Horoscopul dragostei. Cum stai cu iubirea în săptămâna 5-11 martie

Berbec(21 martie - 20 aprilie)

În această săptămână, ai toate şansele să cunoşti pe acel cineva care să îţi pună capac.

Ai nevoie de cineva care să te scape de încăpăţânarea de care dai dovadă, deci de o persoană care e mai puternică decât tine. Cel mai probabil poate fi vorba de un şef sau de un bărbat cu mai multe cunoştinţe decât tine, iar autoritatea acestuia să devină foarte atrăgătoare pentru tine.

Taur(21 aprilie - 21 mai)

Nu ar strica să aduci ceva nou în relaţia ta amoroasă în aceste zile.

E posibil ca momentul în care plictiseala să se instaleze comod să nu fie prea departe, aşa că ia măsuri de prevenţie. Dacă eşti singură, nu da curs oricărei invitaţii din dorinţa disperată de a socializa şi de a-ţi găsi un partener cu care te poţi distra din când în când.

Gemeni(22 mai - 21 iunie)

A sosit momentul în care vei simţi cu adevărat că trebuie să te aşezi la casa ta.

Ai obosit de atâtea aventuri şi distracţie, de aceea e timpul să treci la următorul nivel. Cunoşti aproape totul în materie de bărbaţi, aşa că alegerea nu ar trebui să fie una dificilă. Dacă eşti implicată deja într-o relaţie serioasă, e posibil să vrei exact contrariul.

Rac(22 iunie - 21 iulie)

Se anunţă veşti bune pe plan personal în această săptămână, dar asta nu înseamnă că toate vor merge exact aşa cum ţi-ai dori.

E posibil ca unele planuri cu partenerul de viaţă să fie date peste cap, însă vei reuşi să compensezi cumva pierderea suferită. Ai mai multă grijă ca voi doi să nu vă plictisiţi, iar acest lucru vă va îmbunătăţi relaţia simţitor.

Leu(22 iulie - 22 august)

Nu ezita să dai crezare vorbelor iubitului tău sau cel puţin nu crede în ceea ce îţi spun alţii.

Dacă ai bănuieli că acesta te-ar putea minţi, investighează-l atent, însă nu te baza pe cei din jurul tău. Tot ceea ce faci de una singură acum te va ajuta să afli adevărul. Iar discreţia te poate salva de la mai multe situaţii neplăcute pe care ai putea să le provoci.

Fecioară(23 august – 22 septembrie)

Viaţa sentimentală traversează o perioadă tensionată, însă nu e ceva nou pentru tine.

Te-ai obişnuit deja care între tine şi iubit să existe în permanenţă ciondăneli, însă nu poţi nega că ai putea să te lipseşti de asta. Ai nevoie de mai multă linişte şi e posibil să îţi doreşti o pauză, însă partenerul tău ar putea interpreta greşit sugestia ta.

Balanţă(23 septembrie - 22 octombrie)

Eşti o persoană instabilă emoţional, care se răzgândeşte de la o zi la alta.

Acest comportament ar putea să fie destul de deranjant pentru partenerul de viaţă, în special dacă v-aţi făcut planuri împreună pe care le credea serioase. Inconstanţa îi aduce nesiguranţă şi îl va face să se întrebe dacă nu investeşte inutil prea multă energie şi timp pentru tine. E un moment de cumpănă!

Scorpion(23 octombrie - 21 noiembrie)

Nu ar strica ca tu şi partenerul de viaţă să plecaţi într-o escapada romantică la finalul acestei săptămâni.

Şi chiar dacă nu puteţi acum, măcar planificaţi-vă ceva pentru viitorul apropiat. Aveţi nevoie de intimitate mai mult decât oricând, aşa că asiguraţi-vă să nu afle nimeni despre asta pentru a nu vă trezi cu cineva pe cap. Renunţaţi la prieteni şi familie pentru o perioadă şi axaţi-vă doar pe voi, pentru că mereu sunteţi înconjuraţi de alţi oameni.

Săgetător(22 noiembrie - 21 decembrie)

Traversezi o perioadă bună pe plan sentimental, sau cel puţin în ceea ce priveşte împlinirea de sine.

Eşti mulţumită cu ceea ce ai, indiferent dacă eşti implicată într-o relaţie sau nu, iar asta spune multe despre nivelul tău de maturitate. Nu îţi doreşti să schimbi prea multe lucruri în viaţa ta, însă te poţi adapta cu uşurinţă oricărei schimbări ce se poate produce independent de tine.

Capricorn(22 decembrie - 19 ianuarie)

Preţuieşte mai mult ceea ce ai înainte de a fi prea târziu.

E posibil ca partenerului tău să i se fi luat de atitudinea ta indiferentă, lucru care ar putea să îl facă să vrea o pauză. Vestea bună e că nu îşi doreşte o despărţire, ci doar să îţi dea o lecţie. Dă-ţi seama de asta şi nu îi ignora sentimentele, cel puţin în această săptămână când e cu moralul la pământ.

Vărsător(20 ianuarie - 18 februarie)

Totul este despre tine şi despre fericirea ta în această săptămână.

Nimic nu mai contează, decât tu. Este foarte important şi benefic ţie să ajungi la concluzia că tu eşti mai importantă decât oricine. Dacă eşti implicată într-o relaţie serioasă şi te-ai dedicat sută la sută partenerulul, acum e momentul să îţi oferi acel spaţiu doar al tău!

Peşti(19 februarie - 20 martie)

Nimic nu pare că te mulţumeşte în aceste zile, mai ales în ceea ce priveşte comportamentul partenerului de viaţă.

Ce e mai grav este faptul că găseşti nod în papură chiar şi atunci când nu e cazul. Nu va mai dura mult până ce acesta va izbucni, iar reacţiile lui vor fi extrem de vulcanice şi pot anunţa sfârşitul.

 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod