Horoscopul săptămânii 19-25 septembrie. Află ce te aşteaptă!

Descoperă cum vei sta cu dragostea, sănătatea, banii sau cariera în această săptămână!

Fecioară(23 august – 22 septembrie)

Chiar dacă eşti angajată într-o relaţie sau nu, săptămâna aceasta îţi place să faci victime în rândul bărbaţilor din jurul tău. Nu e nimic grav atât timp cât ştii unde să te opreşti, dar nu întotdeauna vei lua o decizie bună. E posibil ca partenerul de viaţă să observe acest lucru, drept urmare vei fi nevoită să îi demonstrezi că îi eşti fidelă şi să îi recapeţi încrederea.

Eşti o fire ambiţioasă, însă nu arăţi acest lucru prea des. Săptămâna aceasta, însă, vei avea ocazia să îţi arăţi voinţa de a ajunge cât mai sus şi ai toate şansele să reuşeşti. Te implici în multe proiecte şi îţi încerci norocul, deşi pâna acum erai sclava rutinei. E şansa ta de a schimba ceva, iar banii nu vor întârzia să apară!

Balanţă(23 septembrie - 22 octombrie)

Există riscul ca în această săptămână să nu te înţelegi deloc cu partenerul de viaţă. Planurile voastre sunt diferite, iar gândirea deasemenea. Dacă aveţi de luat o decizie importantă care vă priveşte pe amândoi, va fi aproape imposibil să ajungeţi la o înţelegere. Chiar dacă încerci să laşi de la tine, nu vei face altceva decât să îl impulsionezi şi mai tare să te contrazică.

În aceste zile ar trebui să te gândeşti mai serios la ce vrei de la viaţă şi să încerci să renunţi la goana obsedantă după bani. E posibil ca această luptă pentru a te îmbogăţi să te facă să ai pierderi pe alte planuri. Mai mult decât atât, dacă îţi faci speranţe prea mari, riscul de de a fi dezamăgită va creşte simţitor!

Scorpion(23 octombrie - 21 noiembrie)

Dacă te-ai despărţit recent de partener sau te-ai certat serios cu acesta, acum este momentul să faci primul pas spre împăcare. Nimic nu te poate opri dacă îţi doreşti cu adevărat să vă reveniţi ca şi cuplu, iar răspunsul acestuia va fi cu siguranţă unul pozitiv. Lasă orgoliul deoparte, mai ales dacă vezi că se bate cap în cap cu al lui!

Nu se anunţă deloc veşti bune pe plan financiar în această perioadă pentru tine. Un eveniment imprevizibil îţi va goli buzunarele, însă la final vei fi fericită că totul s-a rezumat doar la bani. Fă economii cât poţi şi în viitorul apropiat îţi vei reveni complet!

Săgetător(22 noiembrie - 21 decembrie)

Cu cât socializezi mai mult în această săptămână, cu atât vor creşte şansele de a cunoaşte persoane cu care poţi începe o relaţie. Nu pleca de la ideea de a-ţi găsi imediat un iubit, noile relaţii pe care ţi se construieşti pot fi la început şi de prieteni. E foarte important să nu te grăbeşti, pentru că lucrurile importante se obţin mereu cu răbdare şi paşi mici.

Banii se vor înmulţi simţitor în această perioadă şi nimic nu te poate opri din ascensiune. Te bucuri de o săptămână de excepţie, mai ales că ai parte de evenimente şi oportunităţi total neaşteptate. Este foarte important să munceşti mai mult în echipă şi astfel randamentul va fi unul mult mai mare!

Capricorn(22 decembrie - 19 ianuarie)

Cu eforturi suplimentare, vei reuşi în această săptămână să îi împaci pe toţi. Trebuie să te organizezi mai bine şi să renunţi la câteva din activităţile tale doar pentru a-ţi mulţumi prietenii, familia sau partenerul de viaţă. E doar o perioadă mai agitată, însă în viitorul apropiat totul va reveni la normal şi vei avea parte de linişte.

O situaţie tensionată de la locul de muncă te va trage puţin în jos în această perioadă, însă nu trebuie să cedezi presiunilor. Cel mai probabil apele se vor linişti în jurul zilei de miercuri când lupta pentru o poziţie profesională mai bună începe să dea roade. Ambiţia te poate scoate în faţă şi te poate îmbogăţi!

Vărsător(20 ianuarie - 18 februarie)

Săptămâna aceasta vei fi nevoită să faci multe lucruri împotriva voinţei tale. Totul se întâmplă din cauza unor greşeli mai vechi pe care le-ai făcut faţă de partenerul de viaţă, iar acum trebuie să recuperezi ce ai pierdut. Chiar dacă e greu, aceste sacrificii îţi vor salva relaţia amoroasă căreia nu îi mai dădeai nicio şansă acum câteva zile.

Astrele sunt de partea ta în această săptămână şi îţi ghidează paşii către o carieră de succes. Eşti plină de curaj în aceste zile, aşa că profită de asta şi expune-ţi ideile şi dorinţele. Dacă ai ocazia să te prefecţionezi, nu ezita să accepţi, doar aşa vei putea câştiga mai mulţi bani!

