Horoscopul banilor în săptămâna 8-14 iulie

Berbec(21 martie - 20 aprilie)

Nu eşti prea limpede în gândire în acest început de săptămână, de aceea astrele de sfătuiesc să eviţi tranzacţiile financiare de orice fel.

Dacă aveai programată vreo întâlnire importantă, de asemenea, încearcă să o amâni. Axează-te pe odihnă şi pe recăpătearea puterilor!

Taur(21 aprilie - 21 mai)

Astrele îţi recomandă să nu te laşi ghidat de instinct atunci când vine vorba de chestiuni financiare.

Săptămâna aceasta este un teren nesigur pentru orice lucru care are legătură cu banii. Se poate ca spre weekend să primeşti veşti bune de la locul de muncă şi, astfel, să îţi recapeţi încrederea şi stabilitatea.

Gemeni(22 mai - 21 iunie)

Nu vor avea loc schimbări pe plan financiar în această perioadă, aşa că te poţi bucura de linişte măcar câteva zile.

Situaţiile imprevizibile te vor ocoli de această dată, deşi te obişnuisei ca ceva să îţi dea bugetul peste cap de fiecare dată. Astrele îţi recomandă să nu îţi mai faci planuri pentru viitorul apropiat, astfel evitând complicaţiile şi dezamăgirea.

Rac(22 iunie - 21 iulie)

Tot ce vei obţine în aceste zile va fi rezultatul muncii tale şi doar atât.

Drept urmare, fie că este vorba de bani sau doar de aprecieri, e momentul tău! Ia o pauză de la toată agitaţia prin care ai trecut în ultima perioadă şi bucură-te de realizările tale. Este foarte important ca nativii în căutarea unui loc de muncă să se gândească mai mult la şansele de evoluţie, decât la salariu.

Leu(22 iulie - 22 august)

Săptămâna aceasta vei avea mai mult de lucru la locul de muncă, dar acest lucru te dezamăgeşte profund din moment ce nu ţi se oferă bani în plus.

Revolta ta se va vedea din gesturi, însă nu vei reuşi să deschizi acest subiect în faţa şefilor. Deşi eşti o persoană plină de încredere în tine, de data aceasta nu îţi faci curajul de a-ţi spune nemulţumirile. Dacă vei continua tot aşa, lucrurile vor deveni şi mai neplăcute pentru tine!

Fecioară(23 august – 22 septembrie)

Săptămâna aceasta vei fi nevoit să plăteşti un serviciu de care nu vei fi deloc mulţumit.

Situaţia va fi extrem de neplăcută pentru tine, pentru că te simţi cu mâinile legate. Încearcă să treci cât mai repede peste acest episod şi, cu siguranţă, vei învăţa ceva din asta. Nu o duci excelent cu banii, dar îţi poţi acoperi toate cheltuielile.

Balanţă(23 septembrie - 22 octombrie)

Nu este exclus ca în această săptămână să existe o răfuială între tine şi o persoană care ţi-a făcut o promisiune.

E posibil ca intenţiile acesteia să fie să te tragă în piept, însă vei reuşi să îţi dai seama la timp. Cel mai probabil, totul va porni de la bani, iar acesta este un subiect delicat pentru tine de câteva luni.

Scorpion(23 octombrie - 21 noiembrie)

Este o săptămână bună pentru afirmare pe plan profesional.

Cariera ta se află în cea mai bună perioadă a ei de până acum, aşadar poţi profita de această situaţie pentru a-ţi pregăti noi piste pentru viitor. Pe plan financiar stai, de asemenea, excelent, dar astrele te sfătuiesc să nu devii arogant şi să-i refuzi pe cei care apelează la ajutorul tău.

Săgetător(22 noiembrie - 21 decembrie)

Nu vor avea loc schimbări pe plan financiar pentru tine în această săptămână.

Cu toate acestea, este foarte important să fii atent la munca pe care o faci, pentru că altfel rişti ca superiorii să te ia în vizor. Nu ai nevoie de o monitorizare din partea lor şi, cu siguranţă, nu ar face bine productivităţii tale. Fii prudent!

Capricorn(22 decembrie - 19 ianuarie)

Nu stai prea bine la capitolul comunicare în aceste zile, de aceea astrele te sfătuiesc să amâni întâlnirile importante.

Fie că este vorba de afaceri sau doar de o discuţie pe teme financiare, cert este că nu eşti deloc bun la negocieri acum. Dacă ţi se cer bani cu împrumut, găseşte o scuză plauzibilă pentru a nu o face!

Vărsător(20 ianuarie - 18 februarie)

Săptămâna aceasta ai şansa de a te afirma pe plan profesional.

Se anunţă veşti bune pentru tine în cazul în care vrei să îţi schimbi job-ul sau dacă aplici pentru o funcţie mai bună în compania la care activezi în acest moment. Astrele favorizează schimbarea şi încurajează curajul!

Peşti(19 februarie - 20 martie)

E posibil ca în această săptămână să faci unele greşeli care te-ar putea costa scump.

Ai tendinţa de a crede tot ce ţi se spune, de aceea poţi cheltui o sumă importantă de bani pe un lucru care se va dovedi total inutil ulterior. Mai mult decât, neatenţia ta ar putea fi luată în vizor şi de şefii tăi. Astrele îţi recomandă să acţionezi cu mai multă prudenţă, gândindu-te de două ori înainte de a face sau spune ceva!

 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod