Pastila de astrologie. Ce spun astrele despre Rasputin, "Călugărul Diavolului"

Aşa cum s-a întâmplat adesea, de-a lungul istoriei, în vremuri tulburi şi de răscruce, au apărut oameni fascinanţi, cu personalităţi puternice şi care au influenţat într-o măsură mai

Aşa cum s-a întâmplat adesea, de-a lungul istoriei, în vremuri tulburi şi de răscruce, au apărut oameni fascinanţi, cu personalităţi puternice şi care au influenţat într-o măsură mai mare sau mai mică evenimente importante.

Rusia, la început de secol XX, ne oferă povestea unui ţăran sărac, vulgar, neîngrijit dar cu o capacitate deosebită de a manipula ţi care a ajuns în preajma familiei ţarului Nicolae al II-ea, ultimul ţar al Rusiei.

Nici că se putea imagina conducător mai slab ca acest ţar, în vremuri aşa de dificile pe plan intern şi extern. Nicolae al II-lea era dispreţuit chiar şi de tatăl său care îl numea „fetiţa”, „imbecil” sau „prost”. Adevărat este că, la 26 de ani, cu puţin înainte de a ajunge ţar, însemnările lui în jurnalul personal descriau un comportament aproape copilăresc. De fapt, el nu era lipsit de inteligenţă, dar în mod cert nu era potrivit pentru funcţia care îi fusese menită prin simplul fapt că era primul băiat născut al ţarului Alexandrul al III-lea. El a recunoscut că nu este pregătit să devină ţar, că nu a vrut niciodată asta şi nici nu ştie cum se guvernează. După ce că a fost nepregătit şi asta din cauza tatălui său care nu dăsuse ordin să fie instruit în acest sens considerându-l o „cauză pierdută”, Nicolae al II-lea nici nu a înţeles deloc mersul istoriei. Rusia era înapoiată economic şi social, tensiuni majore se acumulau în societate şi el nu a făcut decât să încerce să perpetueze, cu orice preţ, regimul autocratic al predecesorilor săi. Pentru asta, a reprimat cu cruzime deţinuţi politici, a ras de pe suprafaţa pământului sate întregi de ţărani care se revoltaseră, a aprobat omorârea a mii de grevişti, şi-a înfometat poporul, a contribuit la moartea propriilor soldaţi în primele bătălii de la începutul războiului, prin dezinteresul faţă de modernizarea armatei. Era convins că el reprezintă Rusia şi că marele imperiu este proprietatea lui personală.

Pentru Biserica Ortodoxă Rusă nu a contat ce a făcut cât a trăit, ci felul tragic cum a murit, împuşcat împreună cu toată familia lui, şi l-a sanctificat în anul 2000.

Ca o lovitură a istoriei, destinul dinastiei sale, a Romanovilor, a fost de la început în pericol: după patru fiice, împărăteasa i-a născut un fiu care era bolnav de hemofilie, boală fatală în acele vremuri şi care fusese moştenit pe linia maternă. Căsătoria lui Nicolae cu prinţesa Alix a Germaniei, cea care a rămas cunoscută ca ţarina Alexandra (nume căpătat după ce a trecut la religia ortodoxă), s-a făcut din dragoste şi după o perioadă destul de lungă de curtare. În astrograma lui, Soarele din Taur este în opoziţie cu Marele Malefic Saturn, indiciu al neînţelegerilor cu tatăl său, al unei educaţii severe şi care au condus spre sentimente de nesiguranţă, pesimism, autodesconsiderare. Soarele era conjunct însă şi cu cea mai malefică dintre stelele fixe, temuta Algol, supranumită Capul Diavolului, care aduce ghinion, posibilitatea de a muri prin spânzurare, decapitare sau orice mijloc violent. Combinat cu un Marte fără aspecte şi în impulsivul Berbec, vedem astfel cum această nesiguranţă interioară l-a făcut să fie defensiv şi să ia decizii cu o lipsă de sensibilitate care s-a transformat adesea în cruzime.

Cea care a devenit cunoscută ca împărăteasa Alexandra Feodorovna era verişoara lui de gradul al doilea şi încoronarea ei a fost interpretată de popor ca un semn rău: mai multe mii de oameni au murit călcaţi în picioare, căci s-au îmbulzit pentru a obţine alimentele oferite pentru acest moment festiv. În harta ei astrală, Lilith sau Luna Neagră, este în Rac şi cu aspecte dificile, sugerând o karmă familială manifestată cu deosebire la început şi la sfârşit de viaţă. În copilărie, prinţesa a rămas orfană de mamă de la vârsta de 6 ani, eveniment ce a transformat-o dintr-un copil plin de viaţă într-unul sobru şi maturizat înainte de vreme; sfărşitul de viaţă l-a petrecut în captivitate, cu soţul şi copiii ei cu care a împărţit şi o moarte tragică şi violentă. În astrograma ei, nu avem nicio planetă personală în semn de Apă care să sugereze compasiune, flexibilitate, adaptabilitate, fiind o personalitate bazată pe dualitatea Gemeni (Soarele, Luna, Venus şi Marte) şi Taur (Mercur).

Mai mult, ea era născută la Luna Nouă din Gemeni, ori o conjuncţie strânsă Soare/Lună desemnează personalităţi foarte individualiste, încăpăţânate, cu voinţă puternică şi multă subiectivitate. Acest aspect important este conjunct cu steaua fixă Rigel care conferă bogăţie, fericire, faimă, dar Luna într-un semn masculin, prinsă între Soare şi Marte nu oferă şanse de dezvoltare a feminităţii unei femei. Atât împărăteasa Alexandra, cât şi soţul ei, erau foarte credincioşi, o credinţă însă bazată pe ideea că ei sunt oameni speciali, având drepturi de necontestat, chiar şi cele de a extermina pur şi simplu pe cei care voiau să aibă o viaţă mai bună.

Rasputin a fost un fiu de ţărani născut în Siberia şi care a rămas în istorie ca fiind „călugărul nebun” sau „al diavolului”, deşi el nu s-a călugărit efectiv niciodată. Una din cele mai controversate figuri al secolului XX, el a ajuns să fie foarte apropiat familiei ţarului şi protejat de împărăteasa Alexandra, demonstrând calităţi de vindecător asupra ţareviciului Alexei. Efectele benefice asupra acestuia, ca şi previziunile sale despre destinul său, al familiei imperiale şi chiar ale Rusiei, mă fac să cred că el avea totuşi nişte puteri deosebite. Să nu uităm că în Siberia se găseau nişte oameni speciali, numiţi şamani, care aveau capacităţi inexplicabile de a vindeca, făceau ritualuri de protecţie şi divinaţii. Rasputin a ajuns să fie un apropiat al familiei ţarului, dar  a fost şi foarte urât de o mare parte a populaţie. Cei mai mari duşmani ai săi erau însă nobilii, căci călugărul înalt de 1,93 metri, cu ochii de jăratec, intrase şi în graţiile doamnelor din înalta societate.

În limba rusă, cuvântul „rasputin” are semnificaţii de „destrăbălat, depravat, obscen, pervers”, ori tocmai aşa se purta şi el şi într-un mod explicabil numai prin misticismul extrem al societăţii ruse, dar şi al protecţiei ţarinei, el a reuşit să fie totuşi mult timp (din 1908 până în 1916) tolerat.

În noaptea de 16 spre 17 decembrie 1916, un grup de nobili l-a ademenit sub pretextul de a cunoaşte pe frumoasa prinţesă Irina, practic l-au momit pentru o escapadă erotică, şi au încercat să-l asasineze: l-au otrăvit, apoi l-au împuşcat de mai multe ori, l-au bătut şi în final l-au aruncat în râul Neva cu mâinile legate. Autopsia a dovedit că încă mai era în viaţă când a fost aruncat în apa îngheţată. Faptul că a fost atât de greu de ucis şi pentru că şi-a presimţit moartea (într-o scrisoare i-a scris ţarului că dacă va fi ucis de una din rudele lui, atunci nici familia ţarului nu va trăi mai mult de doi ani după moartea lui) a făcut ca personalitatea lui să fie şi mai fascinantă după moarte. El a contribuit într-un mod nefast la creşterea ostilităţii poporului rus faţă de familia imperială şi mai ales faţă de ţarină care l-a apărat tot timpul de toate acuzaţiile asupra lui. El a reprezentat cel mai bine obsesia fanatică a izbăvirii din păcat prin păcat şi s-a dedat fără preget orgiilor, beţiilor şi abuzurilor şi perversiunilor sexuale, şi-a făcut cu nonşalanţă tot felul de duşmani, a desconsiderat norme, tradiţii şi legi.

Din mai multe date de naştere existente, am luat în considerare cea declarată de fiica lui, Maria. Potrivit acesteia, tatăl ei s-a născut în noaptea de 23 ianuarie (4 februarie stil nou) 1871, în jurul orei 1:35, în satul Pokroskoje, regiunea Tyumen, în inima Siberiei, cu puţin înainte de căderea unui meteorit. Rasputin era un Vărsător cu Ascendentul în Scorpion, explicându-se astfel privirea aceea „electrică” pe care o vedem în pozele lui şi prin care se pare că inducea o hipnoză ţareviciului Aleksei şi le fascina şi pe frumoasele prinţese. Soarele făcea un trigon cu Jupiter şi cu Marte, aspecte foarte benefice pentru vitalitate, sănătate şi virilitate. De fapt, el a mai scăpat de două ori de la moarte, pe parcursul vieţii: odată când era copil şi era să se înece cu fratele lui - fratele lui a şi murit câteva zile mai târziu din cauza pneumoniei căpătate în urma căderii în apă; mai târziu, a fost înjunghiat în abdomen, în timp ce urmărea să seducă o femeie.

Soarele mai are şi un aspect dificil, fiind în careu cu Pluton: este un aspect foarte puternic, dar şi periculos, sugerând voinţă, putere, agresivitate, virilitate. Cu Soarele în semn de Aer, careul în Pluton arată capacitate de manipulare mentală, o energie fascinantă care îi oferea o aureolă de lider, dincolo de originea lui socială modestă.

Martele, cealaltă planetă masculină importantă în astrograma unui bărbat, este în aspect rău cu Saturn şi conjunct cu o stea malefică Vindemiatrix care aduce falsitate, nebunie, disgraţie, aplecare spre vrăjitorie, misticism şi ocultism, dar şi predispoziţie spre răniri. În fine, un ultim aspect important şi nefericit, este conjuncţia Lună/Uranus în Rac conjunctă cu steaua fixă Procyon care semnifică violenţă, succes urmat de un dezastru, pericol de otrăviri, muşcături de şarpe şi de insecte, răniri. Nativii influenţaţi de această stea sunt repeziţi, încăpăţânaţi, violenţi, cu o mare putere şi abilitate de a obţine ce doresc, având însă şi calităţi de lider. Toate aceste semne oferite de astrologie conturează imaginea unei personalităţi puternice, dar cu accente tragice, malefice. Rasputin a fost ucis în decembrie 1916, iar 3 luni mai târziu (martie 1917) ţarul Nicolae al II-lea abdica, şi încă 4 luni mai târziu (iulie 1917) era ucis împreună cu toată familia. Ulterior, a urmat revoluţia care a schimbat complet structura statală, aşa cum el a şi prevăzut.

www.astrovesta.com

 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod