Misteriosul număr 11

de Vesta

Astrologii şi numerologii au remarcat că numărul 11 este legat de evenimente importante care apar mult mai des decât ar putea fi explicate de întâmplare sau coincidenţă. Acest lucru poate fi o

Astrologii şi numerologii au remarcat că numărul 11 este legat de evenimente importante care apar mult mai des decât ar putea fi explicate de întâmplare sau coincidenţă. Acest lucru poate fi o consecinţă a fenomenului de sincronicitate, enunţat pentru prima dată de savantul Carl Gustav Jung, şi care desemnează evenimente coincidente stranii, misterioase şi care par guvernate de o lege necunoscută. În această categorie intră accidentele care se petrec în acelaşi loc, în aceleaşi circumstanţe; destine similare în aceeaşi familie; similarităţi între persoanele care se regăsesc împreună în situaţii dramatice; un număr mare de membri unei familii care aparţin aceleeaşi zodii , etc. şi alte evenimente care par să nu se supună legii cauzei-efect şi apar fără o explicaţie raţională.

Înţelesul biblic al numărului 11 se bazează pe faptul că dacă numărul 10 este numărul care marchează perfecţiunea(10 = 1 + 0 = 1 care e numărul divin), atunci 11 este un adaos, o suplimentare care distruge ordinea. Chiar şi dacă îl privim pe 11 ca fiind 12 mai puţin unu(12 fiind perfecţiunea Domniei Divine: cei 12 apostoli, 12 luni, 12 zodii), iarăşi se sugerează că el este un număr care semnalează dezordinea, imperfecţiunea, dezintegrarea.

Numărul 11 repetat reprezintă o alarmă, un cod de trezire a subconştientului colectiv că ceva important se petrece sau va avea loc în curând. El însuşi reprezintă repetarea cifrei 1 şi astfel frecvenţa virbraţiei primului număr 1, al celui dintâi, simbolul tuturor începuturilor(în bine sau în rău) se dublează în putere.

Iată câteva date ale unor evenimente importante sau nume de entităţi deosebite care se corelează cu prezenţa numărului misterios 11. Pe unele le-au descoperit alţii, pe altele eu însămi printr-o atentă muncă de observaţie şi analiză.

•    Numele lui Isus Hristos conţine 11 litere
•    Data de naştere a lui Isus Hristos(aşa cum am descoperit-o şi am analizat-o în articolul de săptămâna trecută: http://www.eva.ro/vesta/1/nasterea-lui-isus-sarbatoare-pe-cer/) se reduce la cifra 11: 1 martie, anul -7 = 1+3+7 = 11
•    Ultima eclipsă de Soare a mileniului 2, practic punctul de intrare astrologic în mileniul 3 şi care a anunţat atentatul din septembrie 2011 de la New York şi toată nebunia prin care trecem acum:
11.08.1999 = 1+1+8+1+9+9+9 = 38 = 3+8 = 11
•    Atentatul din 11 septembrie 2001(peste 3000 de morţi):
•    11.09 = 1+1+9 = 11
•    Fiecare clădire din turnurile gemene avea 110 etaje
•    11 septembrie este a 254-a zi a anului: 254 = 2+5+4= 11
•    Turnurile gemene, stând unul lângă celălalt, arătau ca cifra 11
•    Primul avion care a lovit turnurile gemene a fost zborul Flight 11 şi avea 11 membri ai echipajului
•    Statul New York a fost al 11-lea stat adăugat Uniunii
•    911 este numărul de urgenţe în SUA, iar la noi este 112
•    11.03.2004 - atentatele de la Madrid soldate cu aproape 1500 de morţi
•    11.03.2011 - cutremurul din Japonia(peste 15000 de morţi)
•    John Kennedy, preşedintele american asasinat în 22(2x11) noiembrie(luna 11) 1963 are numele format din 11 litere
•    George W. Bush(obligatoriu iniţiala tatălui pentru a-l deosebi de acesta) s-a născut pe 11.07.1946(1+1+7+1+9+4+6=29=2+9=11) şi are numele format din 11 litere
•    Barack Obama, preşedintele în funcţiune al SUA s-a născut pe 4.08.1961(4+8+1+9+6+1=29=11) şi are numele format din 11 litere

AstroVesta®

Misteriosul număr 11

Astrologii şi numerologii au remarcat că numărul 11 este legat de evenimente importante care apar mult mai des decât ar putea fi explicate de întâmplare sau coincidenţă.

Acest lucru poate fi o consecinţă a fenomenului de sincronicitate, enunţat pentru prima dată de savantul Carl Gustav Jung, şi care desemnează evenimente coincidente stranii, misterioase şi care par guvernate de o lege necunoscută. În această categorie intră accidentele care se petrec în acelaşi loc, în aceleaşi circumstanţe; destine similare în aceeaşi familie; similarităţi între persoanele care se regăsesc împreună în situaţii dramatice; un număr mare de membri unei familii care aparţin aceleeaşi zodii , etc. şi alte evenimente care par să nu se supună legii cauzei-efect şi apar fără o explicaţie raţională.

Înţelesul biblic al numărului 11 se bazează pe faptul că dacă numărul 10 este numărul care marchează perfecţiunea(10 = 1 + 0 = 1 care e numărul divin), atunci 11 este un adaos, o suplimentare care distruge ordinea. Chiar şi dacă îl privim pe 11 ca fiind 12 mai puţin unu(12 fiind perfecţiunea Domniei Divine: cei 12 apostoli, 12 luni, 12 zodii), iarăşi se sugerează că el este un număr care semnalează dezordinea, imperfecţiunea, dezintegrarea.

Numărul 11 repetat reprezintă o alarmă, un cod de trezire a subconştientului colectiv că ceva important se petrece sau va avea loc în curând. El însuşi reprezintă repetarea cifrei 1 şi astfel frecvenţa virbraţiei primului număr 1, al celui dintâi, simbolul tuturor începuturilor(în bine sau în rău) se dublează în putere.

Iată câteva date ale unor evenimente importante sau nume de entităţi deosebite care se corelează cu prezenţa numărului misterios 11. Pe unele le-au descoperit alţii, pe altele eu însămi printr-o atentă muncă de observaţie şi analiză.

•    Numele lui Isus Hristos conţine 11 litere
•    Data de naştere a lui Isus Hristos(aşa cum am descoperit-o şi am analizat-o în articolul de săptămâna trecută: http://www.eva.ro/vesta/1/nasterea-lui-isus-sarbatoare-pe-cer/) se reduce la cifra 11: 1 martie, anul -7 = 1+3+7 = 11
•    Ultima eclipsă de Soare a mileniului 2, practic punctul de intrare astrologic în mileniul 3 şi care a anunţat atentatul din septembrie 2011 de la New York şi toată nebunia prin care trecem acum:
11.08.1999 = 1+1+8+1+9+9+9 = 38 = 3+8 = 11
•    Atentatul din 11 septembrie 2001(peste 3000 de morţi):
•    11.09 = 1+1+9 = 11
•    Fiecare clădire din turnurile gemene avea 110 etaje
•    11 septembrie este a 254-a zi a anului: 254 = 2+5+4= 11
•    Turnurile gemene, stând unul lângă celălalt, arătau ca cifra 11
•    Primul avion care a lovit turnurile gemene a fost zborul Flight 11 şi avea 11 membri ai echipajului
•    Statul New York a fost al 11-lea stat adăugat Uniunii
•    911 este numărul de urgenţe în SUA, iar la noi este 112
•    11.03.2004 - atentatele de la Madrid soldate cu aproape 1500 de morţi
•    11.03.2011 - cutremurul din Japonia(peste 15000 de morţi)
•    John Kennedy, preşedintele american asasinat în 22(2x11) noiembrie(luna 11) 1963 are numele format din 11 litere
•    George W. Bush(obligatoriu iniţiala tatălui pentru a-l deosebi de acesta) s-a născut pe 11.07.1946(1+1+7+1+9+4+6=29=2+9=11) şi are numele format din 11 litere
•    Barack Obama, preşedintele în funcţiune al SUA s-a născut pe 4.08.1961(4+8+1+9+6+1=29=11) şi are numele format din 11 litere

AstroVesta®                                       11.12.2011

Recomandă acest articol:

Facebook Twitter gplus

Dacă ţi-a plăcut acest articol, te așteptăm și pe pagina noastră de Facebook!

 

Comentarii (1)

POSTEAZA COMENTARIU
Afiseaza:Cele mai recente|Cronologic

  • C11 pe 21 Dec 2016, 14:58
    11

    Donald Trump - 11 litere :))

    1
    0

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod