David Wilkerson – o moarte care a dovedit ceva!
“Caut printre ei un om care să înalţe un zid şi să stea în mijlocul spărturii înaintea pentru ţară, ca să n-o nimicesc, dar nu găsesc niciunul!” (Epichel 22:30)
Câţi dintre voi au auzit acest nume? Mă doare că fiinţa devine nimic, umbrită de evenimente nedemne, de ştiri care vând şi transformă ziua în spectacol. Am asistat gazetăreşte vorbind la vânzări manipulative în zeci de rânduri; am văzut cum moartea Maicii Tereza nu a contat fiind pusă în balanţă cu moartea prinţesei Diana.
Un idol (meritoriu de altfel) eclipsând o sfântă. Şi tac, pentru că tăcerea e mai desăvârşită în astfel de cazuri. E o tristeţe în care simt pe Iuda din noi, cel care vinde ieftin orice urmă de veşnicie. Pentruce?Pentru o diferenţă considerabilă de cost şi tiraje.
David Wilkerson!!! Un om născut pentru Dumnezeu, pentru străzile care nu îţi dau dreptul la viaţă. Fiindpastor al unei biserici în statul Pennsylvania, în 1958 se hotărăşte să vină în New York văzând pozele unor tineri acuzaţi de crimă într-o revistă. A renunţat la “casă” pentru Casa cea Mare. Dorinţa de a coborî în stradă pentru tinerii pierduţi ai New York-ului, prinşi în dependenţe de droguri şi alcool, în mijlocul violenţei şi imoralităţii, a fost lupta cu el şi valorile atât de adânc castigate. Să crezişi să aduci lumină în Iad – aceasta a fost provocarea! Să lupţi cu tot ce este pierdut, să-ţi rişti viaţa la propriu şi să salvezi himere – misiune cod zero!
Continuare»
1000 de lucruri care îmi plac la tine
Aseară m-am gândit la acele articole stereotip: “10 lucruri care nu îmi plac la tine”, “10 situaţii care ar trebui să fie evitate atunci când îţi cauţi sufletul pereche…”, şi mi-am dat seama că aceste sfaturi aspiraţionale în adâncul lor sunt total lipsite de toleranţă şi de inspiraţie.
Şi am început să am toleranţă vis-a-vis de mine. Mi-am dat seama că principalul meu scop în viaţă nu ar trebui să fie căutarea situaţiilor neavenite, ci alipirea unui comportament care să înceapă cu DA. Şi m-am gândit că ar fi minunat dacă aş scrie 1000 de lucruri frumoase, utopice la nivel emoţional şi binevenit adaptabile individual.
Am simţit mereu un handicap atunci când a trebuit să spun lucruri frumoase cuiva care conta; am respins sau întârziat orice vorbă care îmi părea a fi o vamă sufletească. Mă simt o rasistă a sentimentelor, a celor care ştiu să bucure pe cel din faţă, fără resentimente şi orgolii stupide.
Anii ‘70: Când tendinţele se întorc
Anii ‘70 se întorc în viaţa noastră! Charlie’s Angels, acele fete energice cu aer glam, invadează străzile şi aduc un nou val de emoţie vestimentară.
Outfit-urile sofisticate şi spectaculoase ale anilor disco reprezintă tendinţele acestei veri.
Revistele de modă abundă de pictoriale având ca principală sursă de inspiraţie perioada anilor ‘70. Scena are ca prim plan modele îmbrăcate în mătasuri şi imprimeuri luxoase, remixuri ce amintesc de Yves Saint Laurent şi Saint Tropez.
Siluete înalte şi evazeuri, culori puternice şi volumetrii, etnic-tribal, pălarii cu boruri mari, rochii lungi vaporoase, salopete stil top, flori şi pietre, lame şi platforme – trucurile care ne vor face sofisticate în această vară.
Nu contează dacă vom dori să ne reîntoarcem la curentul disco sau stilul afro-american, la Îngerii lui Charlie sau Brigitte Bardot, condiţia este să ne imaginăm că viaţa e frumoasă şi începe mâine.
Elizabeth Taylor – o stea eternă şi un fashion icon
Elizabeth Taylor a fost o legendă vie a micului şi marelui ecran, o divă care va dăinui dincolo de timp si generaţii. Pe 23 martie 2011 la 79 de ani a părăsit scena. A fost o femeie care nu a trăit după reguli impuse de societate… societatea a fost cea care a urmat-o, nu ea cea care i s-a plecat!
Căsătorită de opt ori cu opt bărbaţi faimoşi, Conrad Hilton – unchiul lui Paris Hilton, Richard Burton – iubirea vieţii ei, a ştiut să conveargă cu iubirea, să o instituţionalizeze doar la nivel de pasiune şi accept. I-au plăcut bărbaţii puternici, bogaţi, pasionali, cei care au gâdilat orgoliul ei nemăsurat şi dorinţa ei de a se autodepăşi.
Mintea ei a fost o minte deschisă care a trait după legi proprii. Este femeia acuzată de Vatican pentru “vagabondaj erotic alături de Richard Burton”, şi cea care l-a blamat pe preşedintele Bush: “nu cred că preşedintele Bush face ceva când e vorba despre HIV, de fapt eu nu sunt sigură că el chiar ştie cum se scrie HIV.”
Spaţiul: Vintage! Isteria fashion-ului actual!
Trendul Vintage a fost întotdeauna DOSARUL X al modei, fascinantă şi inspiraţională. Pistele în modă sunt întotdeauna pline de elemente care au influenţe puternice din diferite decenii ale secolului 20. Personal, pentru mine, vintage îmi aminteşte de filmele vechi cu actrite impecabile, de poveşti siropoase, de case regale şi tablouri de epocă.
Am fost tot timpul fascinată de filmele alb-negru, piese vechi şi aparent uzate, de desene art-deco şi printurile tip afiş. Mă gândesc la povestea fiecărui obiect pe care-l cumpăr, la cel ce l-a avut în posesie, ţes povestea mea şi o îmbrac în mister. În materie de haine, chiar dacă stilul pare de nepurtat acum, piesele rămân atemporale şi cu adevărat clasice.
Anii ‘50-’70 mă fascinează prin stilul lor propriu “girly”, luminos, clasic, dar inovator; anii ‘70 – revoluţia modei (Hippie moda) – straturi, culori de pământ – foarte actuale acum. Am făcut referire la aceşti ani productivi ai modei, pentru că ei au stabilit o parte din punctele colecţiilor din sezoanele actuale.
Plus şi minus pentru vestimentaţia fotbaliştilor
Am găsit la un moment dat o declaraţie a companiei D&G despre cei care le sunt cumpărători fideli. “Jucătorii de fotbal de astăzi au devenit un fenomen, nu doar pentru noi, ci şi pentru întreaga lume. Ei sunt indrăgostiţi de ceea ce au devenit, dar, mai ales, sunt iubiţi. Ei sunt noii purtători de cuvânt pentru un nou fel de frumuseţe, mai proaspătă… Astăzi, tendinţele sunt create de fotbalişti şi de stilul lor de viaţă. Ei sunt cei care ne distrează, gladiatorii moderni… Sunt eroii acestei epoci!”
Mutu, Biagio sau Del Piero sunt o mică parte dintre fotbaliştii care sunt clienţi ai acestei companii.
Chiar dacă hainele au un specific dus în zona uşor neconvenţională a modei italiene, compania nu permite intromisiunea falsurilor cu care se confruntă piaţa de designer… implicit exodul de fani accesorizaţi pe măsură.
Apocalipsa. Japonia. Acum.
“Dintr-un oraş portuar cu zece mii de locuitori nu avem nici un semn de viaţă”, anunţă posturile de ştiri din întreaga lume.
Mesaj scurt, desprins parcă dintr-un film cu dezastre, un 21.12.2012 anticipat!
Nu avem nici foc, nici gheaţă… doar o imensitate de apă revarsată peste o ţară disciplinată si ultra-tehnologizată.
Mintea, dincolo de lacrimă şi durere ne duce spre introspecţie. Oare e timpul marilor schimbări? Vom deveni nişte rătacitori spre un pol spiritual al planetei?
Nu cred într-o apocalipsă clasică, într-o perioadă în care sa plouă cu meteoriţi şi broaşte, doar într-o natură perfidă, dezlanţuită fără comandă prealabilă, un pământ performant, tehnologizat, care se pleacă amorf şi fară drept de replică.
