Dr. Oz: 6 soluţii miraculoase şi practice ca să nu mai ai pielea uscată

Ai pielea tot mai uscată şi nu reuşeşti să menţii hidratată? Află de la celebrul Dr. Oz care sunt factorii de risc pe care trebuie să-i eviţi şi ce soluţii miraculoase ai la îndemână.

În sezonul rece de iarnă, cât şi primăvara, pielea este mai sensibilă la acţiunea factorilor de mediu. Frigul, umezeala şi vântul pot să deshidrateze foarte tare pielea. De asemenea, nici aerul uscat şi umiditatea scăzută din încăperile încălzite nu sunt prietenii cei mai buni ai pielii tale care riscă să fie foarte uscată.



Pe lângă aceşti factori de risc, iată alte câteva motive pentru care pielea ta este uscată, dar pe care le poţi controla:

  • Băile fierbinţi;
  • Săpunul;
  • Folosirea greşită a produselor hidratante;
  • Expunerea la substanţe agresive - detergenţi, solvenţi, produse de curăţat;
  • Anumite medicamente au că efect secundar xeroza cutanată: medicamentele antihipertensive (în special diureticele), hipolipemiante (niacina), agenţii antiacneici (retinoizii).

 

Dacă vei ţine cont de aceşti factori de risc, tenul tău nu va mai avea probleme cu deshidratarea. De asemenea, aplică şi soluţiile miraculoase recomandate de Dr.
Oz
:

 

Comentarii (8)

POSTEAZA COMENTARIU
Afiseaza:Cele mai recente|Cronologic

  • dolean ana-maria pe 7 Apr 2012, 08:42
    alergie

    pentru alergii la copii incercati cu incredere tratament homeopat sigur da rezultate eu am avut mari probleme cu micutul meu si doar asa am scapat

    1
    1

  • Corina pe 5 Apr 2012, 23:57
    alergia

    Buna, Si eu am avut o rinita alergica, parca eram tot timpul racita la cum imi curgeau ochii si nasul. am incercat tratament dat de medicul alergolog dar nu a dat rezultate. am fost la dr. Jurj si de cativa ani nu mai am probleme, ( stiu ca suna a reclama dar nu e ) . Trebuie doar sa aveti rabdare ca rezultatele se vad in timp.

    0
    1

  • mioara pe 5 Apr 2012, 06:47
    leacuri verificate, orice problema

    postul,spoveditul,impartasitul ,astea sunt remediile pentru tot ce apare ...rau in viata noastra. pacatele noastre cad pe copii si suferim noi de doua ori. intrati pe lamosuni .ro sau cautati-l pe Pr Cristian Pomohaci la Mosuni 20km de Tg Mures. Vinerea la slujba 09-12,30 si la ora 00. veti mai cauta medici ..eventual pentru operatii.

    0
    1

  • anci pe 30 Mar 2012, 12:27
    bciat diana

    Ai grija la compozitia medicamentelor, poate face alergie la ceva din compozitie. Ex, la biseptrim,biseptol/// aceleasi reactii pe care le-ai spus si tu .

    1
    0

  • ionela popa pe 28 Mar 2012, 14:32
    tratament alergie

    ma bucur sa aud ca exista leac impotriva alergiei, sunt speriata de aceasta boala , am sa iau legatura cu acel medic... multumiri!

    0
    3

  • Camelia pe 26 Mar 2012, 06:35
    Tratament Alergie

    Alergia se trateaza cu miere de albine care a fost colectata de albine din zona unde locuiti; acest remediu l-am aflat de la medicul meu naturist aici in Arizona. Va doresc multa sanatate.

    2
    0

  • Andreea pe 18 Mar 2012, 21:15
    Alergia

    La Timisoara exista un medic homeopat care a tratat sute de copii de alergii. Cautati adresa si nr de telefon pe drjurj punct ro O cunostinta, medic de laborator, era disperata ca fiul ei face alergie la ceva neidentificat de medicina alopata. Cand a aflat de dr Jurj, s-a aratat sceptica, dar a incercat si mi-a spus ca a facut minuni. Multa sanatate copilului!

    4
    1

  • bociat diana pe 18 Mar 2012, 18:21
    alergia

    sunt o mamica disperata.am un copil de 7 ani care a fost depistat alergic la varsta de 3 ani.De atunci alergia lui se agraveaza.A fost depistat cu asm acum doi ani.La 3 ani s-au umfalt buzele,limba.scrotul si la fundulet.Nu se stie cauza.Acum ne chinuin cu alergia oculara care incepe cam din februarie si se termina in octombrie.Nici un medicament nu are efect in afara de cortizon picaturi oculare.

    6
    0

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod