Horoscopul săptămânii 21-27 martie. Află previziunile pentru zodia ta!

Berbec(21 martie - 20 aprilie)

Profită de orice moment liber pentru a ţi-l petrece alături de iubit, în ultima perioadă acesta a fost cam ignorat. Este foarte important să conştientizezi când relaţia dintre voi depinde mai rece şi să iei măsuri urgente. Renunţă la tot pentru a nu-l pierde!

Nu vor exista schimbări ale situaţiei tale financiare în această săptămână, însă ai şansa de a o îmbunătăţi în viitorul apropiat. Relaţiile cu cei din jurul tău sunt foarte importante în acest sens, de aceea ai mare grijă ce spui şi cum te porţi cu aceştia!

Taur(21 aprilie - 21 mai)

Fă tot ce poţi pentru a te distra împreună cu iubitul în această săptămână, dar mai ales în weekend când ai mai mult timp liber. Dacă eşti singură, nu te arunca în braţele primului venit, mai ales dacă acesta nu este aşa cum îţi imaginai.

Munca în echipă este favorabilă în această săptămână, de aceea încearcă să te înţelegi cât mai bine cu cei din jurul tău. Nu poţi fii productivă dacă există tensiuni sau alte griji în alte sectoare ale vieţii tale. Concentrează-te şi conştientizează ce este important la momentul de faţă.

Gemeni(22 mai - 21 iunie)

Dacă până acum au mai existat tensiuni între tine şi iubitul tău, această săptămână îţi aduce linişte şi pace pe plan sentimental. Vestea bună este că nu trebuie să faci nimic în acest sens, dar ai grijă la menţinere! Dacă eşti singură, pune-ţi şarmul la bătaie şi socializează cu bărbaţii disponibili pe care îi întâlneşti!

Dacă ai în plan să faci unele investiţii, ai grijă să nu o faci doar de capul tău. Este foarte important să te sfătuieşti cu cineva în măsură şi să nu pierzi banii din cauza impulsivităţii tale. Cu cât ţi se promite mai mult, iar sumele sunt aproape ireale, cu atât ar trebui să fii mai sceptică!

Rac(22 iunie - 21 iulie)

Apele par că se vor linişti pentru tine pe plan sentimental în această săptămână, însă trebuie să te porţi cu mare grijă faţă de persoanele cărora le-ai greşit. Fie că este vorba de părinţi, iubit sau copii, este foarte important să gândeşti de două ori înainte de a spune ceva!

Săptămâna aceasta va fi foarte intensă pentru tine pe plan profesional, greul venind din cauza unor sarcini noi şi numeroase. Chiar dacă simţi iniţial că te depăşesc, vei fi surpinsă să vezi cât de bine te descurci. Este foarte important să fii dedicată muncii pe care o faci, iar rezultatele nu vor întârzia să apară!

Leu(22 iulie - 22 august)

Încearcă să te porţi cât mai natural faţă de iubit în această săptămână, mai ales dacă relaţia voastră se află la început de drum. Sinceritatea este foarte importantă pentru un start bun, aşa că nu denatura realitatea. Dacă eşti singură, ţine cont de aceleaşi sfaturi şi nu te chinui să te faci plăcută!

E rost de schimbare în această perioadă, aşa că fii mai curajoasă şi ia situaţia în propriile mâini. Dacă eşti pe punctul de a-ţi schimba jobul, nu uita că motivele pentru care o faci sunt destul de serioase şi nu e cazul să te uiţi în urmă. Porneşte cu încredere pe un nou drum şi te vei bucura de mai multe beneficii materiale!

Fecioară(23 august – 22 septembrie)

Dacă nu ai un iubit, săptămâna aceasta ar trebui să compensezi lipsa acestuia cu persoanele dragi ţie. Ocupă-ţi timpul cu activităţi relaxante şi distrează-te ca şi cum ar fi pentru ultima oară. Dacă eşti angajată într-o relaţie, nu te concetra doar pe partenerul tău de viaţă ignorând celelalte aspecte ale vieţii tale!

Săptămâna aceasta vei câştiga mai mulţi bani, însă şi cheltuielile vor creşte. Din fericire pentru tine, raportul este direct proporţional şi nu vei simţi o schimbare sau să fii nevoită să faci eforturi pentru a economisi. Nu rata oportunităţile care ţi se oferă!

Balanţă(23 septembrie - 22 octombrie)

Trebuie să fii destul de atentă în această săptămână, atât cu acţiunile tale, cât şi cu vorbele. Există riscul ca ceva impulsiv să îl deranjeze pe iubitul tău şi să devină destul de restrictiv din această cauză. Dacă eşti singură, dă frâu liber flirtului!

Acum ai ocazia de a te face remarcată la locul de muncă, şi de aici până la promovare nu mai este decât un pas. Chiar dacă eşti mulţumită de situaţia ta financiară, nu înceta niciodată să vrei mai mult şi să evoluezi!

Scorpion(23 octombrie - 21 noiembrie)

Încearcă să laşi trecutul în urmă, doar aşa poţi să te bucuri de prezent şi să ai o viaţă liniştită. Dacă o relaţie recent încheiată îţi cauzează încă probleme, încearcă să iei măsuri imediate. Dacă ai un iubit stabil, nu permite nimănui să se bage între voi!

Chiar dacă munceşti foarte mult, încearcă să rămâi modestă şi să nu te lauzi de una singură. Nu acumula frustrări din cauza faptului că cei din jurul tău nu îţi arată apreciere, ci acţionează cu profesionalism! Situaţia ta financiară nu va fi afectată de această atitudine a ta!

Săgetător(22 noiembrie - 21 decembrie)

Poartă-te cu lejeritate în societate şi nu încerca să îi intri numănui pe sub piele folosindu-te de falsitate. Dacă eşti singură, acum este ocazia perfectă să cunoşti pe cineva, nimeni nu îţi stă în cale, iar energia de care dai dovadă te ajută!

Dacă ai în plan să te implici în proiecte noi sau să faci investiţii, sfatul astrelor este să le laşi pe altădată. Nu este cel mai bun moment să îţi pui banii la bătaie, în condiţiile în care abia te menţii pe linia de plutire şi nu este indicat să rişti!

Capricorn(22 decembrie - 19 ianuarie)

Încearcă să nu faci diferenţa între viaţa profesională şi cea intimă, altfel vor ieşi scântei. Acordă o atenţie deosebită partenerului de viaţă în condiţiile în care programul de la serviciu este adesea prelungit. Dacă eşti singură, te poţi concetra numai pe carieră şi pe rezultatele pe care vrei să le obţii!

Nu te axa numai pe carieră în această săptămână, chiar dacă situaţia financiară ţi-o cere. Poţi să te lupţi în zadar şi îţi poţi crea în acest mod şi probleme pe plan sentimental. Încearcă să găseşti un echilibru şi să încerci pentru moment doar să te menţii pe linia de plutire!

Vărsător(20 ianuarie - 18 februarie)

Săptămâna aceasta ar trebui să faci unele compromisuri de dragul iubitului tău dacă vrei să ai parte de linişte. Invinge-ţi orgoliul căutând pacea cu acesta şi încearcă să mai faci din când în când şi ceea ce îşi doreşte el. Prietenii pe care îi are de dinainte de a te cunoaşte sunt foarte importanţi pentru el!

Nu vei reuşi să câştigi mai mulţi bani decât dacă vei evolua. Încearcă să te axezi pe studiu şi înscrie-te la toate cursurile care crezi că te-ar putea ajuta în acest sens. Nu aştepta să îţi pice totul din cer, minunile nu există!

Peşti(19 februarie - 20 martie)

Nu face nimic care te poate lăsa cu frustrări în aceste zile. Este foarte important ca partenerul tău de viaţă să te accepte aşa cum eşti şi să nu mai încerce la nesfârşit să te schimbe. Poartă-te moral, însă fă-o aşa cum simţi! Doar aşa poţi fi împăcată cu tine şi poţi ajunge să ai o viaţă sentimentală fericită!

Încearcă să eviţi certurile cu partenerul tău pe tema banilor, indiferent de situaţia pe care o aveţi. Dacă ştii că eşti mai cheltuitoare ca el, încearcă să nu îl faci să se simtă prost şi să simtă că doar tu eşti cea care îşi face mofturile.


 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod