Horoscop. Planeta Venus tranzitează zodia Fecioară. Descoperă efectele

Între 18 şi 31 iulie 2015 planeta iubirii şi a relaţiilor se va afla în zodia Fecioară, iar de pe 25 iulie va fi retrogradă, întorcându-se în semnul Leului. Venus îţi aduce în

Între 18 şi 31 iulie 2015 planeta iubirii şi a relaţiilor se va afla în zodia Fecioară, iar de pe 25 iulie va fi retrogradă, întorcându-se în semnul Leului. f17bfd615985b6a496749d32347cf297

Venus îţi aduce în această zodie capacitatea de a privi problemele sentimentale cu un ochi critic. Te ajută să vezi mai uşor soluţia şi să eviţi jocurile, drama şi situaţiile încurcate. Este momentul să abordezi practic problemele sentimentale.

Este o perioadă în care putem fi mai pretenţioşi în ceea ce priveşte interacţiunea socială.

În lista priorităţilor personale se află acum alegerea persoanelor în jurul cărora vrem să ne aflăm, dar şi ceea ce ne dorim mai mult. Jocurile amoroase devin mai serioase.

Venus reprezintă dragostea şi relaţiile, în timp ce Fecioara reprezintă partea practică a vieţii. Astfel că acest tranzit ne va determina să acordăm o mai mare importanţă activităţilor de zi cu zi, în special cele care privesc viaţa de cuplu.

Este un moment favorabil pentru studiu şi în mod deosebit pentru a învăţa cât mai multe în domenii precum arta, terapiile de înfrumuseţare, machiajul, coafura etc.

Aspectul negativ este dat de critica excesivă, care poate declanşa dispute şi conflicte cu urmări neplăcute.

Sunt pasionată de astrologie și urmez cursurile școlii Fidelia, prima școală de astrologie din România. Îmi place să vă țin la curent cu ce spun astrele și să vă povestesc despre importanța astrologiei în relații.
Sunt pasionată de astrologie și urmez cursurile școlii Fidelia, prima școală de astrologie din România. Îmi place să vă țin la curent cu ce spun astrele și să vă povestesc despre importanța astrologiei în relații.
 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod