Tradiții și obiceiuri de botez: ce trebuie să știi dacă vei fi nașă


Botezul copiilor este unul dintre cele mai importante obiceiuri din religia creștin-ortodoxă.
Mulți dintre părinți își doresc un botez tradițional, iar în cazul în care te invită să fii nașă, trebuie să știi ce obiceiuri de botez ai datoria de a respecta. Însă atribuțiile tale de nașă în timpul botezului nu se vor termina după ce ați ieșit din biserică. Mai multe detalii poți regăsi mai jos!

7 obiceiuri de botez pe care le respectă românii:


1. Înainte de ziua botezului, va trebui să cumperi lumânarea pentru cel mic. Și culoarea fundei acesteia este importantă: fundă albastră sau albă pentru băiețel, fundă roz, roșie sau albă pentru fetiță.

2. De asemenea, va trebui să achiziționezi și o pânză albă mare, necusută și nefinisată, în care să ții copilul după ce îl scoate preotul din cazanul cu apă sfințită. Poți lua și un cordon de lungime medie, cu care să legi pânza. Se spune că dacă este prea lung cordonul, copilul se căsătorește prea târziu, iar dacă este prea scurt, se căsătorește prea devreme.

3. Tot în categoria cumpărăturilor intră și o vestimentație completă pentru cel mic - de la scutece, la hăinuțe și încălțăminte. Va trebui să cumperi și prosopul și săpunul pe care le va folosi preotul înainte de a boteza copilul. Tot nașa sau nașii trebuie să aducă la biserică ulei și vin, care vor fi folosite pentru împărtășanie și mirungere. Vor trebui luate și prăjituri, bomboane, șampanie și suc, pentru a sărbători botezul celui mic. 

4.
Iar după botezul de la biserică, pe care îl plătesc nașii, va trebui să te ocupi și de petrecerea de botez. Da, tot nașii sponsorizează și prima petrecere a celui mic. 

5. După botez, vei duce copilul la părinți acasă, iar în dreptul pragului i-l vei da în brațe mămicii, după ce vei întinde brațele cu cel mic peste prag de 3 ori, spunând de fiecare dată: "Ți-am luat un păgân, ți-am adus un creștin."

6. A doua zi după botez, nașa îi va face baie copilului. Pentru aceasta, va trebui să iei la tine prosop, șampon, ulei pentru bebeluși, îmbrăcăminte, o păturică, scutece și jucării. În timpul băii, trebuie aprinsă lumânarea de botez, iar în apă poți adăuga: flori (pentru frumusețea copilului), bani sterilizați în prealabil (pentru bogăția celui mic), apă sfințită (pentru curățenia spirituală), ou (pentru sănătate), maci (pentru un somn liniștit), semințe de cânepă (să crească repede), orez (tot pentru bogăție). Apa de la băiță se toarnă la rădăcina unui copac.

7. Iar după ce îl speli pe cel mic, trebuie să-l și strigi pe nume. De asemenea, va trebui să-l ungi cu mir la încheieturi și pe frunte. 

Tu ce alte obiceiuri de botez mai știi?

Recomandă acest articol:

Facebook Twitter gplus

Dacă ţi-a plăcut acest articol, te așteptăm și pe pagina noastră de Facebook!

 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod