Horoscopul săptămânii 27 mai-2 iunie. Află previziunile pentru zodia ta!

Berbec(21 martie - 20 aprilie)

Este o săptămână bună pentru nativii singuri, în special pentru aceia care caută să se implice într-o relaţie serioasă. Luni sau marţi ai toate şansele să întâlneşti persoane care se află pe aceeaşi lungime de undă cu tine. Dacă eşti implicat într-o relaţie serioasă, caută să acorzi mai multă atenţie persoanei iubite!

Încearcă să te concentrezi mai mult pe sarcinile profesionale, decât pe viaţa privată a colegilor tăi. Dacă coalizezi cu anumite persoane şi le bârfeşti pe altele, nu vei face altceva decât să îţi faci un renume prost. Şefii şi majoritatea oamenilor din jurul tău nu digeră prea bine un astfel de comportament.

Taur(21 aprilie - 21 mai)

Se anunţă o schimbare în bine pentru tine în ceea ce priveşte viaţa sentimentală. Spre sfârşitul acestei săptămâni vei primi o veşte neaşteptată, însă de care te vei bucura enorm. Dacă eşti singură, şansele să îţi găseşti un partener aşa cum ţi-ai dori sunt din ce în ce mai mici. Responsabile pentru această situaţie sunt doar pretenţiile tale exagerate!

Pentru a reuşi să îţi îmbunătăţeşti simţitor situaţia financiară, e necesar ca în această săptămână să ceri un împrumut destinat unei investiţii majore. Chiar dacă ţi se pare puţin riscant şi ai nevoie de mult curaj pentru a putea trece la acţiune, astrele sunt de partea ta şi te ajută să ai succes pe acest plan în perioada imediat următoare.

Gemeni(22 mai - 21 iunie)

Este foarte important ca în această săptămână să nu faci lucruri care ştii că ar putea să agite spiritele pe plan sentimental. Relaţia în care eşti implicat este destul de fragilă la momentul actual, fapt pentru care trebuie să fii prudent în ceea ce priveşte vorbele, dar mai ales faptele tale. Dacă eşti singur, te vei concentra pe sănătate şi pe condiţia ta fizică.

Cu cât de înconjori mai mult de oameni orientaţi spre carieră, cu atât viaţa ta profesională şi financiară se va îmbunătăţi simţitor. Schimbul de experienţe, cât şi informaţiile pe care le prinzi din zbor îţi vor fi extrem de utile pentru cariera ta. Nu întâmpini probleme cu banii, dar eşti suficient de ambiţios încât să nu te mulţumeşti doar cu ceea ce ţi se dă.

Rac(22 iunie - 21 iulie)

Viaţa ta sentimentală va fi într-un con de umbră în această săptămână, însă nici nu are nevoie de atenţia ta. Traversezi o perioadă liniştită în care te poţi ocupa şi de alte lucruri importante pentru tine. Dacă eşti singur, se anunţă distracţie la cote maxime şi nicio urmă de regret în ceea ce priveşte statutul tău emoţional.

Chiar dacă vei fi pus în faţa unor situaţii imprevizibile la locul de muncă, încearcă pe cât posibilul să nu îţi pierzi calmul. Dacă eşti agitat, productivitatea va scădea simţitor. Nu întâmpini probleme cu banii, însă trăieşti în permanenţă cu teama că vei putea pierde tot ce ai în prezent. Încearcă să gândeşti mai optimist!

Leu(22 iulie - 22 august)

E posibil ca în această săptămână să fii copleşit de multitudinea lucrurilor de care trebuie să te ocupi. Cu toate că ai cele mai bune intenţii, nu vei putea să îi împaci pe toţi. Partenerul de viaţă s-ar putea simţi neimportant şi nu e exclus ca acesta să îţi reproşeze timpul petrecut cu el. Dacă eşti singur, grijile privitoare la carieră îţi consumă mare parte din energie.

Ambiţia şi încrederea de care dai dovadă îţi vor pune la colţ adversarii în aceste zile. Dacă vei participa la o competiţie sau la un concurs care dictează traseul tău profesional viitor, ai toate şansele să ieşi câştigător. Cu toate acestea, încearcă să fii pregătit şi pentru un eşec, pentru că astfel eviţi o eventuală dezamăgire care te poate da jos de pe piedestal!

Fecioară(23 august – 22 septembrie)

Primele zile ale acestei săptămâni vor fi destul de liniştite în ceea ce priveşte relaţia ta amoroasă. Dacă până acum găseai tot felul de motive pentru a tensiona atmosfera din sânul familiei, acum dai dovadă de maturitate şi începi să vezi altfel lucrurile. Dacă eşti singur, vei constata că ai o mulţime de admiratori fără să faci nimic în acest sens, iar asta te umple de încredere.

Situaţia ta financiară nu este una tocmai roz, pentru că atunci când crezi că ţi-ai revenit cât de cât cu banii, apar situaţii imprevizibile care te întorc de unde ai plecat. Încearcă să nu îţi pierzi optimismul şi să fii pregătit pentru orice eventuală răsturnare de planuri. Nu uita că socoteala de acasă nu se potriveşte cu cea din târg!

Balanţă(23 septembrie - 22 octombrie)

Viaţa ta amoroasă a intrat într-un con de umbră şi, se pare, că nu te mai preocupă atât de mult nevoile partenerului de viaţă. E necesar să reaprinzi scânteia iubirii dacă nu vrei ca cel de lângă tine să se îndepărteze încet, dar sigur. Dacă acest lucru se va întâmpla, cu siguranţă vei avea regrete. Dacă eşti singur, firea ta sociabilă te face foarte popular în orice grup nou în care intri.

Optimismul tău fals te face să crezi în lucruri care nu au nicio şansă, mai ales în ceea ce priveşte banii. Faptul că refuzi să vezi realitatea, sau cel puţin să nu o recunoşti în faţa altora, atrage după sine consecinţe greu de digerat. Încearcă pe cât posibil să fii cu picioarele pe pământ şi să nu trăieşti în iluzii, o să ajungi să le crezi, iar acel moment va fi penibil!

Scorpion(23 octombrie - 21 noiembrie)

Atitudinea sufocantă pe care o ai cu privire la partenerul tău de viaţă va atinge cote maxime în această săptămână. Cu toate că nu ai motive, gelozia ta ajunge să îi irite chiar şi pe cei din jurul vostru. Încercaţi să nu vă spălaţi rufele în public dacă nu vreţi să rămâneţi singuri ca şi cuplu! Dacă eşti singur, e posibil să recurgi la tertipuri neloiale pentru a obţine atenţia cuiva pe care ai pus ochii.

Oricât ţi-ai dori să avansezi în carieră şi să obţii o mărire de salariu, acest lucru nu va fi posibil nici acum, nici în viitorul apropiat. Astrele te sfătuiesc să nu joci riscant şi să nu testezi limitele superiorilor şi colegilor tăi. Chiar dacă numeroase tale cheltuieli te copleşesc, nu acţiona disperat!

Săgetător(22 noiembrie - 21 decembrie)

E posibil să îţi pierzi răbdarea în ceea ce priveşte comportamentul partenerului de viaţă din această săptămână. Cu toate că ai toate motivele să te superi, încearcă pe cât posibil să nu spui lucruri urâte la nervi. Dacă faci asta, totul va fi folosit împotriva ta la un moment dat. Dacă eşti singur, nu ar trebui să te suprindă atenţia pe care ţi-o acordă un coleg sau o colegă de birou, pentru că transmiţi semnale că te atrage.

Munca în echipă îţi va aduce tensiuni în această săptămână. Cu toate acestea, trebuie să realizezi faptul că atunci când există mai multe voci, e imposibil ca totul să iasă cum vrei tu sau perfect. Nu întâmpini probleme majore cu banii, însă unele cheltuieli suplimentare noi te vor debusola puţin.

Capricorn(22 decembrie - 19 ianuarie)

Fie că eşti singur sau nu, admiratorii din această săptămână te vor copleşi. Faptul că primeşti atâta atenţie te poate face să îţi pierzi din modestia caracteristică, lucru care ar putea deveni deranjant pentru toţi cei din jurul tău. Încearcă pe cât posibil ca această explozie a stimei de sine să nu îţi afecteze relaţiile pe care le ai.

Vei întâmpina unele probleme la locul de muncă în această săptămână şi şefii ar putea avea falsa impresie că eşti nepregătit. Cu toate acestea, ţi se oferă credit şi şansa de a repara greşelile. Nimeni nu s-a născut învăţat, dar tu ai ghinionul să ai în jur oameni care nu sunt dispuşi să îţi împărtăşească din experienţa lor profesională.

Vărsător(20 ianuarie - 18 februarie)

Nu vei reuşi să îţi împarţi timpul echitabil faţă de toţi cei dragi ţie. Cât de mult ai încerca, eforturile pe care le depui te vor obosi la un moment dat atât de mult încât vei avea tendinţa de a renunţa la cineva. Dacă e vorba de partenerul tău de viaţă, cel mai probabil te vei simţi vinovat la început, însă pe parcurs te vei felicita pentru că ai ales să te pui pe primul loc. Faptul că te gândeşti la tine nu este un act de egoism!

Încearcă pe cât posibil să fii chibzuit în această săptămână, altfel situaţia ta financiară ar putea începe să scârţâie. Nu te juca cu banii, în special dacă nu ai decât pentru a-ţi acoperi strictul necesar. O persoană care ţine la tine va fi destul de directă cu privire la acest aspect al vieţii tale. De tine depinde dacă ştii ce să iei din ce auzi!

Peşti(19 februarie - 20 martie)

Chiar dacă nu ai prea mult timp pentru dragoste în acest început de săptămână, vei avea grijă ca pe weekend să recuperezi tot ce ai pierdut. Relaţia ta amoroasă traversează o perioadă frumoasă, aşadar nu ai motive de îngrijorare. Dacă eşti singur, neplăcerile pe care ţi le creează o persoană obsedată de tine te îndepărtează tot mai mult de ideea de avea o relaţie.

Este o săptămână propice pentru afaceri, pentru că vei reuşi să convingi pe aproape oricine să facă ce îţi doreşti. Nu stai rău cu banii, însă poţi obţine cu uşurinţă şi mai mulţi dacă profiţi de oportunităţile care îţi ies în cale. De asemenea, dacă ai ceva economii puse deoparte, nu ar strica să faci unele investiţii imobiliare!
 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod