Dr. Oz: Ghidul uleiurilor care te fac sănătoasă şi mai frumoasă

Măceşele sunt o sursă importantă de vitamina E şi A, iar un ulei de calitate extras din fructe previne îmbătrânirea prematură te pielii.
Uleiul nu este doar un simplu ingredient pe care să-l adaugi la mâncare, explică celebrul Dr. Oz. Expertul susţine că atunci când alegi un ulei de calitate, acesta poate să te ajute să protejezi inima de boli sau să ai o piele de invidiat.

Ca să faci cea mai bună alegere, Dr. Oz a publicat pe site-ul oficial al emisiunii sale un ghid cu cele mai bune uleiuri pentru sănătate şi frumuseţe. Descoperă ce uleiuri recomandă expertul şi la ce te ajută ele!


1.  Uleiul de măceşe redă strălucirea tenului


Are un conţinut bogat în vitaminele A şi E, esenţiale pentru tenul tău. Potrivit expertului, uleiul de măceşe redă strălucirea tenului, întinereşte şi hidratează perfect pielea uscată.



2. Uleiul de măsline e bun pentru inimă


Este recomandat de specialist pentru a fi folosit cu regularitate, deoarece are un conţinut ridicat de grăsimi sănătoase care protejează inima de boli. De asemenea, îl poţi folosi pentru îndepărtarea machiajului sau pentru a hidrata intens părul.


3. Uleiul de lavandă te scapă de stres


Doar mirosind uleiul esenţial de lavandă poţi să te eliberezi de stres, susţine celebrul Dr. Oz. Potrivit specialistului, lavanda are efect relaxant asupra corpului.
Foloseşte-l pentru candelă sau amestecă 1-2 picături cu ulei de măsline pentru a folosi pentru hidratarea pielii.
 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod