5 zodii care se jenează din orice

Jena este o emoţie a conştiinţei de sine, creată de deconectarea dintre modul în care credem că ar trebui să acţionăm şi cum o facem de fapt.

Fecioară fiind, pot recunoaşte că ce spune zodiacul despre mine este total adevărat, cel puţin în ceea ce priveşte acest subiect. Mă ruşinez uşor şi des în situaţii de care alţii ar râde. Aştept prea mult de la mine şi de la cei din jurul meu şi, de cele mai multe ori, sfârşesc prin a fi dezamăgită. Despic firul în patru şi dau o notă negativă tuturor lucrurilor care mi se spun sau pe care le văd. Nu sunt niciodată mulţumită de ce am sau fac şi am impresia că cei din jur râd de mine. Mă jenez de ceva ce nu există!

Cu toate acestea, ştiu că a deveni jenat arată că îţi pasă, poate prea mult, de ceea ce gândesc ceilalţi despre tine.

Nimănui nu îi place ideea de a fi judecat negativ. Dacă te simţi ruşinat tot timpul, eşti probabil extrem de sensibil. Umilirea vine adesea la pachet cu jena şi, în timp ce există unii oameni care nu se simt niciodată în acest fel, dacă luăm în considerare trăsăturile de personalitate determinate de astrologie, există anumite semne care se simt stânjenite foarte des.

Dacă eşti capabil să priveşti cu umor o situaţie jenantă, atunci te preocupă prea puţin ceea ce ai făcut. Dar, nu toată lumea reuşeşte să facă asta!

Care sunt zodiile care se ruşinează din orice?


Rac


Unul dintre motivele pentru care Racul devine de multe ori stânjenit este emotivitatea lui. El este în alertă atunci când are de-a face cu emoţii negative precum jena, furia sau anxietatea, lucru care îl face să fie extrem de sensibil.
Acestea fiind spuse, el se simte adesea judecat şi, astfel, el devine ruşinat şi jenat.

Fecioara


Fecioara vrea să fie cea mai bună şi să facă totul perfect. Dar, atunci când lucrurile nu merg aşa cum îşi doreşte, ea se simte ruşinată. Dacă şi-ar reduce aşteptările de la ea însăşi, nu şi-ar mai provoca singură eşecul, umilinţa şi jena. De asemenea, tinde să ia lucrurile prea în serios, mai ales acţiunile care o fac să se simtă prost.

Balanţa


Deşi Balanţa este extrem de inteligentă, uneori e destul de naivă. Se trezeşte adesea în situaţii în care crede şi susţine că ceva este adevărat, iar apoi se simte stânjenită că ar fi trebuit să îşi dea seama că nu e aşa.
Îi este greu să privească lucrurile cu amuzament din moment ce se simte o ţintă.

Peşti


Peştii au o imaginaţie foarte bogată şi există momente când îşi închipuie că au făcut ceva jenant. Ei privesc lucrurile pe care le fac, cum ar fi obiceiurile, manierele şi modul în care reacţionează în situaţiile sociale, ca modalităţi potenţiale de creare a unor situaţii stânjenitoare. Dacă nu ar face aşa mare caz din asta, ei nu s-ar mai simţi atât de umiliţi.

Capricorn


Capricornului îi place să fe considerat o persoană capabilă, disciplinată şi educată. Dar, uneori, trebuie doar să se relaxeze.
Dacă e întotdeauna stresat şi temător că va face ceva jenant, probabil că asta se va întâmpla. El tinde să ia lucrurile prea în serios.

Sunt pasionată de astrologie și urmez cursurile școlii Fidelia, prima școală de astrologie din România. Îmi place să vă țin la curent cu ce spun astrele și să vă povestesc despre importanța astrologiei în relații.
Sunt pasionată de astrologie și urmez cursurile școlii Fidelia, prima școală de astrologie din România. Îmi place să vă țin la curent cu ce spun astrele și să vă povestesc despre importanța astrologiei în relații.
 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod