Horoscopul săptămânii 9-15 iulie. Află ce te aşteaptă!

Berbec(21 martie - 20 aprilie)

Este o săptămână bună pentru reîntregirea familiei. Dacă nu ai prea mult timp liber în cursul săptămânii, atunci programează-ţi weekend-ul numai pentru cei dragi. Chiar dacă vor mai fi şi alte oferte tentate, e necesar să profiţi de aceste zile pentru a alege să petreci clipe de neuitat alături de persoanele pe care le iubeşti şi pe care nu le-ai mai văzut de ceva vreme.  

Este o săptămână bună pentru afaceri, însă încearcă să faci lucrurile cât de clar poţi. Nu face nicio tranzaţie pe vorbe, ci cere documente certificate. Dacă ai încredere orbeşte în oameni, e posibil să te trezeşti cu buzunarele goale. Ai suficiente economii cât să pui bazele unui proiect minunat, însă fă-o cu profesionalism!

Taur(21 aprilie - 21 mai)

Nu te vei axa pe viaţa ta de cuplu în această săptămână, însă vei avea grijă să petreci mai mult timp alături de părinţii sau rudele tale apropiate. Ai nevoie mai mult decât oricând să stai în preajma lor şi să le arăţi afecţiune. Cu toate că vor fi surprinşi, surpriza va fi una mai mult decât plăcută. Mai mult decât atât, dacă eşti implicată într-o relaţie serioasă, partenerul tău de viaţă te va însoţi cu bucurie.

E o săptămână bună pentru nativele care sunt în căutarea unui loc de muncă. Nu e exclus ca acestea să primească o ofertă de nerefuzat, însă tot e bine să analizeze bine toate opţiunile pe care le au. Nativele care dau semne de nemulţumire la serviciu se vor purta destul de urât cu colegii şi superiorii. Din această cauză pot pierde şansa de a lucra productiv şi de a evolua profesional.

Gemeni(22 mai - 21 iunie)

Vei avea parte atât de momente frumoase, cât şi de momente mai puţin plăcute în ceea ce priveşte viaţa ta de familie în această săptămână. Cu toate că depui tot efortul pentru a păstra liniştea acasă, din când în când se ivesc situaţii pe care nu le poţi controla. Scapă de ideea că eşti capabilă să ţii totul sub control, altfel vei fi dezamăgită şi te vei îndepărta oarecum de cei dragi!

Stai bine la capitolul finanţe, de aceea e o perioadă bună pentru investiţii sau achiziţii. Lucrurile materiale îţi vor aduce o mare satisfacţie în aceste zile, cu toate că nu îţi stă în caracter să fii superficială. Atunci când traversezi o perioadă mai puţin fericită pe anumite planuri ale vieţii tale, ai tendinţa de a-ţi îneca amarul în cumpărături.

Rac(22 iunie - 21 iulie)

Nu vei primi ceea ce îţi doreşti din partea partenerului de viaţă în aceste zile. Gesturile afectuoase şi romantice lipsesc cu desăvârşire, deşi aţi discutat despre asta şi părea că aţi ajuns la o concluzie. Din păcate, nevoile tale nu sunt satisfăcute, lucru care te va împinge să iei în considerare o eventuală despărţire. Indiferent dacă eşti căsătorită sau nu, analizează bine situaţia înainte pentru a nu avea regrete ulterior.

Nu vor exista schimbări ale situaţiei tale financiare în această săptămână, dar vor apărea unele în ceea ce priveşte relaţiile profesionale. Pui prea mult la suflet tot ce spun cei din jurul tău şi te laşi afectată chiar şi de cele mai nevinovate remarci din partea colegilor sau şefilor. Din păcate această sensibilitate a ta îţi poate strica imaginea de om puternic de la locul de muncă, iar cei din jur vor începe să te ocolească.

Leu(22 iulie - 22 august)

Săptămâna aceasta este săptămâna iubirii la distanţă. Dacă tu şi partenerul tău sunteţi nevoiţi să nu vă mai vedeţi o perioadă, ai grijă să comuncaţi atât cât trebuie pentru ca relaţia să nu se răcească. Dacă eşti singură, încearcă să iei lucrurile cu paşi mărunţi dacă vrei să îţi faci un iubit. Începe prin a fi prietena celui pe care îl placi, doar aşa vei reuşi să îl cunoşti aşa cum trebuie!

Vei deveni uşor invidioasă pe colegii tăi în această săptămână, iar asta înseamnă că vei acumula frustrări. Ceea ce simţi acum te poate împinge să te implici în cele mai dificile proiecte, fără să fii sigură că le poţi face faţă. Eşti o persoană care vrea să fie mereu pe locul întâi, însă nu trebuie să faci chiar orice pentru a ajunge acolo. În caz contrar, ambiţiile tale ar putea avea efect contrar.

Fecioară(23 august – 22 septembrie)

Dragostea pare că nu e pentru tine, aceasta este concluzia la care ai ajuns în ultima perioadă. Şi cu toate că mai există din când în când momente frumoase în relaţie care te fac să uiţi tot ce e rău şi să o iei de la capăt, în această săptămână decizi să nu te mai amăgeşti sau mulţumeşti cu nimicuri. Nu se anunţă zile prea bune pentru tine din punct de vedere emoţional, însă îţi vei reveni şi vei fi şi mai puternică.

Nu o duci rău cu banii şi, de aceea, de fiecare dată când ieşi din casă eşti tentată să cheltui inutil. Încearcă să te organizezi mai bine şi să fii mai responsabilă, mai ales că ai atât de multe planuri mari de viitor. Economiile sunt foarte importante pentru a clădi o fundaţie solidă în începerea unui nou capitol al vieţii tale. Renunţă, de asemenea, şi la cumpărăturile online şi ocupă-ţi timpul cu altceva!

Balanţă(23 septembrie - 22 octombrie)

Viaţa ta sentimentală va fi lipsită de evenimente în această săptămână, iar asta te face să te plictiseşti destul de mult. Rutina pe care o ai împreună cu partenerul de viaţă încă de ceva vreme te aduce în pragul disperării. Vrei să se întâmple ceva, orice, iar asta înseamnă că ai trece şi printr-o furtună numai de dragul de a aduce ceva palpitaţii în relaţie. Ai grijă ce îţi doreşti, căci ai putea să regreţi!

Eşti o persoană foarte strângătoare, însă în această săptămână vei exagera cu asta. Nu mai e mult până când vei intra într-un conflict cu o persoană dragă pe tema cheltuielilor sau banilor comuni. Încearcă să gândeşti de două ori înainte de a spune ceva ce ar putea răni sentimentele persoanelor cu care discuţi, nu doar tu eşti importantă aici! Revolta vine din faptul că tu chiar nu o duci rău cu banii, iar comportamentul tău nu este justificat.

Scorpion(23 octombrie - 21 noiembrie)

Un bărbat misterios va apărea în viaţa ta în aceste zile, însă nu îţi vei da seama de la început care e scopul lui. E posibil ca această întâlnire să aibă loc la locul de muncă sau la un eveniment strâns legat de afaceri. Vei fi impresionată de inteligenţa lui, însă nu te vei gândi nicio clipă că el te place sub o altă formă. Treptat te vei simţi atrasă de el şi ai putea constata că e marea ta iubire.

Nu ar fi rău să încerci lucruri noi în această săptămână. Dacă poţi învăţa lucruri noi şi ţi se oferă această şansă, nu ezita să o accepţi. Orice schimb de experienţă şi orice curs nou la care te înscrii îţi poate aduce bani mai mulţi şi o siguranţă mai mare pe forţele proprii. Valorificându-ţi potenţialul poţi ajunge destul de departe în carieră!

Săgetător(22 noiembrie - 21 decembrie)

E necesar ca în această săptămână să îţi faci mai mult timp pentru partenerul de viaţă şi pentru relaţia voastră. Fie că sunteţi căsătoriţi sau nu, trebuie să conştientizaţi că în ultima perioadă aţi neglijat timpul vostru intim. Încercaţi să plecaţi într-o vacanţă doar voi, cu siguranţă vă veţi întoarce de acolo cu relaţia şi iubirea resuscitată.

Nu te încrede în vorbele nimănui în această săptămână, cel puţin în mediul profesional. E posibil ca o persoană pe care te bazai să aibă interese ascunse şi să te trădeze pe la spate. Deschide bine ochii şi urechile şi nu refuza să accepţi adevărul dacă acest este atât de evident. Nu găsi scuze nimănui şi gândeşte-te la tine şi la banii pentru care ai muncit atât. Nu îi irosi!

Capricorn(22 decembrie - 19 ianuarie)

Săptămâna aceasta trebuie să realizaţi, atât tu, cât şi partenerul de viaţă, că aveţi nevoie să comunicaţi mai mult. Este foarte important ca atunci când vă întâlniţi seara să discutaţi despre ce aţi făcut în ziua în curs, astfel veţi reuşi să vă apropiaţi şi să vă consolidaţi relaţia. Faptul că fiecare dintre voi îşi arată interesul pentru celălalt este un factor important pentru o relaţie sau un mariaj sănătos.

Îţi place să te întreci cu cei din jurul tău şi îţi place să te zbaţi pentru a câştiga. Chiar dacă ai ţeluri precise, cel puţin în ceea ce priveşte cariera ta, latura ta emotivă îţi poate pune beţe în roată. Atunci când porneşti la drum, încearcă să ignori tot ce se întâmplă în jurul tău şi să nu le permiţi celorlalţi să te tragă înapoi. Dacă te-ai implicat într-un proiect serios, e necesar să calci şi pe cadavre pentru a obţine ce ţi-ai propus!

Vărsător(20 ianuarie - 18 februarie)

Este o săptămână bună pentru nativele singure, în special pentru acelea care îşi caută alesul. Cu siguranţă, dragostea va veni destul de repede şi vor simţi fiorul iubirii de la prima întâlnire cu EL. Nu va fi dificil să îşi dea seama, pentru că fluturii din stomac vor fi atât de zburdalnici încât aproape şi cei din jur îşi vor da seama. Nativele implicate într-o relaţie trebuie să ia măsuri pentru a reaprinde flacăra iubirii prin activităţi noi alături de partener.

Investeşti foarte mult în cariera ta, dar asta presupune multe eforturi şi renunţarea la o parte din tine. Faptul că nu mai ai prea mult timp pentru cei dragi te macină pe interior şi te pune pe gânduri serios. Stai foarte bine la capitolul bani, de aceea ai putea lua o pauză binemeritată. Mai mult decât atât, ai nevoie să îţi reîncarci bateriile pentru a putea să faci treabă la fel de bună în continuare.

Peşti(19 februarie - 20 martie)

Se anunţă veşti bune pentru tine pe plan sentimental în aceste zile. Chiar dacă săptămâna nu începe promiţător în ceea ce priveşte viaţa ta amoroasă, de miercuri se anunţă evenimente romantice şi gesturi tandre. Nativele singure trebuie să se poarte natural şi să îşi arate adevărata faţă, altfel nu vor reuşi să atragă persoanele potrivite pentru ele.

Săptămâna aceasta poţi face bani dintr-o pasiune de-a ta. E suficient să acţionezi cu curaj şi să nu îţi fie frică de eşec. Chiar dacă nu iese totul perfect, este foarte important să încerci şi să fii ambiţioasă. Dacă eşti implicată în afaceri, acum mai mult decât oricând trebuie să nu joci riscant atunci când vine vorba de bani mulţi.
 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod