Horoscopul lunii august. Descoperă previziunile astrelor pentru zodia ta

Leu(22 iulie - 22 august)

Nu se anunţă veşti prea bune pentru tine din punct de vedere sentimental, însă nu este cazul să faci o tragedie din asta. Este foarte important să nu îi comunici absolut toate nemulţumirile iubitului, altfel vei fi destul de cicălitoare pentru acesta. De cele mai multe ori, discuţiile voastre aprinse au la bază nimicuri de care veţi râde mai târziu. Se recomandă prundenţă la vorbe, dar şi la fapte.

Luna aceasta vei avea parte de o agitaţie totală pe plan financiar. Când câştigi bine, când pierzi tot, aşa că imprevizibilul este la tot pasul. Ai tendinţa de a cheltui mai mult decât ar trebui şi uneori te vei trezi cu probleme serioase în faţă cărora nu le mai poţi face faţă. Ascultă de sfatul celor în care ai încredere deplină!

Este foarte important să nu exagerezi cu nimic în această perioadă, mai ales dacă eşti plecată în concediu. Dacă poţi rezista tentaţiilor culinare, cu siguranţă în această lună vei fi plină de energie şi voie bună. Probleme grave de sănătate cu siguranţă nu vei avea, însă asta nu înseamnă că aşa va fi întotdeauna.

Fecioară(23 august – 22 septembrie)

Eşti destul de nemulţumită în general, însă luna aceasta pare că exagerezi cu cicălitul. Relaţia în care eşti angajată nu te mai satisface, însă nici nu eşti capabilă să iei o decizie tranşantă. Îţi faci singură viaţa un calvar, şi acelaşi lucru se întâmplă şi cu partenerul tău. Începând cu cea de-a doua parte a lunii însă, vei vedea o îmbunătăţire simţitoare fără ca tu să faci ceva în această privinţă.

Trebuie să acorzi o atenţie deosebită situaţiei tale financiare în această perioadă, altfel rişti să produci goluri care nu se pot umple aşa uşor. Ai şanse de a te dezvolta profesional, dar asta nu înseamă că şi câştigurile vor fi mai mari, aşa că nu îţi pune baza pe ceva care nu este concret!

Te ţii bine luna aceasta şi nu pare ca sănătatea să îţi creeze neplăceri. Veştile bune şi succesul de care te bucuri te umplu cu siguranţă de energie, însă uneori vei avea şi momente de extenuare. Nu trebuie să te îngrijorezi dacă nu ai un somn liniştit, canicula este de vină şi nu poţi face nimic mai bun decât să găseşti remedii naturiste pentru odihnă şi relaxare.

Balanţă(23 septembrie - 22 octombrie)

Viaţa ta sentimentală va traversa o perioadă destul de neobişnuită, iar schimbările amoroase vor fi la ordinea zilei. E posibil ca astăzi să te simţi atrasă de cineva de care mâine să nu mai vrei să auzi. Te gândeşti mai mult la aparenţe şi faci în aşa fel încât să ieşi mândră din orice situaţie. Spre finalul lunii te mai linişteşti şi realizezi ce este mai important în viaţă.

În această perioadă vei primi veşti bune pe plan financiar, banii par că se vor înmulţi simţitor. Cu toate acestea, nici acum nu vei fi mulţumită de stadiul în care ai ajuns, iar în goana după avere rişti să pierzi tot ce ai agonisit cu atât chin. Ai răbdare, toate se vor rezolva de la sine şi nu vei rămâne nerăsplătită pentru eforturile depuse.

Există riscul ca în această lună să reapară unele probleme mai vechi de sănătate, însă chiar şi acest lucru poate fi evitat dacă ai mai multă grijă de tine. Trebui să te ocupi mai mult de tine, căco altfel te vei chinui cu stări de rău o lungă perioadă de timp de acum înainte. Mergi la doctor mai des!

Scorpion(23 octombrie - 21 noiembrie)

Luna aceasta vei deveni mult mai matură decât până acum şi vei încerca pe cât posibil să îţi dai seama ce vrei de la viaţă şi cum îţi doreşti să fii în viitorul apropiat. Situaţia ta amoroasă se va clarifica pentru că îţi propui acest lucru, aşa că există riscul ca relaţia ta să se termine ori şansa ca ea să se îmbunătăţească. Dacă eşti singură te axezi mai mult pe carieră.

Bucură-te de această perioadă în care vei câştiga mai mulţi bani, însă ai grijă să îţi pui şi ceva deoparte. Cât de curând, situaţia ta financiară va fi pusă în pericol de evenimente neprevăzute cărora va trebui să le faci faţă cu preţul resurselor pe care le ai. Cei dragi vor avea nevoie de susţinerea ta, aşa că fii pregătită pentru orice!

Începi luna lent şi nu stai prea bine la capitolul concentrare, însă nu va dura prea mult. Imediat ce îţi reintri în ritm vei avea grijă să fii cât poţi de activă. Sportul face parte din rutina zilnică, şi chiar dacă eşti în concediu, ai face bine să nu renunţi la el.

Săgetător(22 noiembrie - 21 decembrie)

E posibil ca luna aceasta să îţi oficializezi relaţia în care eşti angajată ori să primeşti o cerere în căsătorie. Toate merg exact aşa cum îţo doreşti pe plan amoros, aşa că nu ai de ce să te plângi. Chiar dacă vor exista şi mici neînţelegeri, vei avea grijă să le rezolvi în cel mai frumos mod. Împăcările dintre tine şi iubit pot fi cele mai frumoase momente ale acestei perioade.

Trebuie să ai multă răbdare în această perioadă şi să nu munceşti fiind presată de ideea de a câştiga cât mai mulţi bani. Cu cât te porţi mai natural şi faci lucrurile din plăcere, cu atât câştigurile vor fi mai mari. Spre finalul lunii te vei putea bucura de surprize materiale din partea celor dragi, iar la locul de muncă vei fi răsplătită pe măsură.

Micile probleme de sănătate ar putea să îţi creeze neplăceri în această perioadă, dar optimismul şi energia de care dai dovadă te vor ajuta să treci mai repede peste. Ai grijă la schimbările bruşte de comportament, dar şi irascibilitatea care ar putea să îi deranjeze pe cei din jurul tău.

Capricorn(22 decembrie - 20 ianuarie)

Nu se anunţă veşti prea bune pe plan sentimental în această perioadă, ba chiar unele neplăceri se pot transforma în adevărate probleme. În relaţia ta există goluri pe care oricât ai încerca să le umpli nu vei reuşi. Ai tendinţa de a-i găsi tot timpul defecte partenerului şi ai uitat demult cum e să îl mai apreciezi. Această atitudine a ta va avea repercusiuni.

Luna aceasta ai grijă de banii altora, însă nu reuşeşti la fel de bine şi atunci când e vorba de ai tăi. Este foarte important să te gândeşti de două ori înainte de a face o investiţie, dar mai ales nu oferi bani cu împrumut persoanelor pe care nu le cunoşti suficient de bine. Dacă acţionezi altfel, rişti să îţi faci o gaură serioasă în buget!

Stai bine cu sănătatea în această lună, însă nu se poate spune că excepţional. Micile dureri de spate ori oboseala îţi vor crea din când în când neplăceri şi îţi pot strica planurile. Ia măsuri de prevenţie şi nu te mai plânge când deja e prea târziu!

Vărsător(20 ianuarie - 18 februarie)

Vei avea parte de o lună agitată pe plan sentimental, însă va fi destul de distractiv să ai mereu câte ceva de făcut împreună cu partenerul. Chiar dacă la un moment dat te va prinde oboseala, tot efortul tău va merita din plin. Vestea bună este că nu vei avea timp să te cerţi şi nici să îi găseşti nod în papură iubitului.

Se anunţă veşti bune pentru tine pe plan financiar şi ţi se vor deschide uşi la care nici nu sperai. Trebuie să fii totuşi foarte bine calculată dacă vrei ca afacerile să îţi meargă perfect. Uneori este indicat să asculţi de sfatul celor cu mai multă experienţă decât tine, însă nu trebuie să renunţi în totalitate la ideile tale.

Neatenţia şi agitaţia care sunt prezente zi de zi te vor expune în această lună riscului de a te accidenta sau de a face unele greşeli. Faptul că nu mănânci organizat, iar somnul este unul haotic, îţi vor crea neplăceri destul de des în această perioadă. Dacă suferi de o boală mai dificilă, nu te juca de-a doctorul!

Peşti(19 februarie - 20 martie)

Dacă până acum ai tot întâmpinat unele probleme în amor, luna august vine cu rezolvarea lor. Dacă eşti singură, astrele sunt de partea ta şi te ajută să te implici într-o relaţie pe care ţi-o doreşti de multă vreme. Nimic nu te poate opri din a obţine ceea ce ţi-ai propus. Dacă eşti angajată într-o relaţie serioasă, ai toate şansele ca partenerul de viaţă să te suprindă cu o cerere în căsătorie.

Situaţia ta financiară din această lună nu va suferi prea multe modificări faţă de cele anterioare, dar nu se poate spune nici că îţi merge bine, dar nici rău. Te mulţumeşti cu ceea ce câştigi şi optezi întotdeauna pentru un echilibru între toate planurile vieţii tale, decât să excelezi doar într-unul.

Luna aceasta poţi profita de timpul liber pentru a face o vizită medicului de familie, un set de analize complet nu ar strica deloc. Chiar dacă nu ai probleme şi nu te simţi rău, analizele de rutină sunt obligatorii măcar o dată pe an. Acordă o atenţie deosebită sistemului reproducător!

Berbec(21 martie - 20 aprilie)

Luna aceasta eşti foarte atrasă de sexul opus, dar ar trebui să îţi ţii poftele în frâu dacă ai o relaţie stabilă. Flirtul cu alţi bărbaţi îţi poate crea probleme, însă dacă aceste dorinţe au legătură doar cu iubitul tău, o îmbunătăţire a relaţiei se va produce cu siguranţă. Se recomandă prudenţă, viaţa sentimentală traversează o perioadă vulnerabilă.

Chiar dacă vei întâmpina unele neplăceri pe plan profesional, vei reuşi cu brio să îţi duci proiectele la bun sfârşit şi să câştigi exact atât cât meriţi. Îţi vei bate cu siguranţă capul pentru a ieşi învingătoare, însă eforturile tale vor merita pe măsură, mai ales când ştii că ai dreptate, iar alţii te sabotează.

Eşti plină de energie şi nu dai semne de boală în această perioadă, aşa că nu ai motive de îngrijorare. Dacă ştii că suferi de anumite afecţiuni, încearcă să le ţii sub control cât de bine poţi. Responsabilitatea ar trebui să fie cuvântul cheie!

Taur(21 aprilie - 21 mai)

Se anunţă veşti bune pe plan sentimental, de aceea fie că eşti singură ori nu, vei avea parte de dragoste mult timp de acum înainte. Chiar dacă în primele zile ale lunii situaţia ta personală este incertă, pe parcurs toate se vor clarifica şi vei avea succes în amor. Cel mai mult se va simţi dacă eşti singură, o persoană care va apărea în viaţa ta te va schimba radical în mai bine!

Trebuie să fii foarte atentă luna aceasta dacă vrei să nu ai parte de pierderi financiare. E posibil să ai neşansa de a face o greşeală care să te coste scump, aşa că nu te juca cu actele! Nu face investiţii majore şi nu te lăsa manipulată de cei cu mult mai multă experienţă în domeniu!

Dacă te ştii cu unele probleme de sănătate, luna aceasta este perfectă pentru a încerca să le rezolvi. Trebuie să fii mai atentă cu programul tău şi să încerci să îţi schimbi stilul de viaţă dacă toţi cei din jur te sfătuiesc acest lucru. Nu ar trebui să gândeşti pe termen scurt!

Gemeni(22 mai - 21 iunie)

Viaţa ta sentimentală va deveni mai liniştită în această perioadă, de aceea nu face nimic greşit şi nu strica atmosfera. Te maturizezi brusc şi nu mai vrei să te joci, de aceea dacă eşti angajată într-o relaţie serioasă vei vrea să te aşezi la casa ta. Dacă eşti singură, o reîmpacare cu fostul nu ar fi exclusă, la fel cum o socializare mai intensă te poate ajuta să îţi găseşti un nou partener. 

Dacă vrei să nu ai parte de pierderi financiare în această lună, trebuie să ştii exact paşii pe care îi vei urma. Organizează-te mai bine şi încearcă să ai mereu mintea limpede atunci când faci tranzacţii ori semnezi pentru că te bagi în anumite afaceri riscante. Fii cu băgare de seamă orice ai face, responsabilitatea ar trebui să fie cuvântul cheie!

Nu vei întâmpina probleme de sănătate în această lună, însă vei fi destul de irascibilă. Atitudinea greşită faţă de cei din jurul tău îţi va fi taxată şi se poate spune că vei avea chiar remuşcări. Uneori este prea târziu să mai repari ceva, de aceea gândeşte de două ori înainte de a spune ceva!

Rac(22 iunie - 21 iulie)

Dacă ai o relaţie serioasă sau eşti căsătorită, vestea apariţiei unui copil nu ar fi exclusă în această perioadă. Eşti pregătită pentru o schimbare majoră, ba chiar se poate spune că o aştepţi cu nerăbdare. Încearcă să comunici mai mult cu iubitul pentru a exclude din start unele neplăceri. Dacă eşti singură, îţi doreşti să rămâi aşa pentru o scurtă perioadă de timp în care să te ocupi liniştită de celelate sectoare ale vieţii tale.

Vei avea o lună destul de instabilă din punct de vedere financiar, însă nu ai motive să te îngrijorezi. Este normal să ai şi succes, dar şi pierderi din când în când. Poţi învăţa din eşecurile prin care treci şi cu siguranţă vei încerca să nu mai faci aceleaşi greşeli niciodată.

Cu toate că începi luna plină de energie, pe parcurs vei întâmpina destule probleme care te vor lăsa fără puteri. Orice durere trebuie investigată, altfel nu se ştie niciodată cum se poate agrava şi unde poţi ajunge. Prevenţia este soluţia cea mai bună indiferent de situaţie!

 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod