Confruntarea dietelor: ketogenică sau vegană pentru a slăbi mai repede?

În ciuda diferențelor dintre ele, cele două diete sunt promovate pentru beneficiile legate de siluetă. Află care este ideală pentru a slăbi mai ușor.
Punctul-cheie al dezbaterii este părerea ta despre carne. Dieta vegană și cea ketogenică sunt diametral opuse în ceea ce privește alimentele permise, având în vedere că una dintre ele se focalizează exclusiv pe alimentele de origine vegetală, iar cealaltă promovează grăsimile și permite baconul.
Chiar dacă meniurile aparent nu au nimic în comun, sunt conectate prin faptul că amândouă susțin dorința de a slăbi rapid și au rezultate în acest sens. Dacă vrei să elimini kilogramele în exces probabil că te întrebi pe care dintre ele ar trebui să o încerci, iar răspunsul depinde de mai mulți factori.

 
Principii alimentare

Dieta ketogenică se bazează pe un plan de alimentație care promovează reducerea consumului de carbohidrați și creșterea cantității de grăsimi. În urma acestei modificări metabolismul va ajunge în starea de ketoză, în care arde grăsimile pentru a crea energie. Acest lucru înseamnă că 60-75% din calorii vor proveni din grăsimi, 15-30% din proteine și 5-10% din carbohidrați.
Și consumul de fructe va fi foarte redus pentru că zahărul, chiar dacă este într-o formă naturală, reprezintă tot carbohidrați.
O dietă vegană este foarte diferită. Acest meniu elimină complet produsele de origine animală, în principal carnea de pui, curcan, vită, miel, porc, pește, ouă și produse lactate. Meniul vegan dă prioritate produselor vegetale și nu contează cât de mulți carbohidrați consumi.

 
Care dietă este mai utilă pentru a slăbi?

„Depinde cât de multe kilograme vrei să elimini și de meniul pe care l-ai avut de-a lungul timpului”, explică dr. Jessica Cording, nutriționist.
Pe termen scurt, dieta ketogenică poate avea rezultate spectaculoase, mai ales dacă obișnuiai să consumi des carbohidrați rafinați. „Dacă până de curând mâncai o cantitate ridicată de carbohidrați, în special dintre cei rafinați, adoptarea dietei ketogenice va determina eliminarea rapidă a kilogramelor în exces. Acest lucru se întâmplă pentru că tocmai ai eliminat alimentele problematice care provocau un exces de calorii”, potrvit dr.
Cording.
Același lucru se va aplica și în cazul meniului vegan dacă înainte mâncai des friptură grasă, burgeri sau bacon. Totuși, dacă se compară viteza de reducerea a greutății, dieta ketogenică are rezultate mai rapide. „Dacă înlocuiești majoritatea carbohidraților din meniul tău cu grăsimi și proteine te vei simți sătul mai ușor. Problema meniului vegan este că unele persoane consumă mult mai multe alimente din surse vegetale pentru a se simți sătule, iar acest lucru poate încetini slăbirea. În plan psihologic, dacă ai voie să mănânci în continuare carne și grăsimi, nu vei avea impresia că ești la regim, iar acest lucru favorizează rezultatele pozitive”, spune dr. Beth Warren, nutriționist. 
Acest lucru nu înseamnă că nu vei slăbi deloc dacă alegi dieta vegană. Meniul vegan poate susține procesul de slăbire și a avut rezultate pozitive în multe cazuri. Dacă obiectivul tău principal este reconturarea siluetei este util să alegi alimente de origine vegetală cu un conținut ridicat de proteine și vitamine.
În acest fel mesele vor fi mai consistente și nu vei fi tentat să depășești totalul de calorii. Astfel, este mult mai bine să alegi lintea, năutul și cerealele integrale decât pizza vegană sau cartofii prăjiți.

 
Ce dietă ar trebui să încerci?

Înainte de a lua o decizie trebuie să te gândești ce părere ai despre carne și consumul de produse de origine animală. Dacă nu te atrag deloc, dieta ketogenică nu ți se va potrivi.
De asemenea, trebuie să știi că nu există nicio garanție că vei putea să slăbești. Chiar dacă multe persoane au avut succes urmând ambele diete, există și cazuri în care dieta vegană a cauzat creșterea în greutate.
În același timp contează și dacă slăbirea este unicul tău obiectiv sau dacă vrei să mănânci mai sănătos în ansamblu și să-ți fortifici organismul. „Dieta ketogenică te poate ajuta să slăbești mai repede, dar dieta vegană conține alimente mai sănătoase și poate favoriza menținerea greutății ideale pe termen lung”, explică dr. Julie Upton, nutriționist.
Timpul și dificultatea de a respecta regulile dietei sunt alți factori pe care trebuie să îi iei în considerare.
„Dieta ketogenică este dificil de respectat pe termen lung. Va trebui să planifici toate mesele și să te gândești din timp ce vei consuma în fiecare zi. Pot apărea și probleme gastrointestinale, care vor face menținerea dietei și mai complicată sau te pot determina să renunți la ea înainte de a obține rezultatele dorite. În ceea ce privește dieta vegană, dacă nu crezi că poți trăi consumând numai produse vegetale, probabil că vor apărea probleme și pofte pe parcurs”, potrivit dr. Cording.
Ambele diete favorizează slăbirea dacă sunt urmate corect. Dieta ketogenică este puțin mai rapidă, însă cea vegană este utilă pentru o perioadă mai îndelungată. Alegerea va depinde de programul de la serviciu, stilul tău de viață și aromele preferate.
E o bucurie pentru mine să scriu! Îmi place să scriu zilnic despre despre diete, stil de viață sănătos, călătorii, flori, cărți, copii sau deco.
E o bucurie pentru mine să scriu! Îmi place să scriu zilnic despre despre diete, stil de viață sănătos, călătorii, flori, cărți, copii sau deco.
 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod