Neptun retrograd timp de cinci luni. Cum te afectează?

Începând cu 4 iunie, Neptun va fi retrograd, timp de aproximativ cinci luni. Retrogradarea unei planete nu este tocmai o veste bună, dar în acest caz  beneficiile ar putea fi mai mari decât

Începând cu 4 iunie, Neptun va fi retrograd, timp de aproximativ cinci luni. Retrogradarea unei planete nu este tocmai o veste bună, dar în acest caz  beneficiile ar putea fi mai mari decât efectele negative.

Când o planetă este "retrogradă", adică pare să se mişte "cu spatele", deşi în realitate nu face asta, tot ceea ce reprezintă este întors cumva pe dos.

În acest caz este vorba de Neptun, planeta care ne îndeamnă la visare, la dorinţa de a vedea dincolo de ceea ce este tangibil şi care ne îndeamnă să explorăm spiritualitatea, credinţa şi fanteziile.

Partea întunecată a lui Neptun este aceea că ne poate face să trăim cu iluzii, să ne refugiem într-o lume a noastră.

Neptun încurajează traiul într-o permanentă negare.

Cu toţii avem temeri şi griji pe care le ascundem undeva într-un colţ al minţii şi pe care încercăm să le minimalizăm, fie că este o relaţie care nu prea mai merge, fie că este vorba de o problemă de sănătate pe care încercăm să o ignorăm sau probleme cu banii pe care nu vrem să le conştientizăm cu adevărat.

Dar Neptun retrograd schimbă toate acestea, le întoarce "pe dos", astfel încât aceste luni de retrogradare vor semăna cu un pahar cu apă rece aruncat în faţă.

Vei avea parte de o trezire bruscă şi dură la realitate.

Acum este momentul să analizezi intens, să-ţi demonstrezi ţie însăţi că ceea ce faci este cu adevărat cel mai bun lucru cu putinţă sau, din contră, că este cazul să faci schimbări drastice.

Prin urmare, Neptun retrograd "va aprinde lumina", ca tu să-ţi vezi mai bine viaţa şi să faci cele mai bune alegeri pentru viitor.

Sunt pasionată de astrologie și urmez cursurile școlii Fidelia, prima școală de astrologie din România. Îmi place să vă țin la curent cu ce spun astrele și să vă povestesc despre importanța astrologiei în relații.
Sunt pasionată de astrologie și urmez cursurile școlii Fidelia, prima școală de astrologie din România. Îmi place să vă țin la curent cu ce spun astrele și să vă povestesc despre importanța astrologiei în relații.
 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod