Zahărul îţi distruge pielea şi-ţi accentuează ridurile

Este bine cunoscut faptul că dulciurile ne îngraşă. Însă, ştiai că zahărul accelerează procesul de îmbătrânire a pielii şi determină apariţia prematură a ridurilor?

Este bine cunoscut faptul că dulciurile ne îngraşă. Însă, ştiai că zahărul accelerează procesul de îmbătrânire a pielii şi determină apariţia prematură a ridurilor?

Pielea îmbătrâneşte mult mai repede atunci când consumi o cantitate mare de zahăr rafinat. Odată ajuns în organism, zahărul declanşează un proces natural care poartă numele de glicare. Astfel, moleculele de zahăr influenţează acţiunea colagenului şi a elastinei, două dintre substanţele esenţiale pentru ca pielea să-şi păstreze aspectul tânăr. Efectul de îmbătrânire a pielii va fi cu atât mai vizibil cu cât consumi mai mult zahăr rafinat.

Un consum normal de zahăr înseamnă maximum 8 linguriţe de zahăr pe zi, în cazul în care nu ai probleme de sănătate, avertizează specialiştii.

Dacă te confrunţi cu hipertensiunea arterială, cantitatea de zahăr ingerată zilnic trebuie să fie mult mai redusă, fără să depăşească 2 linguriţe pe zi.

Reţine că zahărul rafinat este folosit în majoritatea produselor alimentare pe care le cumperi de la supermarket, aşadar cu cât consumi mai multe produse procesate cu atât este mai mare cantitatea de zahăr pe care o ingerezi zilnic. În această situaţie, trebuie să renunţi sau să reduci numărul linguriţelor de zahăr folosite pe parcursul zilei.


Cum poţi să-ţi păstrezi elasticitatea pielii

1. Ca o regulă de bază care va da roade pe termen lung este aceea de a limita cât mai mult consumul de zahăr şi făină rafinată.


2. Nu este recomandat să înlocuieşti zahărul cu îndulcitorii artificiali, deoarece s-a dovedit că aceştia pot să-ţi facă şi mai mult rău. Găseşti mai jos câteva alternative pentru zahăr, însă nici acestea nu se pot consuma în cantităţi mari.

3. Nu numai zahărul rafinat declanşează procesul de glicare, ci şi fructele, legumele şi cerealele integrale, însă nu la un asemenea nivel precum dulciurile procesate. Cele mai periculoase rămân zahărul rafinat şi făina, care determină o creştere bruscă a glicemiei, diverse reacţii inflamatorii în corp şi măresc riscul formării ridurilor.

4. Dieta ta trebuie să conţină proteine de calitate (peşte, pasăre, tofu), carbohidraţi cu indice glicemic scăzut (fructe, legume, fasole boabe, linte, năut), grăsimi sănătoase (somon sălbatic, nuci, seminţe) şi băuturi cu efect antioxidant, cum ar fi ceaiul verde.


5. Este de preferat să găteşti cât mai puţin alimentele şi să apelezi la metode mai sănătoase: înăbuşit, la cuptor, pe grătar fără ulei, la vasul cu aburi. 

6. Foloseşte pentru tenul tău serumuri cu ingrediente care ajută la refacerea colagenului.


Poţi să înlocuieşti zahărul rafinat cu:

1. Mierea de albine de bună calitate  are un indice glicemic mediu.

2. Extractul natural de stevia rebaudiana, o plantă dulce care nu conţine calorii. Ea reglează nivelul zahărului în sânge (glicemia), înfrânează pofta de dulciuri şi temperează senzaţia acută de foame.

3. Nectarul de agave care are un indice glicemic scăzut.

4. Siropul de arţar, care este o excelentă sursă de mangan şi zinc, cu puţine calorii.
2 linguriţe (13 grame) de sirop conţin 35 de calorii.

5. Zahărul nerafinat sau brut, dar cu măsură. Are la fel de multe calorii, însă mai conţine şi câteva substanţe nutritive care lipsesc cu desăvârşire în varianta rafinată. 

 

Comentarii (1)

POSTEAZA COMENTARIU
Afiseaza:Cele mai recente|Cronologic

  • Ionica pe 28 Feb 2013, 18:28
    comentariu

    e bine ca mai aflam ceva de zahar ,adevarat ca nu e un aliment , va multumesc ca aveti grija sa ne informati de lucruri care ne trebuie ,

    1
    0

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod