Cum să îţi faci un look fabulos în doar 5 paşi

Un program încărcat ne obligă să ne acordăm din ce în ce mai puţină atenţie, te uiţi la ceas şi deja eşti în întârziere. Îţi pui fusta în timp ce prepari micul dejun, îţi perii

Cum să îţi faci un look fabulos în doar 5 paşiUn program încărcat ne obligă să ne acordăm din ce în ce mai puţină atenţie, te uiţi la ceas şi deja eşti în întârziere. Îţi pui fusta în timp ce prepari micul dejun, îţi perii părul în timp ce mănânci, te uiţi în oglindă şi îţi dai seama că ceva lipseşte! Ah… da, machiajul! Ei bine e deja târziu să îţi mai faci unul complex aşa că apelezi la mascara şi fond de ten şi ieşi pe uşă. Nu e ceea ce ţi-ai dorit dar măcar eşti împăcată cu tine! Află că mai aveai nevoie de doar două minute pentru a avea un machiaj fabulos! Dar nu-i nimic, începând de mâine vei şti şi cu siguranţă vei pune în aplicare.

Odată cu toamna vine şi agenda plină, de aceea un machiaj în 5 paşi este perfect când ai un program încărcat! Acesta este şi machiajul meu în dimineţile când susţin cursurile de machiaj, varianta intensivă.

1.

După duşul de dimineaţă aplică o cremă hidratantă, va acţiona ca o bază. Aştepta 2-3 minute să se absoarbă în piele şi apoi aplică fondul de ten. Alege unul care să îţi dea acea strălucire naturală a tenului. Nu trebuie să fie cu acoperire mare. Dacă ai zone cu acnee sau cearcăne, aplică un corector doar în zona respectivă. Pudrează tenul dacă are tendinţa de îngrăşare sau vrei să conferi o rezistenţă mai mare machiajului.

Cum să îţi faci un look fabulos în doar 5 paşi

2. Pe pleoapa mobilă aplică un fard bej, va da luminozitate privirii. În pliul pleoapei şi spre arcadă aplică un fard maro, nuanţa cafelei cu lapte, prin blending difuzează-l până se pierde în nuanţa pielii

Cum să îţi faci un look fabulos în doar 5 paşi

3.

Sprâncenele le poţi corecta cu un fard de sprâncene sau pentru o rapiditate mai mare poţi folosi un produs asemănător cu mascara însă special pentru ele. Le colorează cât să le dea intensitate.

Cum să îţi faci un look fabulos în doar 5 paşi4. Aplicăm mascara

Cum să îţi faci un look fabulos în doar 5 paşi

5. În această combinaţie rujul roşu va completa perfect look-ul tău şi te va scoate din anonimat. Ţi-aş putea recomanda un vişiniu sau o nuanţă de prună însă este prea dimineaţa.

Cum să îţi faci un look fabulos în doar 5 paşi

Gata este pregătită  pentru o zi lungă la birou, pentru întâlniri sau chiar pentru o ieşire în oraş. Acest machiaj nu ar trebui să îţi ocupe mai mult de 5 – 10 minute.

Cea mai importantă etapă a acestui look este aplicarea bazei, ei trebuie să îi acorzi şi cea mai mare atenţie. Dacă eşti generoasă cu tine şi ai la dispoziţie unul, două minute în plus poţi aplica pe osul zigomatic un fond de ten cu două tonuri mai închis, acesta îţi va sculpta obrajii şi va ţine locul blush-ului.

Cam atât pentru astăzi, dacă îţi doreşti să scriem un articol pe o anumită temă ne poţi lăsa un comment la acest articol şi vom realiza un material pe subiect.

De această dată îi mulţumim lui Tibi Vântur pentru fotografii şi Alexandrei, modelul nostru.

See you next time

Alina,

The art of illusion,

The world of make-up

 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod