Horoscopul săptămânii 29 februarie-6 martie. Află previziunile pentru zodia ta!

Peşti(19 februarie - 20 martie)

Săptămâna aceasta va fi una destul de tensionată la locul de muncă, însă asta nu te va doborî.

Partenerul tău de viaţă îţi este alături şi îţi va da energie pentru a merge mai departe chiar cu mai multă forţă. Încearcă să prinzi curaj şi să îţi spui nemulţumirile în faţa şefului, indiferent de risc!

Berbec(21 martie - 20 aprilie)

Eşti hotărâtă ca în această săptămână să faci tot ce poţi pentru a evolua pe plan profesional.

Te vei înscrie la cursuri de perfecţionare şi vei reuşi să ajungi unde ţi-ai propus în cel mai scurt timp. Din păcate însă totul are un preţ, iar neglijenţa faţă de familie sau cei dragi îţi va crea probleme.

Taur(21 aprilie - 21 mai)

Nu vei fi prea bine dispusă în această săptămână, de aceea cei din jurul tău îţi vor răspunde pe măsură.

Chiar dacă ai nervi din cauza unor probleme personale, trebuie să ai grijă pe cine ţi-i verşi. Nimic din ceea ce faci necugetat nu va rămâne nepedepsit, şi vei regreta când va fi prea târziu.

Gemeni(22 mai - 21 iunie)

Încearcă în această săptămână să nu amesteci viaţa personală cu cea profesională şi să ai mare grijă la ce dezvăluiri faci.

Ceea ce este intim ar trebui să rămână intim, aşa că păstrează discreţia atunci când vine vorba de sex sau de certurile cu partenerul de viaţă. În caz contrar, imaginea ta va fi serios afectată.

Rac(22 iunie - 21 iulie)

Viaţa ta sentimentală va fi pe primul plan în această săptămână, fie că vrei, fie că nu.

Chiar dacă uneori ţi se pare că partenerul tău e sufocant, ai face bine să nu te axezi doar pe defecte. Încearcă să faci economii, situaţia ta financiară nu este una tocmai roz!

Leu(22 iulie - 22 august)

Relaţia ta amoroasă traversează un moment de cumpănă şi e posibil să nu îl depăşeşti prea uşor.

E nevoie de mai mult timp investit în partenerul tău de viaţă, în copii sau în apropiaţi. Nu le poţi avea pe toate, sau dacă le poţi avea trebuie să găseşti un echilibru şi să te mulţumeşti cu mai puţin!

Fecioară(23 august – 22 septembrie)

Săptămâna aceasta vei întâmpina alte noi probleme cu banii, de această dată influenţându-ţi negativ chiar şi viaţa de cuplu.

Liniştea din sânul familiei va fi spulberată destul de rapid, iar cerurile vor fi mai aprinse decât oricând. Pentru a putea evita toate aceste neplăceri, încearcă să fii chibzuită din timp sau să accepţi ajutorul cuiva drag.

Balanţă(23 septembrie - 22 octombrie)

Încerci din răsputeri să intri în graţiile colegilor de muncă fără să îţi dai seama că aceştia nu merită.

Ar trebui să realizezi ce este mai important în viaţă şi să fii mult mai independentă şi mai încrezătoare în tine. Partenerul de viaţă va simţi că se luptă cu morile de vânt şi că întotdeauna câştigă alţii! Nu îl dezamăgi!

Scorpion(23 octombrie - 21 noiembrie)

Săptămâna aceasta vei fi nevoită să faci unele vizite care nu îţi provoacă nicio plăcere.

Încearcă să laşi de la tine şi să faci un mic efort pentru a-i mulţumi pe cei dragi, mai ales dacă îţi cer acest lucru. În cursul săptămânii munca te ţine ocupată, însă o faci cu plăcere!

Săgetător(22 noiembrie - 21 decembrie)

Încearcă să păstrezi discreţia cu privire la relaţia ta amoroasă şi să eviţi certurile în public ori punerea intimităţilor pe tavă.

Cei dragi vor suferi la cele văzute, iar tu ştii foarte bine că sunt prostii care vor trece rapid. Încearcă să te concentrezi mai mult la locul de muncă, orice mică greşeală nu va trece neobservată!

Capricorn(22 decembrie - 19 ianuarie)

Cheltuielile vor fi destul de mari în această săptămână, de aceea trebuie să îţi organizezi foarte bine banii.

Înainte de a începe răsfăţul, ai grijă întotdeauna să îţi plăteşti facturile, ratele sau orice altă obligaţie financiară. Dacă nu ai un iubit, ieşirile vor fi mai rare şi drept urmare buzunarele nu se vor goli!

Vărsător(20 ianuarie - 18 februarie)

Vei fi plină de idei bune în această săptămână şi vei fi apreciată dacă ţi le vei expune.

Şefii tăi sunt în toane bune şi abia aşteaptă sugestii pentru a le merge afacerile mai bine. Încearcă totuşi să nu fii acel gen de persoană care se bagă pe sub pielea omului. Linguşeala îi va face pe cei din jur să se îndepărteze de tine!

 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod