Horoscop. Cumpenele tale din săptămâna 20-26 iunie. Previziuni!

Gemeni(22 mai - 21 iunie)

Nu vei întâmpina cumpene în această perioadă, însă viaţa ta sentimentală nu este deloc liniştită.

E nevoie de eforturi mari pentru ca relaţia cu partenerul de viaţă să supravieţuiască. Aveţi nevoie de o vacanţă şi de câteva zile destinate numai vouă.

Rac(22 iunie - 21 iulie)

Se anunţă o perioadă foarte bună pentru tine, iar problemele serioase te vor ocoli chiar şi în viitorul apropiat.

Viaţa sentimentală îţi oferă liniştea de care ai nevoie şi pe care ţi-o doreai atât de mult. Pe plan profesional, satisfacţiile financiare vin din belşug.

Leu(22 iulie - 22 august)

Nu vei întâmpina probleme grave în această perioadă, dar vei avea unele emoţii cu privire la o posibilă relaţie amoroasă.

Un pretendent dubios îţi pune inima pe jar şi e posibil să iei decizii impulsive care se vor dovedi greşite. Încearcă să fii mai prudentă!

Fecioară(23 august – 22 septembrie)

Săptămâna aceasta va fi una destul de stresantă pentru tine, nici viaţa sentimentală şi nici cea profesională nu îţi vor oferi satisfacţii.

Tensiunea dintre tine şi partener creşte de la o zi la alta, acest lucru punându-şi amprenta în mod negativ asupra carierei tale.

Balanţă(23 septembrie - 22 octombrie)

În această săptămână eşti pe punctul de a pierde pe cineva drag din cauza propriilor greşeli.

Nu îţi pasă decât de tine şi de cariera ta, lucru care te va trage în jos pe toate planurile vieţii tale. Nu va mai dura mult şi vei primi o palmă serioasă.

Scorpion(23 octombrie - 21 noiembrie)

Este foarte important ca în această săptămână să eviţi conflictele atât acasă, cât şi la serviciu.

Împacă-te cu o persoană la care ţii şi de care te desparte doar orgoliul. Cu cât eşti mai elegantă în exprimare, cu atât vei obţine mai multe de la cei din jurul tău.

Săgetător(22 noiembrie - 21 decembrie)

Vor exista unele neplăceri în viaţa ta de familie. Două persoane care îţi sunt la fel de dragi nu se tolerează una pe cealaltă, iar tu eşti prinsă la mijloc.

Fă ceea ce simţi şi ceea ce te face fericită, şi renunţă la a mai încerca să îi împaci pe toţi.

Capricorn(22 decembrie - 19 ianuarie)

Se anunţă o săptămână bună pentru tine şi nici vorbă de probleme serioase.

În dragoste te bucuri de popularitate şi ai şansa de a cuceri pe oricine îţi propui. Şi chiar dacă munca este multă şi stresantă, beneficiile financiare vor fi pe măsura eforturilor depuse.

Vărsător(20 ianuarie - 18 februarie)

E posibil ca în această săptămână să iei o decizie greşită pe plan amoros.

Graba şi emoţiile de moment te vor împinge către acţiuni pe care le vei regreta cât de curând. Nu te arunca în braţele primului venit şi fii mai atentă cu cine îţi petreci timpul!

Peşti(19 februarie - 20 martie)

Viaţa de familie a devenit foarte obositoare în ultima perioadă şi cât de curând vei ceda atât psihic, cât şi fizic.

Ai nevoie de o pauză dacă nu vrei să întâmpini probleme serioase de sănătate. Nici la locul de muncă nu te poţi concentra aşa cum trebuie din cauza multelor responsabilităţi de acasă.

Berbec(21 martie - 20 aprilie)

Dacă pe plan profesional lucrurile merg aşa cum ţi-ai dorit, nu acelaşi lucru se poate spune şi despre dragoste.

O despărţire amoroasă şi-a pus amprenta serios asupra ta, dar ţi se va oferi ocazia de a lămuri lucrurile. Între tine şi fostul iubit va exista o discuţie serioasă şi există şanse de împăcare.

Taur(21 aprilie - 21 mai)

În această săptămână vor exista discuţii foarte aprinse între tine şi partenerul de viaţă.

Gelozia îşi spune cuvântul şi îţi faci scenarii cu privire la ce face iubitul tău atunci când nu eşti cu el. Dacă nu ai nicio dovadă că acesta ţi-ar fi infidel, evită să sari la ceartă!

 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod