Horoscopul dragostei. Cum stai cu iubirea în săptămâna 26 septembrie-2 octombrie

Află ce îţi pregătesc astrele pentru această săptămână pe plan sentimental şi vezi cum să atragi norocul de partea ta!

Fecioară(23 august – 22 septembrie)

Firea ta perfecţionistă şi critică îi poate enerva la culme pe cei dragi în această săptămână.

Cineva îţi va da o lecţie din care vei învăţa cu siguranţă că trebuie să îţi accepţi semenii cu bune şi cu rele. Nimic din ce se poate întâmpla acum nu îţi poate face rău, de aceea fii deschisă sfaturilor!

Balanţă(23 septembrie - 22 octombrie)

Săptămâna aceasta vei fi nevoită să îi împaci pe toţi şi nu va fi deloc uşor.

Din păcate, tu vei fi cea lăsată pe ultimul loc, însă nu va dura mult această situaţie. Dacă o rudă apropiată se bagă în relaţia ta, nu permite să creeze tensiuni între tine şi iubitul tău, dar nici nu te îndepărta sau certa cu aceasta!

Scorpion(23 octombrie - 21 noiembrie)

Dacă eşti singură, săptămâna aceasta vei fi mai activă ca oricând.

Eşti pusă pe distracţie şi pe flirt, lucruri care îţi pot aduce fericire pe moment, însă nu pe termen lung. Trăieşte clipa fără să îţi faci iluzii, doar aşa nu vei fi dezamăgită. Dacă eşti angajată într-o relaţie serioasă, decizi să aduci ceva nou în viaţa voastră intimă.

Săgetător(22 noiembrie - 21 decembrie)

Săptămâna aceasta vei fi nevoită să faci faţă multor admiratori înfocaţi.

Din păcate, în acest moment nu e ceea ce îţi doreşti, dar îi poţi refuza destul de elegant. Dacă eşti concentrată pe alte aspecte ale vieţii tale, încearcă să îi laşi în aşteptare pe aceştia, nu să îi scoţi definitiv din viaţa ta.

Capricorn(22 decembrie - 19 ianuarie)

Relaţia ta amoroasă va cunoaşte o ascensiune în această perioadă şi nimeni nu îţi poate pune nicio piedică.

Cu toate că nu te aşteptai la asta, veştile bune te suprind şi te fac mai fericită decât oricând. Ai toate şansele să primeşti o cerere în căsătorie sau să ţi se pregătească o excursie romantică departe de nebunia actuală.

Vărsător(20 ianuarie - 18 februarie)

Eşti extrem de carismatică în această săptămână şi datorită încrederii pe care o emani poţi atrage mulţi admiratori.

Dacă eşti singură, lasă-te purtată de val şi flirtează până ajungi la persoana pe care ţi-o doreşti. Dacă eşti angajată într-o relaţie serioasă, atunci cel mai probabil vei conştientiza că ai făcut alegerea corectă!

Peşti(19 februarie - 20 martie)

Este foarte important ca în această perioadă să încerci să ajungi la o înţelegere cu partenerul de viaţă indiferent care ar fi miza.

Nu permite micilor certuri să degenereze şi să vă strice liniştea din sânul familiei. Spre weekend, ar fi o idee bună să pregăteşti o cină romantică şi să îţi suprinzi partenerul cu o noapte de neuitat!

Berbec(21 martie - 20 aprilie)

Între tine şi partenerul de viaţă se va duce o luptă grea în această săptămână.

Trebuie să laşi mai mult de la tine dacă nu vrei ca planurile voastre să se ducă de râpă. Este foarte important ca înainte de orice discuţie să îţi repeţi să trebuie să fii calmă. Dacă vezi că dialogul purtat nu duce nicăieri, mai bine schimbi subiectul!

Taur(21 aprilie - 21 mai)

Este foarte important ca în această săptămână să nu îi găseşti nod în papură din orice partenerului de viaţă.

Chiar dacă eşti ataşată de el, trebuie să îi dai libertate şi să nu îl sufoci. Fă-ţi planuri independent de el şi lasă-l şi pe el să facă ce vrea. În cazul în care nu eşti angajată într-o relaţie, ai toate şansele să întâlneşti pe cineva.

Gemeni(22 mai - 21 iunie)

Transformă orice ceartă cu iubitul sau soţul într-o împăcare de zile mari.

Acest gen de strategie vă poate salva relaţia dacă aceasta a intrat în monotonie. Ai mare grijă la vorbe pentru că acestea pot răni mai mult decât crezi. Dacă eşti singură, nu te lăsa manipulată de primul bărbat care vrea să te bage în pat!

Rac(22 iunie - 21 iulie)

Viaţa sentimentală va fi în centrul atenţiei săptămâna aceasta şi nu e nimic greşit.

Încearcă să petreci mai mult timp alături de familie şi nu ceda după o perioadă mai lungă în care stai lângă cei dragi. Chiar dacă uneori ajung să te scoată din minţi, stă în puterea ta să te controlezi şi să accepţi oamenii aşa cum sunt ei!

Leu(22 iulie - 22 august)

Este foarte important ca în această săptămână să încerci să te ocupi mai mult de partenerul de viaţă şi să îi arăţi că îi oferi tot timpul tău liber.

În ultima perioadă l-ai cam ignorat, ceea ce îi poate aduce frustrări şi dubii cu privire la viitorul relaţiei voastre. Demonstrează-i ce simţi şi fii sinceră atât cu el, cât şi cu tine!

 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod