Horoscopul dragostei. Cum stai cu iubirea în săptămâna 16-22 octombrie

Berbec(21 martie - 20 aprilie)

Este foarte important ca în această săptămână să încerci să fii mai puţin pretenţioasă în ceea ce priveşte bărbaţii.

Dacă vrei ca relaţia de cuplu să fie liniştită şi sănătoasă, atunci trebuie să laşi mai mult de la tine. Dacă eşti singură şi îţi cauţi alesul, atunci trebuie să le permiţi admiratorilor să se facă cunoscuţi. E rost de veşti bune pe acest plan, mai ales dacă asculţi de sfaturile astrelor.

Taur(21 aprilie - 21 mai)

Încearcă în această săptămână să petreci mai mult timp alături de partenerul tău de viaţă.

Chiar dacă zilele în care munceşti vor fi mai pline, ai grijă măcar în weekend să nu îţi programezi nimic. E momentul să reaprindeţi flacăra iubirii, pentru că amândoi începeţi să credezi că între voi nu mai există dragoste. Monotonia şi distanţa îşi va face simţită prezenţa din ce în ce mai mult dacă nu luaţi măsuri.

Gemeni(22 mai - 21 iunie)

E un moment bun pentru planuri de viitor în aceste zile.

Dacă ai un partener stabil, cu siguranţă subiectele dezbătute vor fi despre căsătorie sau copii. Dacă eşti singură, ai face bine să profiţi de acest statut cât mai poţi şi să te bucuri de libertatea unei burlăciţe. Se anunţă veşti bune de acum înainte, pentru că pare că ţi-ai găsit liniştea şi ai ajuns să realizezi ce vrei cu adevărat de la viaţă.

Rac(22 iunie - 21 iulie)

E posibil ca în aceste zile să ai parte de evenimente dintre cele mai diverse.

Poţi trece prin despărţiri sau prin momente unice de fericire alături de partenerul tău de viaţă, cert este că orice pas făcut acum va fi unul corect. Chiar dacă nu vei realiza în acel moment beneficiile pe care ţi le poate aduce, pe parcurs îţi vei da seama că tot răul a fost spre bine. E important să îţi schimbi modul de gândire dacă nu vrei să suferi în dragoste.

Leu(22 iulie - 22 august)

Acordă o mai mare atenţie vieţii de familie şi a relaţiilor cu cei apropiaţi.

E foarte important să le oferi celor dragi ce au nevoie, nu să te gândeşti doar la tine. O doză de egoism din partea ta nu strică, însă ai grijă ca acest lucru să nu îţi rănească partenerul. Lipsa de comunicare dintre voi ar putea să cauzeze relaţiei mai mult decât ai fi crezut vreodată! Dacă eşti singură, nu respinge din start avansurile admiratorilor!

Fecioară(23 august – 22 septembrie)

Viaţa ta sentimentală a intrat într-un con de umbră şi simţi că nimic nu poate să o mai animeze.

Monotonia care s-a instalat ar putea fi spartă cu ajutorul unei călătorii romantice, însă trebuie să fii dispusă la compromisuri pentru asta. Lasă grijile profesionale deoparte şi încearcă să reprinzi flacăra iubirii. Dacă nu ai copii încă, poate că e momentul oportun să iei în calcul acest aspect!

Balanţă(23 septembrie - 22 octombrie)

Eşti pusă pe fapte mari, chiar dacă începi timid cu planuri în aceste zile.

Vrei să treci la nivelul următor în relaţie şi să faci o schimbare drastică în ceea ce priveşte viaţa ta amoroasă. Poate fi vorba despre căsătorie, apariţia unui copil sau chiar o despărţire în cazul unei relaţii toxice. Ai nevoie doar de un imbold pentru a începe să faci primii paşi spre atingerea fericirii la care aspiri!

Scorpion(23 octombrie - 21 noiembrie)

Sunt şanse extrem de mari să reapară în peisaj un fost iubit în aceste zile.

Acest lucru va deveni o problemă în condiţiile în care eşti implicată acum într-o altă relaţie amoroasă, iar gelozia partenerului actual ar putea ieşi la suprafaţă. E important să priveşti spre viitor şi deloc spre trecut. Dacă elti singură, ai putea încerca să îi dai şansa de a-ţi oferi unele explicaţii, însă indicat ar fi să se întâmple doar atât!

Săgetător(22 noiembrie - 21 decembrie)

Viaţa ta socială se va îmbogăţi cu multe persoane noi în această perioadă şi ai toate şansele să îţi găseşti alesul printre ele.

Dacă eşti implicată deja într-o relaţie serioasă, atunci e posibil să fii tentată să flirtezi cu alţi bărbaţi din jurul tău, ceea ce cel mai probabil va isca scântei în cuplu. Analizează bine situaţia şi află ce îţi doreşti cu adevărat, nu are rost să ţii pe nimeni legat de tine!

Capricorn(22 decembrie - 19 ianuarie)

Încearcă să eviţi orice conflict în această săptămână, mai ales dacă e vorba de persoana iubită.

Cu toate că situaţia nu e deloc liniştită între voi, e foarte important să nu recurgi la un limbaj nepotrivit în momentele tensionate. Orice problemă are o rezolvare dacă vă doriţi amândoi acest lucru cu adevărat. O comunicare eficientă constă în discuţii calme şi sincere.

Vărsător(20 ianuarie - 18 februarie)

Ar trebui să te preocupe mai mult nevoile partenerului de viaţă, precum şi sentimentele acestuia.

E clar că te-ai îndepărtat de el în ultima perioadă, dar ai ocazia în aceste zile să recuperezi tot timpul pierdut. Nu e necesar să îl critici şi să îi găseşti nod în papură doar pentru că ai tu nervi, altfel o să îl scoţi din minţi cât de curând. Cel mai important lucru este să separi orice alt plan de viaţa ta sentimentală!

Peşti(19 februarie - 20 martie)

Se anunţă veşti bune pentru tine pe plan sentimental în această perioadă şi cu siguranţă vei îmbrăţişa toate schimbările care se vor petrece în viaţa ta.

Fie eşti încântată de o nouă relaţie în care te-ai implicat recent, fie primeşti o cerere în căsătorie de la cel cu care ţi-ai petrecut ultimii ani din viaţă, cert este că fericirea te-a găsit. Nativele singure, însă, vor fi destul de deprimate şi ancorate în trecut.

 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod