Secretele zodiei Gemeni. 20 de lucruri neştiute

Gemenii posedă multe trăsături şi caracteristici care nu pot fi observate la prima vedere. Află care sunt!
Dacă ai impresia că îi cunoşti foarte bine, e posibil să te înşeli amarnic şi să fii surprins de câte lucruri unice poţi descoperi despre Gemeni!

Care sunt secretele zodiei Gemeni?


1. Gemenii încearcă să evite conflictul şi se vor retrage înainte ca lucrurile să degenereze

Ei încearcă să evite drama şi confictul inutil şi, atunci când e posibil, pur şi simplu se vor îndepărta de situaţia tensionată înainte ca lucrurile să capete o altă dimensiune. Au lucruri mult mai importante de făcut.

2. Dacă îi încolţeşti, nu vor ezita să se răzbune

Gemenii încearcă să fie pacifişti, dar dacă se simt încolţiţi şi nu au altă opţiune, atunci nu vor ezita să se răzbune sau să te pună la locul tău. Nu se tem să se apere şi pot fi destul de duri în limbaj atunci când sunt supăraţi.

3. Gemenii sunt prieteni, aliaţi şi iubiţi loiali

Fie că este vorba despre prietenie, familie sau iubire, Gemenii tind să fie extrem de loiali. Ei pot fi pretenţioşi în privinţa celora în care să aibă încredere, dar cei care i-au câştigat-o vor avea un aliat pe viaţă.


4. Mintea Gemenilor este în permanenţă plină de idei şi gânduri

Mintea Gemenilor este mereu în acţiune, plină de gânduri, idei şi întrebări. Ei sunt curioşi de aproape orice şi se pot concentra cu greu doar asupra unui singur lucrur pentru că pasiunile şi interesele lor sunt atât de diverse.

5. Gemenii sunt extrem de independeţi şi nu pot fi controlaţi

Gemenii tind să fie foarte independeţi şi dependenţi de sine. Îşi doresc să-şi formeze propria cale în viaţă, în loc să trăiască în umbra cuiva. Ei au nevoie de liberateta de a putea să trăiască în termenii lor, iar dacă încerci să-i controlezi, atunci ei se vor distanţa de tine.

6. Gemenii observă totul şi îşi îmbogăţesc constant cunoştinţele

Gemenii sunt curioşi din fire, urmăresc constant ce se întâmplă în jurul lor şi învaţă lucruri noi în permanenţă. Ei anchetează până află adevărul, e un talent nativ.

7. Gemenii pot flirta prea mult uneori

Gemenii au obiceiul de a flirta puternic uneori şi nici nu îşi dau seama de asta. Sunt persoane foarte prietenoase, care se descurcă de minune cu cuvintele.

8.
Gemenii nu au răbdare cu oamenii care nu fac altceva decât să se plângă


Gemenii nu au prea mult timp pentru oamenii care îşi plâng mereu de milă. Dacă aude aceleaşi lucruri mereu şi mereu de la cineva, atunci ei se vor plictisi şi îşi vor găsi o altă companie.

9. Gemenii sunt atraşi de oamenii care îi stimulează intelectual

Gemenii adoră să se înconjoare cu oameni care sunt pe aceeaşi lungime de undă cu ei şi cu care îşi pot dezbate ideile.

10. Gemenii nu se tem să spună exact ce gândesc

Gemenii au o mulţime de opinii şi nu se feresc să le împărtăşească cu ceilalţi. Ei sunt sinceri şi spun adevărul indiferent de situaţie. Sunt genul de oameni care vor spune exact ceea ce e în mintea lor, fără niciun fel de filtru.

11. Gemenii sunt acei prieteni care te vor încuraja şi susţine mereu

Gemenii acţionează instinctiv atunci când unul dintre prietenii lor are probleme. Ei ştiu întotdeauna ce să spună pentru a face pe cineva să se simtă mai bine şi oferă cele mai bune sfaturi.

12. Gemenii pot fi un pic ciudaţi uneori

Gemenii pot fi imprevizibili şi ciudaţi uneori, provocând uimire în rândul celor din jurul lor.
Ei nu sunt fanii rutinei şi preferă să se joace constant cu lucrurile şi să meargă împotriva curentului. Cu ei nu te vei plictisi niciodată.

13. Gemenii pot vorbi despre aproape orice

Gemenii sunt surprinzător de convingători atunci când vor să fie. Au abilitatea neobişnuită de a vorbi despre aproape orice cu oricine.

14. Gemenii sunt mereu în mişcare

Gemenilor nu le place să rămână într-un loc prea mult şi au mereu o misiune. Sufletul lor neliniştit doreşte constant experienţe noi, altfel ei se vor simţi sufocaţi de rutină.

15. Gemenii pot experimenta emoţii extreme

Personalitatea lor este predispusă să experimenteze emoţii intense, atât bune, cât şi rele. Aceste trăsături şi caracteristici emoţionale îi pot epuiza uneori.

16. Gemenii îşi protejează sentimentele şi nu se deschid prea uşor

Gemenii iubesc să vorbească, dar dacă îi întrebi ceva prea personal, ei îşi vor face dintr-o dată un zid şi vor evita cu totul subiectul respectiv. Uneori, ei devin puţin devensivi, mai ales dacă nu sunt încă siguri că pot avea încredere în tine.

17. Gemenii nu se implică prea uşor într-o relaţie, dar atunci când o fac, ei oferă totul

Gemenii sunt oarecum reticenţi atunci când vine vorba de dragoste, dar atunci când se îndrăgostesc, ei se implică total.
Ei tind să meargă pe principiul totul sau nimic, iar atunci sunt foarte loiali.

18. Gemenii au un spirit sălbatic şi aventuros

Indiferent dacă e vorba de carieră, hobby-uri, dragoste sau de orice altceva, Gemenilor le place să fie aventuroşi în tot ceea ce fac. Le place să-şi urmeze propriul drum în viaţă şi sunt aproape întotdeauna pregătiţi să facă ceva nebunesc.

19. Gemenii au un simt al umorului plin de sarcasm

Gemenii sunt cunoscuţi pentru simţul umorului extrem de sarcastic. Cei care pot ţine pasul cu ei, îi vor găsi chiar amuzanţi.

20. Gemenii se adaptează foarte uşor

Gemenii au cea mai versatilă şi uşor adaptiabilă personalitate din zodiac. Mai mult decât atât, pot face faţă tuturor provocărilor pe care le are viaţa de oferit.

Sunt pasionată de astrologie și urmez cursurile școlii Fidelia, prima școală de astrologie din România. Îmi place să vă țin la curent cu ce spun astrele și să vă povestesc despre importanța astrologiei în relații.
Sunt pasionată de astrologie și urmez cursurile școlii Fidelia, prima școală de astrologie din România. Îmi place să vă țin la curent cu ce spun astrele și să vă povestesc despre importanța astrologiei în relații.
 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod