Este adevarat ca important este si modul de aparitie, contextul si persoana care critica. Si mai stim cu totii de cata varietate putem avea parte fiecare dintre noi de-a lungul vietii noastre, de cand ne nastem, crestem si ne formam, traim si mai apoi murim. Ceea ce poate fi punctat aici este faptul ca in ultima instanta conteaza cum ne raportam noi la critica si ce alegem sa facem cand este vorba de noi.
Faptul ca cineva ne critica poate fi alegerea persoanei respective. Ea simte nevoia sa ne comunice ceva (propria lipsa de incredere, nemultumirea, dezacordul), la randul nostru, putem simti acordul sau dezacordul vis a vis de cele spuse. Este important cum percepem noi acel mesaj. Care sunt acele resorturi interioare care se pun in miscare la contactul cu critica?! Cum o resimtim si cum alegem sa-i "facem fata".
Putem fi dezamagiti, putem sa ne simtim neintelesi, putem sa credem ca nu meritam nimic, putem incepe sa credem ca ceea ce ni se tot spune "trebuie" sa fie adevarat, ajungand astfel sa ne indoim si de putinul pe care il mai credeam real, palpabil. Putem sa ne simtim nesiguri, marginalizati, singuri, nedreptatiti, cu o puternica dorinta de a demonstra ca "lucrurile nu stau asa" etc. De aici pasul catre a deveni agresiv cu ceilalti sau cu tine insati poate fi unul mic, imperceptibil. Ca si pasul catre resemnare, de altfel.
Ce se poate intampla cand devenim agresivi in exteriorul nostru?
Incepem sa devenim din ce in ce mai inchisi in noi. "Nimeni nu intelege si nu vrea sa il vada pe cel care este el/ea de drept!" Pentru a putea face noii configuratii, constient sau inconstient, recurgem la niste retusari tocmai din nevoia de a reechilibra situatia (impresie falsa, de altfel). Comunicarea cu cei din jur incepe prin a fi superficiala (redusa aproape la zero). Chiar si imaginea de sine sufera modificari. Ea se impune a fi ajustata conform noului statut (artificial).
Increderea in ceilalti devine mit sau motiv de persiflare. In compensare, creste increderea in fortele proprii, insa intr-o masura supraapreciata (baza nereala). Decizi ca nu mai poti avea incredere decat in tine insuti. Tu esti cel care "detine adevarul adevarat!". Stima de sine suporta astfel modificari (o exacerbare). Autosuficienta! Incepi prin a crede ca nu ai nevoie de nimeni si de nimic, ca ceilalti nu te merita si profiti de orice ocazie de a-i face si pe ceilalti sa sufere. Poate asa cum undeva, candva si tu ai suferit. Cea mai buna ofensiva este atacul!
Victima se transforma in calau pentru a nu mai suferi. Si ce faci in astfel de situatii? "Lovesti" tu primul/-a, este mai usor, astfel consideri ca te poti apara. Astfel poti considera ca ceilalti nu isi vor da seama vreodata de cat de mic si insignificant te simti dupa acea masca! Obositoare masca, sincer! In viata este de preferat sa ne cunoastem atat atu-urile, cat si vulnerabilitatile. Atu-urile vor fi "plasa" de siguranta, lumina sperantei intr-o mare de pesimism si sentimente de inferioritate. In timp ce vulnerabilitatile oare "trebuie" sa fie tinute ascunse?
Cati dintre noi considera ca ascunderea, mascarea partilor "slabe" poate fi cea mai buna forma de protectie fata de ceilalti?! "Garda sus, nimeni nu trebuie sa vada ca ma doare, ca sufar, ca imi doresc, ca simt!". Si aceasta poate fi o strategie, fiecare dintre noi cred ca am descoperit sau vom descoperi la un moment dat in viata noastra utilitatea ei. In acelasi timp insa ne vom izbi de valabilitatea si utilitatea ei in timp.
Aceasta poate fi o strategie, insa de scurta durata, utila atunci cand noi insine suntem luati prin surprindere de ceea ce simtim sau descoperim despre noi in diferite situatii sau in relatiile cu ceilalti si nu ne place sau consideram ca nu ne avantajeaza. Este de preferat sa ne acceptam asa cum suntem: atat cu partile bune, cat si cu cele pe care uneori le consideram a fi mai putin bune; sa fim in contact cu propriile noastre nevoi si necesitati. Sa ne amintim de faptul ca uneori se poate intampla sa descoperim ca ceea ce credeam ca fiind punct slab intr-un context, sa constituie un atu in alt context de viata!
Reintorcandu-ma la resemnare. Si in aceasta configuratie imaginea de sine sufera modificari! Pentru a "deveni", pentru a "corespunde" imaginii suprapuse din exterior, ne tranformam in proprii nostri "mutilatori" psihici, daca pot spune asa. Daca in primul context ne transformam in augumentatorii propriei noastre imagini de sine pentru a crea un scut protector fata de exterior, in acest caz "exteriorul" este cel care se interpune alterand interiorul (propria imagine de sine).
Astfel ne regasim incapabili de a contracara aceasta noua "realitate interioara" si nu ne ramane decat sa o imbratisam ca fiind noua noastra imagine de sine, (cu implicatiile de rigoare asupra stimei de sine). Din acel moment "incetam" sa mai avem incredere in noi, ceilalti "constituie" noua "putere". Ei sunt cei care decid daca astazi sau maine razi sau plangi, daca meriti sau nu meriti ceva, etc.
Odata inceput acest proces, acel "ei" se transforma in "eu"! Victima devine propriul sau calau! Propriul censor. Acestea sunt doar doua dintre scenariile posibile, important este sa intelegem si sa acceptam ca poate exista o solutie, ca putem spune STOP unor astfel de rationamente si implicit starilor emotional-afective antrenate de ele.
Cand esti in contact cu tine, devii constient si de diferitele roluri, de neconcordantele din propria viata. Acesta poate fi primul pas! Fa-l si vei observa schimbarea! Este alegerea ta! Asa cum ai ales intr-o zi sa fii nefericit, dependent sau agresiv cu cei din jurul tau, asa poti alege astazi sa-ti spui: "NU MAI VREAU!" si vei ramane surprins de reactia ta pentru ca schimbarea este in fiecare dintre noi!
Posteaza comentariu