Peşti(19 februarie - 20 martie)

Săptămâna aceasta vei da dovadă de mai multă maturitate, mai ales în relaţia cu partenerul de viaţă. Reuşeşti să nu mai fii atât de impulsivă şi să te aduni când vine vorba de lucruri sau decizii importante. Nu mai băga în seamă nimicurile pentru că ele sunt cele care te lasă fără energie şi îţi consumă nervii!

Săptămâna aceasta te vei înţelege mai bine cu şefii şi colegii tăi, iar treaba va merge mult mai uşor la locul de muncă. Este foarte important să vorbeşti, dar şi să îi asculţi pe cei din jurul tău mai ales dacă faci parte dintr-o echipă. Pe plan financiar trebuie să ai grijă să nu îţi amesteci banii cu nimeni, altfel e posibil să fii trasă în piept!

Berbec(21 martie - 20 aprilie)

Eşti mult mai sociabilă ca până acum, de aceea dacă eşti singură ai toate şansele să întâlneşti pe cineva cu care poţi începe o relaţie. Dacă eşti angajată într-o relaţie serioasă sau eşti căsătorită, atunci familia va fi pe primul loc. Le vei dovedi celor dragi că îi iubeşti şi că le eşti recunoscătoare.

Nu vor exista schimbări ale situaţiei tale financiare în această perioadă, însă se anunţă veşti bune pentru viitorul apropiat. Ai toate şansele să îţi rotunjeşti venitul dacă reuşeşti să pui mâna pe proiecte serioase sau să te implici într-o afacere de succes. Tot ce trebuie să faci este să fii cu ochii în patru şi să nu ratezi oportunităţile care ţi se oferă!

Taur(21 aprilie - 21 mai)

Se anunţă veşti bune pentru tine pe plan sentimental în această săptămână. Relaţia cu partenerul de viaţă ori cu rudele foarte apropiate începe să se îmbunătăţească. Va exista o mai bună comunicare între voi, lucru care se simte şi se vede. Petrece-ţi timpul liber doar în compania iubitului sau soţului şi vei vedea cum se va reparinde flacăra iubirii.

Chiar dacă nu vei câştiga mai mulţi bani în această perioadă, nu trebuie să încetineşti ritmul la locul de muncă. Nu se ştie niciodată ce oportunitate poate să apară, de aceea trebuie să fii pregătită şi mereu silitoare. Chiar şi acum eşti remarcată de şefii tăi, însă condiţiile actuale nu permit o mărire de salariu sau un bonus chiar dacă îl meriţi!

Gemeni(22 mai - 21 iunie)

Ţi-ai cam pierdut din carismă dar şi din entuziasmul de a face cuceriri. Nu mai ai nicio dorinţă de a flirta şi nici de a-ţi surprinde partenerul de viaţă. Această rutină în care ai intrat poate fi destructivă pentru viaţă ta sentimentală, de aceea astrele îţi recomandă să ai mai multă grijă de tine şi să te concentrezi pe felul în care arăţi sau te porţi cu cei din jurul tău.

Săptămâna aceasta ţi se oferă multe şanse de a câştiga mai mulţi bani, trebuie doar să ştii ce să alegi şi să le vrei pe toate. Este foarte important să te întinzi atât cât e plapuma, altfel rişti să pierzi tot din dorinţa de a te îmbogăţi. Evoluezi pe plan profesiona şi trebuie să ştii unde îţi investeşti cunoştinţele!

Rac(22 iunie - 21 iulie)

Fie că eşti singură sau eşti angajată într-o relaţie serioasă, săptămâna aceasta va fi încununată de succes. Se anunţă schimbări majore în viaţa ta sentimentală, însă aceastea sunt pozitive. Noutatea îţi va reîmprospăta sentimentele pentru persoana cu care ai ales să îţi petreci viaţia, aşa că primeşte-o cu braţele deschise!

Nu se anunţă nicio modificare a situaţiei tale financiare, aşa că puşculiţa ta este în siguranţă în această săptămână. La locul de muncă trebuie să dai dovadă de mai multă siguranţă şi încredere atunci când îţi expui ideile, altfel nimeni nu ţi le va lua în considerare. Meriţi o şansă de a te face remarcată, însă totul depinde doar de tine şi de curajul de care dai dovadă!

Leu(22 iulie - 22 august)

Nu vei avea parte de o săptămână prea liniştită pe plan sentimental. Se anunţă complicaţii şi multe lucruri de făcut, de aceea ai tendinţa de a-ţi ignora partenerul de viaţă sau copiii. Din păcate, în acest moment nu te poţi bucura de înţelegerea şi suportul lor, de aceea va trebui să găseşti singură o soluţie de a ieşi din impas!

Se anunţă veşti bune pentru tine pe plan profesional şi financiar în aceaste zile. Dacă până acum ai stagnat, de luni începând ai parte de o evoluţie de zile mari. Şi cum o funcţie bună nu vine niciodată singură, şi salariul ţi se va mări semnificativ. În zilele tale libere ai grijă să îţi celebrezi reuşita alături de familie şi prieteni, dar nu exagera cu cheltuielile!



 

Comentarii (1)

POSTEAZA COMENTARIU
Afiseaza:Cele mai recente|Cronologic

  • mihai pe 19 Sep 2016, 10:45
    Abureala

    ...tot ce trebuie sa faci este sa belesti ochii si o sa apara oportunitati....super inteligenta !!!

    0
    0

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod