Horoscopul săptămânii 20-26 martie. Află ce te aşteaptă!

Peşti(19 februarie - 20 martie)

Faptul că vrei să îţi controlezi la orice pas partenerul îţi poate aduce multe neplăceri în această săptămână. Cel mai probabil vor apărea discuţii aprinse între tine şi iubit care nu pot ajunge la niciun consens atât timp cât te laşi orbită de gelozie. Dacă nu ai nicio dovadă pentru acuzele pe care i le aduci, nu vei face altceva decât să îl determini să facă exact ceea ce ţi-e teamă că se întâmplă.

Se anunţă veşti bune pentru tine pe plan financiar în aceste zile, şi toate astea se întâmplă datorită iniţiativelor tale curajoase. Dacă ai deja o situaţie materială bună, nu ezita să faci unele investiţii dacă ai o mică garanţie că lucrurile s-ar putea îndrepta către direcţia cea bună. Tot ce ai nevoie acum este de un venit suplimentar care să îţi redea încrederea pierdută în tine.

Berbec(21 martie - 20 aprilie)

Săptămâna aceasta eşti mai hotărâtă ca oricând să îţi expui calităţile fizice şi să mergi să cucereşti bărbaţii din jurul tău. Dacă eşti singură, cel mai probabil este cea mai bună soluţie de a-ţi găsi pe cineva rapid, însă dacă eşti pretenţioasă de fel, ar trebui să nu te arunci cu capul înainte. Dacă eşti angajată într-o relaţie serioasă, acum este momentul potrivit pentru a-ţi pune propriile dorinţe pe primul loc, în defavoarea partenerului de viaţă sau a familiei.

Dispoziţia bună în care te afli şi încrederea pe care ţi-o dă faptul că te aranjezi mai mult fizic te vor ajuta în această săptămână şi pe plan profesional. Îţi va fi mult mai uşor să interacţionezi cu oamenii din jurul tău şi îţi va plăcea la nebunie noua postură în care te-ai pus singură. Situaţia financiară nu se va schimba prea curând, însă vei fi văzută mult mai bine de către şefi şi colegi.

Taur(21 aprilie - 21 mai)

Este o săptămână bună pentru nativii singuri, mai ales pentru aceia care s-au despărţit recent de partener. Încrederea în oameni a cam dispărut în ultima perioadă, însă o situaţie de care vei avea parte în aceste zile te va readuce cu picioarele pe pământ şi vei fi cea de dinainte. Dacă eşti angajată într-o relaţie serioasă, existp riscul să aflii unele detalii neştiute despre cel drag, însă nu ar trebui să fie atât de deranjante pe cât laşi să pară.

Acum este momentul să te afirmi şi să dai tot ce ai tu mai bun pentru a te face remarcată. În aceste zile va avea loc un eveniment care îţi poate permite să ieşi în faţă sau, de asemenea, să te duci la fund. Atunci când la mijloc este vorba de bani, ai grijă să nu te laşi manipulată şi să depăseşti obstacolele cu precizie şi maturitate. Nu e un moment bun pentru investiţii!

Gemeni(22 mai - 21 iunie)

Cu cât eşti mai sociabilă în aceste zile, cu atât şansele de a întâlni pe cineva vor fi mai mari. Chiar dacă uneori nu ai nicio dispoziţie pentru distracţie, ai face bine să te laşi convinsă pentru a ieşi la întâlniri. Nu ştii niciodată de unde sare iepurele, iar nivelul de atracţie pe care îl emani este destul de crescut în această săptămână. Nu e nevoie să spui prea multe ca să arăţi că eşti disponibilă şi încântată de o aventură amoroasă.

În aceste zile ai face bine să te concentrezi mai mult pe viaţa ta profesională, pentru că ai nevoie de mai mulţi bani şi doar aşa îi poţi obţine. Sunt favorizate cursurile de perfecţionare şi orice teste care îţi pot aduce o diplomă în plus. Munca în echipă este cea mai indicată, ţinând cont că nu ai nici timp şi nici energia necesară de a lucra doar de capul tău.

Rac(22 iunie - 21 iulie)

E nevoie ca în această săptămână să te reţii de la remărcile răutăcioase pe care le ai în mod normal în faţa iubitului sau soţului tău. Dispoziţia lui nu este una tocmai bună şi de aceea nu îţi va mai tolera toanele. Fie că glumeşti sau nu, irascibilitatea lui te va pune la colţ şi nu îţi va plăcea deloc! Încearcă să îi fii altături dacă traversează o perioadă mai grea, şi nicidecum să îl necăjeşti.

Nu stai prea bine la capitolul comunicare eficientă cu cei din jurul tău, ci mai degrabă eşti o companie enervantă. Încearcă să îţi îmbunătăţeşti relaţiile profesionale cât mai repede posibil dacă nu vrei să ratezi o oportunitate grozavă de afaceri. Banii sunt foarte importanţi pentru tine, aşa că dacă aceasta este miza, eşti dispusă să laşi mult de la tine pentru a obţine ceea ce îţi doreşti.

Leu(22 iulie - 22 august)

Nu te implica în acele discuţii al căror final ştii că nu va fi unul liniştit. Dacă există diferenţe de mentalitate între tine şi o rudă apropiată, atunci evită pe cât posibil p dezbatere pe acest subiect. Chiar şi atunci când vine vorba de partenerul tău de viaţă trebuie să ai grijă cu ceea ce spui, toţi par a fi mai sensibili decât de obicei, iar responsabilitatea de a aplana lucrurile pică pe umerii tăi.

Vei avea mult de lucru în această săptămână, ba chiar vei fi nevoită să faci unele drumuri nedorite în interes de serviciu. Pe cât de fără vlagă pleci în aceste călătorii, pe atât de încântată te vei întoarce. Ai toate şansele să ţi se facă o propunere tentantă care îţi poate aduce mai mulţi bani în buzunar. Tot ce trebuie să faci este să nu îţi doreşti totul şi să lupţi pentru a fi singura câştigătoare din cauza egoismului tău.

Fecioară(23 august – 22 septembrie)

Situaţia ta sentimentală este uşor tensionată din cauza unor evenimente care urmează să se petreacă în viitorul apropiat. Tensiunile sunt mari, însă atât tu, cât şi partenerul de viaţă trebuie să vă calmaţi şi să nu vă vărsaţi nervii unul pe celălalt. Chiar dacă nu tot ce se întâmplă în jurul tău nu îţi convine, fă-te că nu auzi şi nu vezi, important este să ajungi unde îţi doreşti!

Banii vin şi se duc fără să îţi dai seama că i-ai avut măcar puţin în mână. Nu te necăji din cauza lor pentru că toate cheltuielile pe care le-ai avut au fost necesare, iar în viitorul apropiat îi vei recupera poate chiar dublaţi. Din fericire pentru tine, ai de unde da, iar puşculiţa ta este încă bogată ţinând cont de câte lucruri ai achiziţioant în ultima perioadă. Mai mult decât atât, spre finalul acestei săptămâni vei primi un ajutor neaşteptat.

Balanţă(23 septembrie - 22 octombrie)

Ai vrea ca totul să iasă numai ca tine, cine nu ar vrea? Ştii că acest lucru nu e posibil şi de asemenea eşti conştientă că îţi faci rău singură. Dacă ai impresia că îţi poţi şantaja partenerul pentru a obţine ceea ce îţi doreşti, vei fi şocată să afli că mai mult o sp pierzi decât o să câştigi. Nu te-ai pus cu cine trebuie şi se pare că există cel puţin o persoană în încăpere cu tine care este mai puternică decât tine.

Eşti destul de zgârcit de obicei, însă în această săptămână eşti brusc schimbată. Eşti mult mai atentă cu cei din jurul tău, îi faci cadouri persoanei iubite şi îţi scoţi prietenii buni la cină chiar dacă nu e un eveniment special. Ai face bine, totuşi, să nu treci dintr-o extremă în alta, pentru că ambele situaţii îţi pot crea neplăceri. Ţine cont de sfatul unei persoane care ţine enorm la tine şi care nu ar vrea să îţi fie niciodată rău.

Scorpion(23 octombrie - 21 noiembrie)

Chiar dacă nu ai prea mult timp pentru viaţa personală, măcar în weekend încearcă să pleci pe undeva alături de partenerul tău. Aveţi nevoie amândoi de intimitate, mai ales dacă nu locuiţi încă singuri. Dacă eşti singură, gândeşte-te bine cum să te apropii de bărbatul pe care îl placi fără să fii agasantă. Chiar dacă petreci puţin timp alături de cei dragi, asigură-te că rămâneţi cu toţii cu amintiri plăcute.

Munca îţi ocupă mult timp în această săptămână, de aici pornind şi ignorarea celor dragi şi vieţii personale. Sunt multe sarcini şi cereri, unele dintre ele fiind chiar imposibile ţinând cont de termenele limită impuse. Dă tot ce ai tu mai bun, însă nu alerga după bani cu orice preţ pentru că ai putea să te îmbolnăveşti. Situaţia ta financiară nu este una deloc rea, de aceea nu necesită prea multe eforturi şi compromisuri pentru a o îmbunătăţi.

Săgetător(22 noiembrie - 21 decembrie)

Se anunţă veşti bune pentru tine pe plan sentimental în această perioadă, eforturile tale de a-ţi îmbunătăţi relaţiile personale dau roade. Fie că este vorba de partenerul tău de viaţă sau de cea mai bună prietenă, cert este că tensiunile dintre voi vor dispărea şi veţi ajunge la o înţelegere. Trebuie să porneşti de la ideea că doar cine merită rămâne în viaţa ta şi doar tu decizi acest lucru!

Nu te lăsa păcălită de promisiunile care ţi se fac la locul de muncă şi nici nu te lăsa convinsă să intri în afaceri cu te miri cine. Este foarte important ca orice decizie pe care o iei să nu fie impulsivă, ci extrem de bine gândită. Faptul că eşti pusă să munceşti mai mult nu înseamnă că ar putea să te aştepte o mărire de salariu sau o avansare, ci mai degrabă poţi fi exploatată inteligent. Ai grijă!

Capricorn(22 decembrie - 19 ianuarie)

Încearcă în această săptămână să nu fii impulsivă, chiar dacă aşa îţi stă în fire. E posibil să spui vorbe pe care ai putea să le regreţi mai târziu şi să fie nevoie să depui eforturi mari pentru a le câştiga celor răniţi încrederea din nou. Cu atât mai mult, gândeşte-te la acest sfat atunci când vine vorba de iubit, soţul sau copiii tăi, ele sunt persoanele cărora nu ai vrea să le faci rău niciodată, nu?

Încearcă să faci mai multe economii în această perioadă şi să găseşti soluţii pentru a avea un venit lunar mai mare. Situaţia ta financiară nu este strălucită, iar cheltuielele par din ce în ce mai multe. Chiar dacă te vei simţi de multe ori strâmtorată şi nefericită, nu e cazul să faci o dramă din asta, ci mai degrabă să iei măsuri pentru a ieşi din impas. Şi nu aştepta mila nimănui!

Vărsător(20 ianuarie - 18 februarie)

Te-ai ocupat destul de mult de tine în ultima perioadă şi toată lumea vede cât de atractivă ai devenit. Indiferent care ar fi motivul, cert este că noua imagine îţi va aduce mulţi admiratori. Este cazul să ştii să discerni binele de rău şi să eviţi jocurile periculoase mai ales dacă eşti angajată într-o relaţie. Spune nu flirtului chiar dacă îţi place la nebunie să primeşti complimente şi să fii privită în acel mod.

Există şansa ca în această săptămână să primeşti o moştenire, un cadou substanţial sau o mărire de salariu. Despre orice ar fi vorba, este rost de petrecere şi de voie bună. Chiar dacă banii primiţi se vor duce imediat, asta nu înseamnă că nu te poţi bucura de ei. Fă ceva doar pentru tine, investeşte în ceva pe termen lung şi astfel vei reuşi să rămâi veşnic cu amintirea succesului tău din aceste zile!
 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod