”, amândoi sunt în relație. Și, cu răbdare, îi ascult pe amândoi și îi sprijin să se înțeleagă, apoi rezolvăm problema. Atunci când unul dintre copii este foarte mic, e ușor să cazi în capcana de a veni cu mesajul: „Ea e mai mică, trebuie să fii înțelegătoare, că tu ești mare”. Acest mesaj duce la furie și resentimente, nu la o bună relație cu sora sau fratele.
În al doilea rând, trebuie să îi ajut să învețe să rezolve problemele între ei, să nu vin eu cu soluția, să par că „împart dreptatea”. „Hai să vedem cine a greșit și cine este vinovat.” Într-o relație, ambii sunt responsabili, într-o măsura mai mare sau mai mică, și fiecare are nevoie să învețe să își asume ce vrea și cum a reacționat sau cum a cerut fratelui sau surorii ce și-a dorit. Asta înseamnă că, uneori, voi interveni de 5 ori într-o zi sau de 10 ori când sunt obosiți, plictisiți sau stresați și le este mult mai greu să aibă răbdare unul cu celălalt. Realist, faptul că le explici cu răbdare și ești empatică nu înseamnă că, de acum încolo, ei vor se vor comporta, unul cu celălalt, ca doi „îngerași”. Sunt prea mici, dezvoltarea creierului lor nu le permite. Dar, în timp, cu multă răbdare și înțelegere din partea ta, vor învăța să se și asculte și înțeleagă.
În al treilea rând, relația cu fratele sau sora este una dintre cele mai valoroase relații. În relația cu el învață ce înseamnă să fii într-o relație egală, diferită de cea cu părintele. O relație de reciprocitate. Cum să fie atenți unul la celălalt, cum să-și rezolve frustrările, supărările, teama sau furia, cum să coopereze și, mai ales, cum repară relația când au făcut ceva care i-a rănit, supărat. Așa că merită efortul de a-i sprijini să fie cei mai buni prieteni. Uneori o să fim răbdători, alteori, vom reacționa cum nu au nevoie, dar și noi îi învățăm că atunci când superi sau rănești, trebuie repari. Nu lăsa lucrurile nespuse și nereparate. Dar despre asta vom vorbi în articolele următoare.
Cum este relația cu fratele sau sora ta? Ce amintiri ai din copilărie? Acum, la maturitate, aveți o relație bună?
Vă recomand o carte foarte valoroasă, Părinți liniștiți, frați fericiți. Cum creștem frați prieteni pe viață. Dr. Laura Markham.
Posteaza comentariu