Horoscop. Cum stai cu dragostea în săptămâna 10-16 noiembrie. Previziuni!

Vezi cum stai cu viaţa amoroasă, în funcţie de zodia ta. Află ce pregătesc astrele pentru tine în perioada care urmează.

Scorpion(23 octombrie - 21 noiembrie)

Dacă în timpul săptămânii vei fi foarte ocupată şi stresată, fă-ţi timp măcar în weekend pentru iubitul tău.

Dacă eşti singură, această săptămână va fi perfectă pentru a te gândi la viitorul tău şi pentru a te ocupa mai mult de latura profesională. Şi în plus de asta, te simţi foarte bine şi singură pentru moment.

Săgetător(22 noiembrie - 21 decembrie)

Nu asculta de bârfe în această săptămână, cei din jur încearcă să îţi pună beţe în roată.

Dacă este ceva care îţi dă de gândit, pune mâna pe telefon ţi întreabă, nu lăsa nimic nelămurit care să te neliniştească de acum înainte. Şi dacă nici aşa nu eşti mulţumită, investighează-ţi puţin iubitul, ca o ultimă măsură!

Capricorn(22 decembrie - 20 ianuarie)

E posibil ca în această săptămână să primeşti o veste care să te dea peste cap şi care te ia total pe nepregătite.

O sarcină neplanificată sau o cerere în căsătorie pot fi evenimente excepţionale, însă este foarte important ce îţi doreşti. Analizează bine situaţia, astrele sunt de partea ta, iar la final se anunţă semne bune!

Vărsător(20 ianuarie - 18 februarie)

Dacă nu te înţelegi cu partenerul tău din mai multe puncte de vedere şi deja aţi ajuns în punctul în care vă jigniţi, aţi face bine să luaţi o pauză.

Nu este sfârşitul lumii dacă veţi constata că nu vă potriviţi şi nu vă mai vreţi înapoi. Viaţa poate fi frumoasă oricum, aşa că nu te lăsa afectată!

Peşti(19 februarie - 20 martie)

Nu mai ai timp de nimic din cauza vieţii tale sentimentale, şi nu este deloc un semn bun.

Încearcă să trăieşti în echilibru şi nu renunţa la familie sau prieteni doar pentru a sta numai cu iubitul tău. Pe lângă că vă veţi plictisi mai repede decât ar trebui, vei şi suferi mai mult la o eventuală desăprţire.

Berbec(21 martie - 20 aprilie)

Nu se poate spune că totul este roz în această săptămână, însă nu vei întâmpina nici mari probleme.

Din păcate, aspiraţiile tale nu sunt pe placul persoanei iubite, şi de aici pot apărea unele discuţii mai aprinse dintre voi. Încearcă să găseşti un echilibru între viaţa profesională şi cea personală, şi nu face diferenţă între ele.

Taur(21 aprilie - 21 mai)

Săptămâna aceasta va fi una dificilă pentru tine, pentru că vei avea de făcut o alegere grea.

Nu eşti foarte stabilă din punct de vedere sentimental şi de aceea ai nevoie de sfatul celor apropiaţi ţie. Nu alerga după doi iepuri deodată, este mai mult corect să le spui oamenilor adevărul în faţă.

Gemeni(22 mai - 21 iunie)

Încearcă să fii cât de sinceră poţi cu partenerul tău, merită asta din partea ta.

Dacă eşti preocupată de altceva, spune-i şi veţi găsi o soluţie împreună. Vei descoperi spre surprinderea ta că este mult mai simplu şi mai plăcut să faceţi o echipă.

Rac(22 iunie - 21 iulie)

Nu eşti mulţumită de relaţia pe care o ai în prezent, însă ai bunăvoinţa de a încerca să salvezi din ea tot ce poţi.

Vorbeşte cu iubitul tău şi spune-i ce te deranjează, însă este foarte important ca şi el să vrea să se schimbe la fel ca şi tine. Nu lăsa doar tu de la tine!

Leu(22 iulie - 22 august)

Îţi cam fug ochii după alţi bărbaţi, şi vei avea probleme dacă eşti angajată într-o relaţie serioasă.

Dacă eşti singură, nu vei întâmpina probleme, ba chiar ai face bine să mergi mai departe cu flirtul. Nimic nu te împiedică să te simţi bine, mai ales sexual. Lasă-te purtată de val doar în anumite condiţii.

Fecioară(23 august – 22 septembrie)

Firea ta perfecţionistă şi critica exagerată care te caracterizează vor transforma această săptămână într-una neliniştită.

Încearcă să te temperezi puţin, mai ales dacă partenerul de viaţă îţi atrage atenţia. Dacă eşti singură, iar cererile sunt destule, nu te vei arunca cu capul înainte.

Balanţă(23 septembrie - 22 octombrie)

Pune dragostea pe primul loc în această săptămână, altfel e posibil să pierzi ce este mai important.

Încearcă să îţi iei concediu şi să pleci cu persoana iubită într-un loc unde veţi fi doar voi doi, şi nimic altceva. Cuplul vostru are nevoie de o reîmprospătare urgentă!

 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod