Cu cât îl expui pe bebeluș mai repede la a doua limbă, cu atât mai inteligent va fi

Oamenii de știință au ajuns la concluzia că un bebeluș expus mai repede la a doua limbă va fi mai inteligent. Simpla ascultare a două limbi ajută bebelușii să dezvolte abilitățile cognitive înainte chiar de a vorbi. Iată cum poți să îi ajuți pe cei mici să își dezvolte aceste abilități!

Ce se întâmplă atunci când îl expui pe bebeluș la a doua limbă


Un nou studiu arată că bebelușii crescuți într-un mediu bilingv dezvoltă abilități cognitive de bază, cum ar fi luarea deciziilor și rezolvarea problemelor înainte de a putea să vorbească. Studiul, realizat de Universitatea din Washington, a testat 16 copii. Jumătate proveneau din familii în care se vorbea limba engleză, iar jumătate din familii în care se vorbea engleză și spaniolă. Bebelușii ascultă o varietate de sunete. Cercetătorii au monitorizat răspunsurile copiilor la sunete, identificând în acest fel ce părți ale creierului au fost activate prin activitatea electromagnetică. 

Copiii din familiile în care se vorbea engleză și spaniolă au avut multe activități în cortexul prefrontal și cortexul orbitofrontal, adică regiunile creierului responsabile de funcțiile executive, cum ar fi decizia și rezolvarea problemelor.
Rezultatele studiului sugerează că, înainte de a începe chiar să vorbească, bebelușii crescuți în familii bilingve încep să practice sarcinile legate de funcțiile executive. Copiii crescuți cu două limbi par a rămâne deschiși la limbile noi mai mult decât omologii lor monolingvi, ceea ce este un lucru foarte bun pentru creierul lor. 

Acest mecanism adaptiv oferă beneficii enorme atât pentru copii, cât și pentru adulți. Multe studii au arătat că adulții bilingvi au funcțiile executive ale creierului mai bune decât adulții care vorbesc doar o limbă. Asta înseamnă că adulții bilingvi sunt mai capabili să schimbe focalizarea între sarcini, să își amintească lucruri și să demonstreze abilități de rezolvare a problemelor la nivel superior.
Copiii bilingvi au aceste abilități. În plus, toate aceste funcții executive ale creierului reprezintă cheia succesului la școală, iar succesul academic este un indicator important al fericirii pe termen lung. Învățarea unei alte limbi poate ajuta chiar la prevenirea sau întârzierea declanșării bolilor degenerative ale creierului, cum ar fi demența sau Alzheimer.

Practic, nu există niciun dezavantaj în a fi bilingv. Rezultatele studiului subliniază ideea că nu numai copiii foarte mici sunt capabili să învețe mai multe limbi, dar copilăria este momentul optim pentru a începe. Cea mai bună parte este că poți crește un copil bilingv, chiar dacă tu nu ești bilingv. 

Dacă ești bilingv sau parte dintr-o familie bilingvă, atunci încearcă metoda un părinte, o limbă.
Practic, clarifică ce părinte vorbește fiecare limbă. Astfel, toată lumea știe la ce să se aștepte, iar copilul tău știe cum să răspundă. Dacă nu ești bilingv, nu e problemă. Tot poți expune copilul la diferite limbi. Multe cuvinte străine ajung în limba engleză. Poți indica alimente străine de fiecare dată când ești cu cel mic sau te poți uita la un spectacol bilingv cu cel mic. Atât timp cât îl expui la cuvintele străine în mod consecvent în același context, cel mic va avea parte de beneficii. 
iulia-mirica
 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod