Horoscopul lunii decembrie. Descoperă previziunile astrelor pentru zodia ta

Descoperă previziunile astrale pentru zodia ta şi află cum vei sta cu dragostea, sănătatea, banii sau cariera în luna decembrie!

Berbec(21 martie - 20 aprilie)

Luna decembrie este mult mai liniştită decât cea anterioară, cel puţin pe plan sentimental. Atmosfera sărbătorilor aduce armonie în viaţa de cuplu, cu toate că există destule diferenţe şi contradicţii între tine şi partenerul tău de viaţă. Chiar dacă totul va merge bine, nu îţi face speranţe cum că aşa va fi tot timpul de acum înainte. Nativii singuri vor avea parte de întâlniri şi aventuri amoroase, fără implicaţii sentimentale!

Luna decembrie va fi una extrem de bună pe plan financiar. Vei munci mult, însă toate eforturile tale vor fi răsplătite pe măsură. Mai mult decât atât, ai toate şansele să fii avansat sau să ţi se facă propuneri tentante de noi job-uri. Cu toate acestea, trebuie să ai în vedere cheltuielile inevitabile din această perioadă, de aceea astrele îţi recomandă prundeţă atunci când bagi mâna în buzunar.

Taur(21 aprilie - 21 mai)

Luna decembrie este o lună a confirmărilor şi a lucrurilor clare pe plan sentimental. În cazul în care eşti implicat într-o relaţie serioasă, cel mai probabil atât tu, cât şi partenerul tău vă veţi exprima nemulţumirile în speranţa unei rezolvări. Dacă te-ai implicat recent într-o relaţie, noul partener ar putea fi cu totul altă persoană decât vrea să pari, riscând astfel să afli lucruri care te vor dezamăgi profund. Dacă eşti singur, vei avea parte de un maraton al întâlnirilor.

Este o lună bună pentru afaceri şi poţi primi bani din surse surprinzătoare. Eşti tentată să faci mai multe cumpărături decât de obicei, dar acest lucru este explicabil ţinând cont că este perioada cadourilor. În orice caz, trebuie să mergi pe principiul oferi şi vei primi. De regulă, bunătatea este răsplătită cu bunătate, însă nu acesta să fie scopul acţiunilor tale. Te vei bucura enorm şi te vei simţi împlinit să îi faci fericiţi pe cei din jurul tău!

Gemeni(22 mai - 21 iunie)

Dacă îţi pui ceva în cap, nu are cum să nu îţi reuşească în această lună. Luna sărbătorilor este perfectă pentru noi întâlniri amoroase, fie că eşti singură, fie că că te-ai implicat recent într-o relaţie sau eşti în tatonări cu cineva. Nu ar strica mai multă prudenţă în alegerea potenţialilor iubiţi, altfel îţi vei complica singură viaţa. Nativii care sunt căsătoriţi sau implicaţi într-o relaţie serioasă vor avea parte de discuţii aprinse în ceea ce priveşte vizitele la rude.

Ai ţeluri măreţe pe care vei ajunge să le atingi doar dacă ai ambiţie şi nu te laşi întors din drum de nimeni. Situaţia ta financiară nu este una dificilă, însă niciodată nu strică să câştigi mai bine. Prinde oportunităţile din zbor oportunităţile care ţi se oferă, chiar dacă nu porneşti la drum cu acest mod de gândire. Perioada sărbătorilor va fi una care te bagă la cheltuială şi care îţi poate face o gaură serioasă în buzunar.

Rac(22 iunie - 21 iulie)

Luna decembrie vine cu veşti bune pentru tine pe plan sentimental. Dacă relaţia cu partenerul de viaţă este una de lungă durată, e posibil sa îţi doreşti ca acesta să îşi arate intenţiile de a trece la următoarea etapă a vieţii voastre. Dacă eşti singur, şansele de a cunoaşte pe cineva interesant chiar la petrecerea de Crăciun sunt extrem de mari. Nu îţi face prea mari iluzii, dar bucură-te la maximum de tot ceea ce trăieşti.

Încearcă pe cât posibil să îţi achiţi toate datoriile în această lună şi să laşi lucrurile foarte clare înainte de a intra în noul an. Stai bine la capitolul afaceri, aşa că poţi profita de această situaţie pentru a rezolva din problemele financiare cu care te confrunţi. Dacă vrei să îţi schimbi job-ul, acum este momentul potrivit pentru a da dovadă de curaj în ceea ce priveşte asumarea riscurilor.

Leu(22 iulie - 22 august)

Perioada sărbătorilor te găseşte mai seducător decât oricând. Fie că eşti singur ori implicat într-o relaţie, cert este că vei obţine tot ceea ce îţi doreşti. Dacă ai un partener stabil, trebuie să faci ceva pentru a scăpa de plictiseală şi de a ieşi din rutina care a pus stăpânire pe relaţia voastră. Lucrurile nu merg rău între voi, dar nu ar trebui să vă riscaţi viitorul de dragul confortului!

Încearcă să nu ai aşteptări prea mari în această lună în ceea ce priveşte banii. Vei avea parte de mai multe cheltuieli decât credeai, astfel încât în această perioadă nu vei mai reuşi să pui nimic deoparte. E cazul să îţi dai seama că din când în când e necesar să te răsfeţi şi să îi răsfeţi şi pe cei din jurul tău, în special că tu ai această posibilitate. Ambiţia care te caracterizează te va ajuta să îţi revii imediat după Sărbători.

Fecioară(23 august – 22 septembrie)

Luna decembrie vine cu veşti bune pentru tine pe plan sentimental, cel mai probabil având parte de mai multă linişte. Perioada sărbătorilor este lipsită de stresul de la locul de muncă, ceea ce înseamnă că presiunea şi grijile tale vor dispărea, iar tu te poţi axa mai mult pe viaţa de familie. Dacă eşti singură, cel mai probabil vei cunoaşte o persoană interesantă care te poate ajuta să uiţi de dezamăgirile din trecut.

Luna decembrie vine cu cheltuieli majore pentru că nu reuşeşti să îţi impui limite. Cel mai probabil te-ai văzut în bani şi eşti tentată să faci tot felul de cumpărături inutile. Încearcă să îţi controlezi impulsivitatea şi să achiziţionezi doar ceea ce trebuie, altfel te vei trezi la finalul lunii cu buzunarele goale. Nu uita că nu faci nimic pentru a-ţi îmbunătăţi situaţia financiară, aşa că păstrează un raport echilibrat între ceea ce primeşti şi ceea ce dai.

Balanţă(23 septembrie - 22 octombrie)

Luna decembrie va fi una plină de linişte şi armonie pe plan sentimental. Eşti o persoană care ştie când să lase de la ea, de aceea nu vei intra în polemici cu partenerul de viaţă. Sărbătorile vor fi exact aşa cum trebuie pentru că ştii să te bucuri de tot ce îţi oferă viaţa şi te mulţumeşti cu ceea ce ai. Dacă nu eşti implicat într-o relaţie, cel mai probabil vei petrece mai mult timp cu prietenii pentru a compensa această lipsa.

Luna decembrie va veni cu unele cheltuieli la care nu te aşteptai. Din păcate, acestea te vor determina să renunţi la unele planuri pe care ţi le-ai făcut, însă nu e atât de grav precum vrei să pară. În primul rând, ar trebui să fii fericit că ai de unde da şi că nu e necesar să te împrumuţi. Toate lucrurile pe care le trăieşti şi toate locurile pe care le vizitezi nu pot fi pe gratis!

Scorpion(23 octombrie - 21 noiembrie)

În această lună vei cunoaşte foarte multe persoane noi la locul de muncă. Dacă eşti singur, profită de această ocazie pentru a socializa mai mult şi de ce nu, încearcă să te apropii de cineva! Pe de altă parte, dacă deja ai pe cineva alături, nu ar trebui să fii mai geloasă decât de obicei! Acordă mai multă încredere persoanei de lângă tine!

Se anunţă provocări profesionale în luna decembrie pentru tine. Chiar dacă eşti sceptic la început, pe parcurs îţi vei da seama că merită să îţi asumi şi riscuri. Nu ezita să te reorientezi profesional sau să accepţi un job nou dacă ţi se oferă această şansă. Câştigi modest, însă dacă optezi pentru schimbare, şansele de a evolua rapid sunt extrem de mari.

Săgetător(22 noiembrie - 21 decembrie)

Luna decembrie ar trebui să fie o perioadă a lămuririlor. Nu ar strica să îţi clarifici ceea ce gândeşti cu privire la viaţa ta sentimentală. Dacă nu eşti sigur pe sentimentele tale faţă de cel de lângă tine, ai face bine să nu îi mai dai niciun fel de speranţă şi chiar să îi dai drumul pentru a-şi reface viaţa. Dacă eşti singur, perioada sărbătorilor va fi plină de cadouri din partea admiratorilor, însă tu nu vei alege pe nimeni.

Planetele se aliniază pentru tine în luna decembrie şi te ajută să îţi atingi cele mai înalte obiective profesionale. Odată cu evoluţia ta, pe lângă munca asiduă, vor veni şi rezultatele băneşti care vor strâni invidie în rândul celor din jurul tău. Pentru a reuşi în carieră, este foarte important să ai parte de echilibru pe celelalte planuri ale vieţii tale.

Capricorn(22 decembrie - 19 ianuarie)

Luna decembrie nu vine cu prea multe schimbări pentru tine pe plan sentimental. Cu toate acestea, vei simţi că eşti mult mai fericită decât de obicei datorită faptului că eşti în pauză de muncă. Cadourile şi timpul petrecut cu cei dragi, precum şi gesturile tale de caritate din preajma Crăciunului îţi umplu inima de bucurie şi organismul de energie. Dacă eşti singur, această perioadă ar putea fi puţin mai deprimantă decât până acum, dar asta nu înseamnă că nu te poţi simţi bine şi singur!

Eşti destul de adânc îngropat în datorii, iar luna decembrie nu pare să vină cu vreo rezolvare pentru tine. Din fericire, de la problemele mari te vor salva cei dragi, care au fost mereu alături de tine, dar pe ajutorul cărora nu ar trebui să te bazezi întotdeauna când dai de greu. Încearcă să fii cu capul pe umeri şi să nu te întinzi mai mult decât te duce plapuma. Pentru că este perioada sărbătorilor, cei din jur vor fi mai toleranţi cu tine.

Vărsător(20 ianuarie - 18 februarie)

Din punct de vedere amoros, lucrurile vor merge foarte bine pentru tine. Cu toate ca în primele zile ale lunii o să ai parte de un şoc emoţional, lucrurile vor reveni pe făgaşul normal odată cu trecerea timpului. Dacă vrei ca iubitul tău să îţi mănânce din palmă, ar trebui să dai dovadă de mai multă înţelegere şi receptivitate! Nu îi cere acestuia să se schimbe, ci dacă poţi, fă-o tu!

Nu pleca urechea la tot ce ţi se spune, mai ales atunci când vine vorba de bani. E posibil ca în această lună să fii păcălit de o persoană de la care chiar nu te aşteptai. Deschide bine ochii şi nu te încrede în cei care îţi cer bani cu împrumut sau în cei care se victimizează fără vreo bază reală. Perioada sărbătorilor ne face pe toţi mai buni, însă nu e cazul să fim şi naivi!

Peşti(19 februarie - 20 martie)

Luna decembrie îţi va aduce multe cadouri de la persoana iubită. Pregăteşte-te pentru momente foarte frumoase alături de familia ta şi trăieşte la maximum fiecare clipă alături de cei dragi. Sărbătorile îţi vor aduce liniştea de care aveai mare nevoie. Dacă ai un singur copil, nu ar strica să te gândeşti la următorul. Viaţa ta trebuie să evolueze, nu să stea pe loc!

Este foarte important ca la începutul acestei luni să îţi uneşti forţele cu altcineva pentru a obţine rezultate mai rapide. Fie că este vorba de colegi, prieteni sau partener, cert este că mai multe idei pot scurta traseul către succes. Nu o duci rău cu banii, de aceea vei fi extrem de atentă şi darnică cu cei dragi. Mai mult decât atât, ai suficiente motive de a sărbători.
 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod