Marte în Balanţă. Momentul perfect pentru un job nou şi proiecte îndrăzneţe!

Începând cu 3 iulie şi până pe 23 august, Marte, planeta "războinică", intră în zodia Balanţie. După aproximativ şapte luni în care a traversat zodia Fecioarei şi ne-a canalizat

Începând cu 3 iulie şi până pe 23 august, Marte, planeta "războinică", intră în zodia Balanţie.

După aproximativ şapte luni în care a traversat zodia Fecioarei şi ne-a canalizat toată atenţia către detalii, adesea lipsite de importanţă şi aducătoare de tensiuni, acum este timpul să ne relaxăm.

Acum este momentul perfect să cunoşti oameni noi, să-ţi cauţi un nou loc de muncă sau să demarezi un proiect important. Pentru că Balanţa este semnul armoniei şi al diplomaţiei, atenuează mult din pornirile agresive ale lui Marte.

Vei fi mai puţin înclinată ca de obicei să faci mişcări greşite, să iei decizii pe care le regreţi sau să intri în conflicte.

De fapt, acum ai şansa să pui capăt unor tensiuni apărute în relaţiile muncă, familie sau chiar în relaţia cu persoana iubită.

Sunt pasionată de astrologie și urmez cursurile școlii Fidelia, prima școală de astrologie din România. Îmi place să vă țin la curent cu ce spun astrele și să vă povestesc despre importanța astrologiei în relații.
Sunt pasionată de astrologie și urmez cursurile școlii Fidelia, prima școală de astrologie din România. Îmi place să vă țin la curent cu ce spun astrele și să vă povestesc despre importanța astrologiei în relații.
 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod