Machiajul acestei ierni

Privind in urma putem sa ne reamintim machiajele iernilor trecute: nuante deschise foarte sidefate pentru pleoape, rozuri limpezi pentru obraji si tonuri de roz rece sidefat pentru buze. Oare de ce in fiecare iarna regasim aceste nuante? Oare ne putem indeparta de ele macar un sezon?

Intre toamna 2002, cand rujul "vedeta" este rosu, si primavara 2003, cand rujurile se vor purta foarte bej sau foarte roz - ramane de vazut ce ruj trebuie ales pentru sezonul ce se va derula intre timp: iarna... O cale de mijloc ar fi varianta cea mai logica, adica o combinatie intre rosu - bej sau rosu - roz. Folosind o astfel de combinatie inseamna ca fara o desprindere prea mare fata de culorile hibernale, putem vorbi de un machiaj modern al buzelor.

In aceasta iarna si machiajul ochilor se indeparteaza usor de ceea ce ne-am fi asteptat sa fie (adica alb, bleu, gri sau lila sidefat) si vom apela la o textura semimata, pe tonuri de fum. Un machiaj al ochilor se poate realiza in mai putin de 5 minute cu un fard in doua nuante: nuanta inchisa se aplica pe toata pleoapa mobila si se estompeaza pana aproape de spranceana cu nuanta mai deschisa; aceste jocuri de umbre se vor regasi si pe pleoapa inferioara.

Pentru a spori misterul privirii, se fardeaza cu un creion negru interiorul pleoapei inferioare. Genele se fardeaza din belsug cu un mascara negru. Particular pentru acest machiaj este lipsa unei dungi trasate pe conturul pleoapei superioare si acest lucru face ca privirea sa fie mai tulburatoare. Obrajii se vor farda foarte discret cu nuante naturale de roz sau de carmin.


 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod