Mercur în Balanţă, până pe 5 octombrie. Cum te afectează?

Când Mercur intră în zodia Balanţei, pe 16 septembrie, atenţia noastră va fi direcţionată către nedreptăţile care  ne afectează viaţa, în special relaţia. Acum avem ocazia să

Când Mercur intră în zodia Balanţei, pe 16 septembrie, atenţia noastră va fi direcţionată către nedreptăţile care  ne afectează viaţa, în special relaţia.

Acum avem ocazia să cântărim cu atenţie deciziile pe care urmează să le luăm, dar şi să vedem ambele feţe ale unei chestiuni importante. Pentru că Balanţa este un semn al echilibrului, momentul de tranziţie a planetei Mercur înseamnă şi capacitatea de a cântări cu grijă înainte de a lua hotărâri importante.

Pe de altă parte, există riscul să stai prea mult pe gânduri, dar este important să-ţi aminteşti că oricând vei avea o urmă de îndoilă şi foarte rar poţi fi absolut categorică.

O întâlnire importantă este cea dintre Mercur şi Saturn, în data de 4 octombrie, în zodia Balanţei.

Te poţi aştepta la realizări importante şi decizii esenţiale în chestiuni cu care poate te-ai confruntat în ultimii doi ani şi jumătate, timp în care Saturn a tranzitat Balanţa.

În ziua, următoare, pe 5 octombrie, atât Mercur, cât şi Saturn vor intra în Scorpion, aducând împlinire conexiunilor emoţionale şi lecţiilor pe care le-am primit, în special în relaţii, din octombrie 2009 şi până în prezent.

Sunt pasionată de astrologie și urmez cursurile școlii Fidelia, prima școală de astrologie din România. Îmi place să vă țin la curent cu ce spun astrele și să vă povestesc despre importanța astrologiei în relații.
Sunt pasionată de astrologie și urmez cursurile școlii Fidelia, prima școală de astrologie din România. Îmi place să vă țin la curent cu ce spun astrele și să vă povestesc despre importanța astrologiei în relații.
 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod