Minciuni pe care le spun părinții copiilor


Șansele sunt ca piticul tău să își dea seama de adevărul din cuvintele tale. De aceea, vei putea avea parte de experiențe sincere și emoționante alături de copilul tău. Este o situație din care câștigă toată lumea.
Însă există anumite minciuni pe care le spun părinții copiilor, crezând că vor putea să îi păcălească pe cei mici. Iată câteva dintre acestea!

Ce minciuni le spun părinții copiilor de obicei?


1. Nu trebuie să îți faci griji


O parte din creșterea unui copil presupune răspunderea la întrebările sale. Iar acest lucru poate fi uneori puțin copleșitor, mai ales atunci când ajunge în perioada în care te întreabă același lucru de 100 de ori. În momentul în care cel mic te întreabă lucruri de adulți, bineînțeles că ai vrea să îi spui că nu trebuie să își facă griji cu privire la acele subiecte. Dar ai grijă la contextul în care are loc totul! Acest lucru se întâmplă adesea atunci când cei mici nimeresc într-un conflict al familiei, probleme financiare sau alte probleme ale adulților. Însă copiii se îngrijorează atunci când simt că ceva nu este în regulă. Da, pare că își dau seama de obicei, chiar și atunci când încerci să ascunzi problemele de ei. 

Este recomandată o abordare directă, în loc de a evita subiectele cu desăvârșire. Îi poți spune copilului tău că ai văzut că este îngrijorat și că poate vorbi cu tine oricând, deoarece este responsabilitatea ta să ai grijă de el. Și chiar dacă este îngrijorat, este o situație pe care adulții o vor rezolva. În acest fel, vei avea o rezoluție concretă.

2. Ești prea mic să știi asta


Dacă ai cunoscut vreodată un copil, știi că este o creatură curioasă. Dacă există ceva care îi stârnește interesul, șansele sunt să te întrebe despre acel lucru, indiferent cât de complicat ar fi pentru el. Este foarte ușor să îi spui că este prea mic să știe sau să înțeleagă ceva și să eviți întreaga situație. Dar este oare aceasta cea mai bună abordare? Atunci când copiii pun o întrebare despre relațiile intime sau organele genitale, s-ar putea să fii atât de confuză, încât să eviți întrebarea. Dar adevărul este că piticul tău poate învăța anumite lucruri despre corpul uman. Dacă este suficient de mare pentru a-ți pune întrebarea, atunci este suficient de mare pentru a cunoaște măcar lucrurile de bază. 

De asemenea, este bine să te asiguri că nu proiectezi anxietățile tale în diferite lucruri.
Adulții au o teamă ușoară față de lucruri, dar pentru copii sunt doar informații care le arată cum funcționează lumea.

3. Desenul tău este fantastic


Nu există nicio îndoială că fiecare părinte cunoaște situația în care sunt implicate operele de artă prolifice ale copilului său. Și probabil că acestea sunt atârnate pe mulți pereți din casa ta. Nu ai niciodată suficiente desene cu familia bidimensională și acel soare galben în colțul foii, nu? Bineînțeles, simți nevoia să îți minți copilul și să îi spui că ultima sa operă de artă ar trebui să fie la Muzeul Luvru. Copiii vin adesea cu opere ciudate de artă la părinți, iar singura modalitate de a le răspunde este prin laude. Chiar dacă nu ai nicio idee despre ce au vrut să exprime prin arta lor, trebuie să te prefaci că îți dai seama. Există un mic artist în fiecare copil, nu? Este important să cultivi această dezvoltare creativă a copilului tău.

4.
Nu ar trebui să te superi


Adulții pot fi implicați în situații dificile, care pot fi copleșitoare. În plus, acestea îi pot face puțin insensibili față de problemele copiilor lor, care poate că nu sunt cu adevărat probleme reale. Celui mic i-a căzut înghețata din mână și se pregătește să fie supărat pentru câteva ore. Iar tu îi spui să nu își facă griji, să nu se supere, pentru că îi vei lua alta. Îți sună familiar? Dar acesta nu este cel mai bun mod de abordare a situației. Adevărul este că este o situație importantă pentru copil. Iar când îi spui că ceea ce simte nu este important, cel mic este confuz. Este supărat, chiar dacă ție ți se pare neimportant. Așa că mai bine încerci să-ți liniștești copilul și să îi validezi sentimentele, decât să îți împui propriile opinii cu privire la o problemă.

Recomandă acest articol:

Facebook Twitter gplus

Dacă ţi-a plăcut acest articol, te așteptăm și pe pagina noastră de Facebook!

 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod