Frumuseţe: Ce trebuie să faci pentru a avea un fund frumos fără să te îngraşi

Fundul generos al lui Kim Kardashian, Beyonce sau Jennifer Lopez este invidiat de multe femei care nu au un posterior la fel de bombat. Află ce trebuie să faci pentru a avea un fund generos fără să te îngraşi şi care sunt exerciţiile cele mai bune pentru fund.
Cele mai invidiate funduri sunt în mare parte datorate moștenirii genetice, dar și mușchii joacă un rol important pentru aspectul lor. Nu are rost să încerci să obții un fund mai mare printr-o creștere în greutate, deoarece nu poți să convingi grăsimea să se depună doar acolo.

Exerciții pentru fund bombat: Mituri despre fundul generos

Cel mai popular mit despre fundul generos este și cel mai nefondat. Multe femei evită să facă exerciții prea viguroase la sală, deoarece se tem că vor avea un fund prea musculos, de-a dreptul masculin. Fundul atât de musculos încât devine inestetic necesită însă fie luni, fie ani de antrenamente foarte solicitante, deci nu ar trebui să te temi de asta.

Nu există niciun aliment și niciun supliment alimentar care poate contribui la obținerea unui fund generos.
Proteinele și alte suplimente pentru exerciții fizice sunt utile doar în măsura în care contribuie la formarea mușchilor, dar nu sunt o soluție directă pentru un posterior mare și frumos.

Exerciții pentru fund frumos: Dietă pentru un fund generos

Atunci când ți-ai propus să crești masa musculară, pentru a obține un posterior mai mare, este important să faci câteva schimbări în alimentație.

Cea mai importantă modificare este înlocuirea carbohidraților care provin din zahăr și făină rafinată. Cerelele și pastele integrale, alături de orezul integral, fasole și linte, au un efect bun pentru reducerea grăsimilor din zona abdominală.
Subțierea taliei îți va accentua în mod automat fundul.

Când faci mișcare, este important să mânânci proteine de calitate, din carne fără grăsimi, ouă, pește, nuci, alune, semințe și produse din soia.

Exerciții pentru un fund generos

Ținta evidentă pentru creșterea fundului este mușchiul său principal, gluteus maximus, dar dacă vrei să obții cele mai bune rezultate, va fi necesar să utilizezi o combinație de exerciții fizice pentru partea inferioară a corpului, de la abdomene la gambe.

Cele mai naturale moduri de a face mișcare benefică pentru un fund mai generos sunt joggingul și mersul pe bicicletă.
Nu sunt însă suficiente. Vei avea nevoie de antrenamente mai serioase, de la exerciții cardio până la ridicări de greutăți. Chiar dacă vrei rezultate cât mai rapid, nu este indicat să faci zilnic antrenamente solicitante. Un program de antrenament cu 2-3 ședințe pe săptămână este suficient pentru a-ți ajuta mușchii să crească, fără să devină prea evidenți.

Genuflexiunile și fandările sunt însă exerciții ușoare care pot fi făcute zilnic, în cateva seturi de 8-12 repetări. Poți începe să ții gantere mici în mâini în timpul lor, dar vei avea nevoie de echipament de sală pentru rezultate mai bune.

Cum alegi hainele pentru evidențierea fundului

Pantalonii cu talie înaltă sunt cea mai bună opțiune pentru a-ți evidenția posteriorul.
Rochia bodycon și fustele de tip "bandaj" sunt alte soluții excelente pentru a-ți pune în valoare fundul. Dacă ai o talie subțire, folosește curele și centuri, care creează un contrast față de fund, făcându-l să pară mai mare.
 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod