E timpul. Schimbă lumea prin frumusețe cu AVON

Această toamnă marchează un moment important pentru AVON, care face un pas curajos pentru consolidarea misiunii sale, aceea de a fi compania care privește dincolo de frumusețe și celebrează aspiraţiile, puterea și curajul femeilor.

Campania „Schimbă lumea prin frumusețe” face parte dintr-o amplă inițiativă globală ce poartă numele de „Beauty For a Purpose” și va fi implementată în România prin cei trei piloni care reprezintă fundamentul companiei: investiția într-un portofoliu inovator de produse cosmetice calitative și accesibile, dezvoltarea calităților antreprenoriale ale femeilor și întărirea eforturilor de CSR pentru prevenția cancerului la sân și a violenței domestice.

Primul pas al campaniei a fost definirea universului feminin în 2015.

În acest sens, AVON a realizat în Polonia, Cehia și România studiul „Women Empowerment”, referitor la valorile și aspiraţiile femeilor. În ceea ce privește româncele, au reieșit câteva concluzii importante despre felul în care acestea se raportează la cinci zone definitorii din viața lor:

Frumusețe: în România, frumusețea se traduce prin încredere în propria persoană și acces către o lume mai bună, o lume în care femeia poate obține ce își dorește și asupra căreia are controlul.

Când o femeie se simte frumoasă, este mai curajoasă și mai deschisă, nu îi este teamă să își asume noi provocări și are încredere în puterea sa de a-și atinge obiectivele. Libertate: româncele și-ar dori să se detașeze de așteptările sociale, de prejudecățile și “rețetele” care le spun cum ar trebui să se comporte și să își trăiască viața.

Priorități:  maternitatea și viața de familie rămân roluri cruciale pentru românce. În mod ideal, ele și-ar dori să poată aloca timp suficient familiei și să poată avea, în mod regulat, momente dedicate doar lor.
Profesie: cariera este asociată cu independența financiară și, mai ales, cu dezvoltarea personală, pentru că răspunde nevoii lor de afirmare.

Dimensiunea profesională aduce plus valoare vieții româncelor, oferindu-le posibilitatea de a se rupe de sfera domestică, de a întâlni oameni noi și de obține recunoașterea pe care simt că o merită. Echilibru: româncele jonglează cu mai multe roluri sociale și resimt presiunea de a îndeplini numeroase așteptări. Din acest motiv, și-ar dori mai mult timp doar pentru ele. În ceea ce privește „modelul femeii împlinite”, trăsătura esențială a acesteia este capacitatea de a găsi echilibrul între viața profesională și cea personală.
 

 

 

 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod